Oaspeţi nepoftiţi

Plecară iarăşi voievozii daci
spre miazănoapte, de unde ne veniră,
cu oile şi cu bourii.
Şi ceilalţi, cari din răsărit sosiră
cu arapi şi cu cămile,
de asemeni se înduplecară
mai târzior, pe seară.
Fecioara-n marea zarvă nu se miră
că şi-a pierdut condurii.
Vrea linişte Maria
după atâţia oaspeţi,
vrea linişte de-acu, şi bucuria
să fie-a ei, deplină.
Poate mai bine-ar fi
să sufle-n steaua de la poartă,
s-o stingă. Ea singură-i de vină
că sosesc atâţia traşi-împinşi
din patru vânturi, cu nechez de soartă.
De-aceeaşi prea senină
părere e şi asinul bătrân,
ce roade-n petice condurii
găsiţi prin paie şi prin fân.
Maria n-avu timpul pân-acum
nici măcar să-şi vază pruncul
de-atâta solie din atâta drum.
S-apleacă peste iesle
şi peste lumină Maria.
De dragoste-i ţâşneşte laptele
în sâni, şi-i umezeşte ia.

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Votează! | Copiază!