Glossă pentru arivişti

Infatuat, atâta strălucire
Şi fast a stat întru a ta mărire.
Cioclii-au îngenuncheat spre închinare
Sub masca falsă a iubirii tale.
Ţi-au smuls promisiuni... Şi sângerânde
Sunt rănile din gândul tău. Sunt multe!
Dureri şi temeri, semne de-ntrebare,
Biet arivist visând averi, parale...

Infatuat, atâta strălucire
Doreşti să ai... Tu vrei înavuţire.
Prin insipida-ţi viaţă, ca o pită
Neagră, cu pleavă, adesea nedospită,
Tu cauţi ochiul tainic de lumină,
Dar pălămidă prinsă-n rădăcină,
Braţe de grea şi nerostită ură,
În juru-ţi, zi de zi, mereu se-adună.

Şi fast a stat întru a ta mărire...
Voiai chiar şi a omului iubire,
Voiai putere, sensul vieţii-ntregi,
Un lucru n-ai putut să înţelegi:
Că nu putea-vei pune stăpânire
Pe suflete şi pe Dumnezeire.
Oceanele, de lacrimi dac-ar fi,
Furtuni de suferinţă ar stârni.

Cioclii-au îngenuncheat spre închinare.
Bocanci de lemn şi spini au în picioare.
Iar tu, un snob, te vezi un rege, da,
Dar ţi-ai pierdut vremelnic inima.
Ai rătăcit pe căi fără de stele,
Păgân, sub a tăcerilor blesteme.
Profanator de străluciri deşarte,
Îţi vei deschide drumul către moarte.

Sub masca falsă a iubirii tale,
Încrezător în rugi şi osanale,
Decazi încet şi noaptea se surupă,
Alunecând pe-a calului tău crupă.
Se-aude clopot de regret. Ce rost
Averi şi-mpărăţii câte au fost?!
În urmă toate astea le-ai lăsat,
Cu tine în mormânt nimic n-ai luat.

Ţi-au smuls promisiuni... Şi sângerânde
Şi reci ecouri moartea ta ascunde.
Nici n-ar mai plânge-n urma ta vreodată...
Priveşte-te din umbre şi aşteaptă!
Ce chipuri fade, leşuri pământeşti
Ai încercat cândva să le hrăneşti...
Priveşte-n urmă ce-ai lăsat! Ce luptă!
Ascultă, plânge sufletu-ţi! Ascultă!

Sunt rănile din gândul tău, sunt multe!
Nu-i nimeni înlăuntru-ţi să le-asculte...
Minciuni şi ură, necioplite căi
De-navuţire, pentru oameni răi.
Nu poţi privi în urmă, totu-i fum!
Avari uitând de-al trecerilor drum,
Plecaţi-vă genunchiul, regretaţi
Cât vremea nu-i a fii îngenuncheaţi!

Dureri şi temeri, semne de-ntrebare.
Nu te-ai născut nemuritor sub soare...
Ţi-ai vinde de-ai putea, întru mărire
Şi sufletul pe-un strop de fericire.
Nu mă-ntrista c-un gest când lumea toată
De-atâţia oameni răi e-nnourată!
Lasă lumina să-ţi pătrundă-n gând
Şi fă cu bunătatea legământ!

Biet arivist dorind averi, palate,
Ce-ţi va rămâne oare după moarte?!
Uzurpator de suflete deodată,
Vezi inima că ţi-e-ncrustată-n piatră.
Zadarnic plângi, străin de Dumnezeu,
Căci îţi va fii din ce în ce mai greu
Şi pribegind prin munţii resemnării,
Vei adormi sub tâmplele ninsorii.

Biet arivist dorind averi, parale,
Dureri si temeri, semne de-ntrebare,
Sunt rănile din gândul tău. Sunt multe!
Ţi-au smuls promisiuni şi-s sângerânde.
Sub masca falsă a iubirii tale
Cioclii-au îngenuncheat spre închinare.
Şi fast a stat întru a ta mărire,
Infatuat... şi-atâta strălucire...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!