Numele inimii mele
Toamnă!
Sunt albi la față mestecănii
Lumina e albă din razele soarelui
Din palme ciugulesc păsările flori din grădinile raiului
Nu știu unde șade egreta în inima ta
Sau a plecat odată cu toamna!
Ce se întâlnește cu valurile inimii mele
Ascult-o, e fereastra ce nu vrea să-ți vorbească!
Ce nu se închide,
E lumina care naște zâmbetul
Toamnă, du-mă lângă ea!
A trecut de miezul nopții
Am lăsat inima să aleagă
Alegând frunzele care cad melancolic
Și pe ea care poartă tot numele inimii mele,
Cu rezonanța luminii așezate ca niște trepte de piatră Nemișcate așteptând, oare ce va zice?
Tot așteptând-o să vină, odată cu toamna aprinsă și ruginie.
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre toamnă
- poezii despre inimă
- poezii despre alb
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vorbire
- poezii despre vinovăție
- poezii despre trecut
- poezii despre religie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.