Aur şi argint

Sunt într-un vis, pe-un ţărm de mare
Şi ziua-mi cere voie să adoarmă,
Văd valurile-n patul lor de sare,
Cum împăcate, coamele îşi sfarmă.

Acum magia-ncepe cu-n blestem
Ce de-o eternitate se repetă,
Când în apusuri, raze aurite gem,
Alte de-argint în urma lor regretă.

Şi soarele, în adormirea grea,
Simte în pieptul lui furtuna,
Ce disperat o lasă-n urma sa,
Când, resemnată, se trezeşte luna.

Acesta-i ciclul nemuririi lor,
Ce are rădăcini neamplinite,
Între destine scrise în decor,
De nemiloase lacrimi adormite.

Am să pun aurul şi-argintul lor,
Să-i las o noapte să se vadă,
Şi-n dimineta să se nasc-un dor,
Sfinţit în rugăciune de-o baladă.

poezie de Mircea Trifu
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!