N-ai mai venit

Te chem adesea-n gând, cu dor
ca ochii tăi să-mi mângâie privirea.
M-agăţ de ultimul tău por,
m-agăţ să smulg din timpul tău venirea.
Şi azi te-am aşteptat pe banca învechită,
privind în zare o siluetă. N-a fost a ta..
Cu înţelepciunea zilei de mâine,
m-am întrebat, de ce te-aştept?
De ce să chem ce nu mai vine?
Într-un târziu,
renunţ să mai aştept
şi plec cu pasul apăsat,
lăsând pustie banca înlemnită.
Tu nu mai vii şi atât te-am aşteptat!
Contemplându-te, ispită!
Sperând că într-o zi tu ai să vii,
am învăţat să iert,
iar întâmplarea m-a trezit din vis.
Visam frumos, aproape cert.
Visam că dragostea a-nvins.
- Vă rog pe voi brazi şi izvoare,
De aţi văzut iubirea mea smerită,
Strigaţi-o cât puteţi de tare
Şi arătaţi-i drumul spre banca învechită.

P. S.
Să fiţi iertaţi dacă iubiţi
Când ninsoarea v-a căzut la tâmple!
Iertaţi şi voi pe acei "greşiţi"!
Iertaţi-i, dacă îi iubiţi!

poezie de Elena Buţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!