Ideal

Luceafărul senin răsare,
Umplînd de vis văzduh şi mare…

Pătruns de focul lui cel blînd,
Un strop s-aprinse, tremurînd;
Şi stropul, lacrimă-nstelată,
Vorbi spre steaua depărtată:

“Aş vrea să mă înalţ la tine,
Dar lumea ta e sus, prea sus,
Şi-n noaptea undelor haine
Rămîn cu dorul meu, nespus.

Şi totuşi, simt cum mă străbate
O rază din puterea-ţi lină -
Greu luptă valurile toate
Să-mi stingă visul de lumină,

Dar cad, se farmă, istovite
De furtunatecul lor joc,
Şi-n fundul mării liniştite
Eu reapar senin în loc.

Eu sunt un vis, dar teamă nu mi-i
De vînt, de unda răzvrătită,
Cît timp te văd deasupra lumii
Lucind eternă, liniştită…

Dar, cum te pierzi întunecată,
Apune-trist a mea scînteie, -
Cu raza ta mă nasc deodată,
Cu dînsa viaţa-mi se încheie”.

…O, steaua mea, alungă norii,
Să-ţi sorb clipirile senine,
Să trec prin furia vîltorii,
Cu ochii ţintă către tine!

poezie clasică de Panait Cerna
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!