Descântec

Pun peste cărbuni,
Pelin şi tăuni,
Cioburi smălţuite,
Vise rătăcite,
Veninoase limbi,
Numai să te schimbi.
Luna de nebună,
Să cadă-n fântână,
Stelele pe gard,
Să le văd cum ard
În ocol de vânt,
Viscolind pământ.
Buruieni de-adus
Soarele-n apus,
Busuioc, sulfină,
Înapoi să vină
Seara pe la şapte,
Dor de buze coapte.
Şi de coapse goale,
Dincolo de cale.
Legănări de apă,
Dacă storci o ceapă
Şi alungi vampirii,
La marginea firii.
Fă o cruce în doi,
Leac din usturoi.
Din şanţ să se scoale
Cu mâinile-n poale,
Cu zâmbet ciobit
Şi-obraz necăjit,
Să-i arunce-n poartă,
O pisică moartă,
Ciulini ghemotoc
Să n-aibă noroc
Decât dacă vine,
Noapte-n pat la tine.
Să-l întorci la viaţă
Până-n dimineaţă,
Să-l înveţi să-nchine,
Să-l scapi de suspine
În genunchi şi-n coate,
Iertându-i... păcate.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!