Fiorii diminetii

clopotul mare rasuna-n mamastire
vestindu-ne parca o noua venire
prin sunetul prelung si cadentat
ce-ti da fiori de-ai sufletul curat;
se-aude de departe cum se zbate,
c-acelasi clopot bate-n mii de sate.
calugarii-n chilii se roaga ne-ncetat
in haine negre, lungi, cu capul aplecat,
vorbind cu Domnul prin tacere
si multumindu-i ca le-a dat putere.
cu Psalmii-n mana-un Serafim Parinte
citeste si se roaga din Cartile Preasfinte;
apoi ridica ochii fara sa clipeasca
si-asteapta ca prin ruga sa se nasca
in el un suflet bland si iertator
pentru cei vii si pentru cei ce mor.
sta incremenit in mana cu o cruce
simtind mangaierea spre suflet cum se duce,
iar in juru-i lumanari de ceara
vor parca de la dansul scanteie ca sa ceara;
le-aprinde-apoi incet pe fiecare
ingenunchind sa ceara indurare
de la Hristos Domnul ce pe Cruce
spre-a noastra mantuire a indraznit sa urce.

poezie de Marta Carmen Ioana
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!