Imaginea din oglindă

Încerci să construieşti mereu,
plantezi seminţele unor noi începuturi,
uneşti punctele unei noi poveşti,
auzite parcă cândva, demult,
traversezi apele emoţiilor adânci,
întregeşti visele, dorinţele, iubirile,
nespuse vreodată cuiva,
în acea femeie care te va face
să te simţi unic, puternic,
frumos, încrezător, ocrotitor,
pentru că doar aşa ştii că vei fi tu.
Există sentimentul de a fi împins
în mod constant
şi tras de mareele interioare,
la fel ca oceanul
întotdeauna atins de lună.
O nelinişte adie,
imaginile trec pe cer,
doar umbrele lor
stau lipite memoriei.
Ritmul fluxului de timpuri
ca valurile se ciocnesc
de vânturile schimbării.
Ţi-e teamă să iubeşti complet
până când simţi
că doar Ea te întregeşte,
te deschide, te transformă,
fiind însăşi Iubirea,
iar Iubirea chiar Ea,
devine totul,
raţiunea şi sensul vieţii,
reflectarea jumătăţii de cerc
ce completează formula infinitului.
Cerurile s-au înălţat în albastru,
pasăre cu aripile crescute în tine,
nu expiri, ci pluteşti.
Într-o singură întindere de aripi
e-o singură bătaie de inimă
- rug, flacără, icoană, caldă lumină.
Vei dori mereu să te regăseşti
în cuvintele, privirea, atingerile,
sărutul şi îmbrăţişarea ei,
pentru că doar atunci
ştii că eşti tu, acolo, acasă,
dar în acelaşi timp
ţi-e teamă s-o pierzi.
Iubeşti copia inimii tale,
parte din sufletul tău,
iubeşti cu ochii şi nu doar atat,
iubeşti cu trupul, cu inima şi sufletul,
iubeşti sincer, curat, profund,
iubeşti nemărginit,
iubeşti aşa
cum n-ai mai iubit
şi nu vei mai iubi vreodată.
O priveşti în ochi, regăsind
cea mai frumoasă parte
din tine în ea.
Citindu-ţi sufletul, şi-a găsit loc
pentru totdeauna, în inima ta.
Ştii sigur că pentru apropiere
este nevoie de depărtare,
pentru veşnicie este nevoie de timp,
pentru recunoaştere de fapte.
În palma grădinii ţi-a răsărit
trandafirul dimineţii.
Demult ai trasat drumul,
drumul pe care
doar ea-ţi va fi alături.
O iubeşti - o iubeşti pentru totdeauna.
O vrei alături - o vrei mereu.
Doar aşa nu-ţi vei pierde inima,
sufletul şi înălţimea.
Un bărbat mereu alege.
Alege provocarea. Alege strălucirea,
zborul, mişcarea, viaţa.
Alege femeia propriei nebunii.
Dintre toate femeile o alegi
pe cea mai plină de viaţă.
Din cea mai plină de viaţă
- pe cea mai înţeleaptă.
Din cea mai înţeleaptă
- pe cea mai delicată.
Şi veselă, şi răbdătoare.
Dar şi nebună, irezistibilă,
pentru că de fiecare dată
când o vei privi adânc în ochi,
îţi vei citi bucuria de viaţă,
înţelepciunea, gingăşia,
blândeţea şi răbdarea din tine.
Şi-acea nebunie,
oglindirea propriei esenţe!

poezie de Irina Lucia Mihalca (17 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!