Iarba verde de acasă

La fel şi-n cer, dar totuşi diferit,
Ba poate chiar conform cu altă viaţă ‒
Înzdrăveniţi ne-om lua la fugărit,
Dar prin grădini nu va mai fi verdeaţă.

Şi ce păcat, căci am călca uşor,
Imponderabili, spirite plutinde,
Dar pământeasca iarbă de ogor
La Dumnezeu pe pajişti nu se-ntinde...

Acolo e lucernă de neon
Şi-s supraveghetori discreţi, angelici,
La megafoane, muzici de bon-ton
Şi diavoli feminini, cu ochi eterici.

Şi cât e raiul rai de lung şi lat,
N-o să găsim un fir de iarbă grasă,
Şi ne-om şopti, cu glas îmbălsămat,
Că tot mai bine ne era acasă.

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Votează! | Copiază!