Iubirea mă ridică

Plecarea ta desigur că mă doare,
Fiorul ei mă arde zi de zi
Dar poartă şi puteri vindecătoare
Şi-acel curaj nebun, orice ar fi.

Răbdarea-i o povară inumană
Dar cum ar curge viaţa fără ea?
E plasture la inimă pe rană,
Acolo stă înfipt un colţ de stea.

Iubirea mă ridică sau coboară,
E poarta larg deschisă către rai,
Dar când ea a purtat aripi de ceară,
În iad m-a aruncat un chip bălai.

Ar fi în viaţă tot după dreptate,
Pe cer doar nori din puf de păpădii,
Străjeri nu mi-aş mai pune la cetate,
În inimă mi-ar sta doar bucurii.

Mă clatin ameţit de indignare
Când tot ce am clădit s-a ruinat -
Azi ştiu că ai iubit o oarecare,
Şi ştiu că nu era ce-am meritat!

Plecată eşti. Să fii cât mai departe,
În mine e ceva ce a murit!
Un drum ce ne-a unit, azi ne desparte,
Dar paşii mei îi poartă liniştit.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Votează! | Copiază!