Crustacee

Dăruieşti totul, te dăruieşti pe tine,
Şi totuşi îţi păstrezi masca pe chip, nu vrei
Ca el să se apropie, mai mult decât ar
Putea să te rănească, sufletul tău îl
Ţi la adăpost, sub carapacea unui
Crustaceu, platoşă pe care o dezbraci
Doar în deplină singurătate, noaptea,
Când fumezi ţigară de la ţigară, şi
Îţi îneci durerile în lacrimi pure,
Asculţi valurile mării cum se sparg şi
Se retrag cu aceeaşi monotonie
În care se scurg acum minutele, în
Noaptea-aceasta, aştepţi să se întâmple o
Schimbare, radicală, vindecarea lui,
A ta, care mereu te dai îndărăt...

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Votează! | Copiază!