De-atâta frământare...
Seara se înhamă la stelele tale șlefuite,
De ele atârn candela viselor noastre,
Viitorul luminos îmi trece prin minte
Prin fereastra nopții cu pliuri albastre.
Tu îmi citești gândul de rocă adâncă,
Adusă din seminția îngerilor prunci,
Unde curcubeul se unge cu brâncă
În amvonul de aripi și gânduri prelungi.
Ne pansăm cu săruturi în clipe târzii,
Ne transformăm în pulbere de dor,
În noi mocnesc știute, luminile dintâi,
Le injectăm în suflet cu dulcele fior.
Seara se înhamă cu iubirea noastră,
Ne poartă pe sub lună la întors de ceas,
Dorul de tine-i durere aprinsă, albastră,
De-atâta frământare nici Domnul nu e treaz!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre gânduri
- poezii despre dor
- poezii despre albastru
- poezii despre îngeri
- poezii despre visare
- poezii despre viitor
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.