Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Nostalgie

Pe când cocoșii roșii cântaseră pentru a treia oară,
Împământind cerescul celor ce crai se visau
C-un fel de răzvrătire specifică unei dimineți urbane,
Iar floarea de salcâm își lepăda pe caldarâmuri reci junețea,
Sub ploaia decoltată și mult prea trivială,
Ce-i abuza nerușinată, grădinii, vie frumusețea,
Dezbrăcând-o ca pe un nud de Modigliani,
În tonuri calde, cafenii,
Treceam buimac la braț cu... Viața...
Cu-același sacou gri, Romarta,
Cu-aceeași fustă din poplin,
Ne sărutam, schimbând venin...

Și eu și Viața, chinuiți de finalul brutal al ultimului scenariu cosmic,
Căruia ne abandonaserăm doar din teama de a nu fi,
Eram... mai mult înțelepți decât tineri
Și mai mult firoscoși decât filosofi,
Mai mult buni decât frumoși
Și mai mult triști decât buni...
Cum eu nu fusesem drept cu Viața
Și nici Viața nu fusese dreaptă cu mine,
Nici oracolul din Delfi nu ne mai putea găsi frumusețea...
Și, cu toate astea, schimbând săruturi în venin,
Dragă mi-era doar ea, doar Viața,
De parcă azi ne-am întâlnit întâi,
Cu fasturi și minunății.

Ne-am amintit unde-am greșit, ca un școlar grăbit la joacă,
Atunci când, între două coperți rupte, am prins eternitatea;
Ea îmi spusese:
"-Eu sunt tot ce ai,
Cum nu ești descendent din Cronos
Și nici vreun Univers nu ai,
Nu mă minți,
Nu mă uita,
Nu mă trăda!
Vreo altă Persefona, astăzi, cui ar ajuta...!?"
Ea m-a iubit, ah, ea m-a iubit ca primăvara floarea crudă de cireș,
Ca beduinul de la Bab El-Mandeb oaza de modernitate,
Ca eschimosul vânătoarea,
Dar nu cât mine libertatea...
Și, totuși, ne-am iubit
Și astăzi, un mâine singur de-ar mai fi,
Tot ne-am iubi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Alina Neagoe. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook