Un voyage... un infern

Enormă, orbitoare, lampa striga din cer,
du-te acasă, drace, aici nu e infern,
e noapte, vin copiii mâniei, cine-s ei?
Gladiatori de zahăr, părinţi şi porumbei,
sunt flame subterane, repetă-n vis bătrânii,
zeiţa răzbunării îşi aranjează sânii,
senină e demenţa, ca luna, ca un soare,
aşteaptă că la ziuă toţii faunii se-nsoară,
fug, mare spaimă este-ntre cele vinovate,
că nenăscuţi copiii mâniei nu aşteaptă,
au suflete pereche precum ciorapii albi,
rău răsplătiţi savanţii se lasă de-nvăţat,
stai liniştit scholare, nu-i crimă, n-ai citit,
un accident, dar tat-tu pe ochi te-a cam plesnit,
în Biblie mai scrie că ochiu-i păcătos,
azi învăţăm chimia să scoţi aur pe dos,
din glie şi salivă se face omul om,
Haim vrea să ştie, viaţa e pasăre sau pom?
Dar moartea, dar durerea, ce fructe acre ai?
Întreabă Domnul aspru pe jalnicul Ianai.
ce vitregă e soarta, de unde şi năpasta?
Întreabă-ţi concubina, întreabă şi nevasta.
Azi a venit la curte măreţul domn Mistral,
are un râs de spaimă şi dinţii mari, de cal,
doamna Barocchi martor chemată la proces
şi-a adunat corsetul, dar a pierdut un dres,
Sir Flamestorm se plânge de insomnii, iubit
el n-a fost niciodată, dar a ucis un chit,
băiatul lui răstoarnă cocoane peste mări,
a cucerit planeta, acum e la jumări.
De Johann Santa Clara voi nici n-aţi auzit,
trăim o nouă eră de surzi şi necitiţi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!