Și dincolo de neființă
Unde-i casa inimii, dragul meu?
În noi, chiar dacă nu prea vedem asta!
În noi sunt toate! Și cântul, și poezia,
întreg universul de vise, de culori și lumini!
De ce doar unii oameni scriu,
de ce doar unii oameni cântă?
Oamenii scriu pentru că sunt impregnați de parfumul bucuriei sau tristeții, a fericirii sau a singurătății, pentru că iubesc sau pentru că suferă, aducând, astfel, lumina stelelor atinse prin cuvânt.
Scriu despre emoțiile copleșitoare, trăirile, durerile, bucuriile bogate și pline de culori ce prind viață. Ard, bântuie, tulbură, strigă, țâșnesc. Acea senzație de acum și aici, la care nu poți rămâne rece, indiferent, pentru că se întâmplă în adâncul tău, aproape de tine. De întinzi mâna le vei simți.
Scriu pentru că prin literele aglomerate în adâncuri își modelează fiecare stare, idee, dorință, respirație. Scriu pentru că așa simt, din iubire, din lacrimă, din dor, din durere, din razele de lumină sau umbrele împrăștiate de norii cerului lăuntric.
Scriu pentru că oamenii se îndrăgostesc și poezia izvorâtă le curge prin sânge, scriu când se despart și cred că prea puține sau prea sărace le sunt cuvintele pentru a-și lămuri cascada de trăiri.
Scriu din dorința de a evada, eliberând lanțurile durerii sau temerii adunate în străfunduri.
Scriu pentru că realitatea li se pare de multe ori absurdă sau, poate, din neputință, pentru a stinge propagarea țipătului auzit din adânc.
Scriu pentru că avem nevoie de noi și, doar, prin energia cuvântului, oamenii se pot întâlni, în această realitate. Scriu pentru că ne imaginăm zâmbetul, lumina și atingerea celui iubit, zâmbet înflorit dacă nu pe chip, măcar în floarea de lotus din palme sau pe o pernă din apropiere.
Scriu din chemare, din șoapte, din muzica auzită, cu sufletul, prin petalele răsfirate, prin culori și sunete, scriu privind în oglinda celuilalt, prin gândurile undei intrate, pentru că, prin litere, oamenii se pot întâlni pe cărarea fundației construite.
Scriu ca o rugăciune și pentru ca să se audă rugăciunea. Scriu, mai mult sau mai puțin, coerent sau aberant, pentru viață, ignorând moartea, pentru trecut sau viitor.
Scriu pentru soarele care le inundă cu lumină totul sau prin jocul umbrelor de la lumina lumânării.
Scriu la malul mării sau de pe vârf de munte, sacadat sau în goana impulsului, descifrabil sau nu, printre semnele care stăpânesc timpul - mirări sau întrebări - prin spații albe sau puncte ivite din senin, cu linii, virgule sau apostrofuri. Sublim sau anost, la nervi sau în joacă, mutând munții sau coborând văile, cântând sau plângând.
Scriu modelând, conturând, pictând, sculptând, amestecând, redând într-o măsură sau alta, simfoniile de trăiri, curcubeul de stări, spectrul de lumini sau de umbre țâșnite din straturile interioare.
Scriu pentru că altfel ar cânta, ar desena, ar dansa, ar privi această lume sau s-ar exprima într-un alt fel, într-o perioadă sau alta de timp.
O eliberare adusă la exterior, amprenta trecută prin filtrul propriilor simțiri, gânduri, crezuri, modelând gândul prin cuvânt, sunet, culoare, materie, metamorfoza creației prin scânteia divină.
Un carusel de stări prin care ne redescoperim, redefinindu-ne!
Spre neuitare, dragul meu!
Pentru o flacără vie ce arde și dincolo de neființă!
Astăzi desenez flori,
voi ce puteți să le dăruiți, nu ezitați! ~
poezie de Irina Lucia Mihalca (14 februarie 2012)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre muzică
- poezii despre gânduri
- poezii despre flori
- poezii despre durere
- poezii despre cuvinte
- poezii despre zâmbet
- poezii despre timp
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.