Glossă Mamei Românii pentru mult iubiţii fii

În cotloane insalubre, trişti, filozofăm şi plângem,
Către cer, ameninţare, pumnul împietrit îl strângem.
Risipirea nefiinţei, azi în fiinţă se-ntrupează
Şi ne pierdem în uitare... În regres se progresează.
Plâns de lacrimă acidă spală rănile murdare,
Umbre de furtuni nocive vin mai ameninţătoare.
Trec îngenunchiaţi strămoşii, în mormânt vuiesc şi urlă.
Ura-n noi se risipeşte... Iar sunt semne de furtună.

În cotloane insalubre, trişti, filozofăm şi plângem...
Prin analfabetizare, unde oare-o să ajungem?!
Frângeţi ramurile vieţii prin sortita sărăcie
Şi lăsaţi înlăcrimată veşnic, maica Românie...
Întunericul se-afundă-n suflet şi cu mucegai
E pavată calea vieţii... Lungă-i calea către Rai!
Am primit promisiunea de-a ne fi mai bine, dar
Se tot minte, se tot fură şi speranţa e-n zadar.

Către cer, ameninţare, pumnul împietrit îl strângem,
Risipiţi printre dosare, sfânt şi drept, oftăm şi plângem.
Căutăm înspre biserici, dar biserici se sfărâmă,
"Ane" înşine, zidite de a lui Manole mână.
Pleoapele de plumb se-apleacă, plâns de grâne se coboară,
Însă pâinea ni-i amară şi fugim în altă ţară.
Căutăm un loc de muncă! Am trudi! Pe bani puţini?!
Înjosiţi ne ducem traiul printre munţi de mărăcini.

Risipirea nefiinţei, azi în fiinţă se-ntrupează...
În zadar visezi, române! Visele decât te-nalţă!
Şi-n căderea existenţei crude şi atât de grea,
Ca o umbră, printre ziduri vechi tu te vei surupa.
Cauţi în zadar lumină! Întunericul te cheamă
Şi-ţi plăteşti înmormântarea cu bani grei de bună seamă.
Lumânări n-o să-ţi mai ardă prea mult timp la căpătâi.
Toate-s scumpe azi în lume... N-ai să poţi să pleci! Rămâi!

Şi ne pierdem în uitare... În regres se progresează.
N-avem bani de-nmormântare, morţii se incinerează.
Ni-s spitalele ticsite de bolnavi şi de bacterii,
Viaţa noastră este astăzi doar un cumul de mizerii.
Pieţele sunt încărcate, trăim bio-vegetal
Cu "E-uri" şi chimicale, zi de zi, an după an...
Cum, când cancerul e-n floare şi-s bolnavi de diabet
Şi de inimă se moare, spuneţi că trăim decent?!

Plâns de lacrimă acidă spală rănile murdare,
Datoriile ne-afundă, ne hrănim cu chimicale,
Azi nu mai rodeşte solul... Clima, lumea, s-a schimbat!
Pentru toate astea, oare, cine este vinovat?!
Asanări şi defrişare, din pământul cel fertil
Sfânt şi bun al României, au facut un cimitir.
România-i o "SAHARĂ", o poveste Bărăganul...
Cine ştie ce-o să fie şi la anul?! Şi la anul?!

Umbre de furtuni nocive vin mai ameninţătoare...
Mor actori şi oameni simpli. Peste tot, oricând, se moare!
Limbi de foc se-nalţă-n ere, trec balauri... Trec spre mâine
Simpli muritori de foame, căutând un colţ de pâine.
Prin containere, de-o vreme, caută spre a găsi
Poate câteva hăinuţe pentru mulţii lor copii.
E un lux să cumperi haine de la second-hand, găsesc.
Însă cei bogaţi, prin cluburi şi hoteluri huzuresc!

Trec îngenunchiaţi strămoşii, în mormânt vuiesc şi urlă.
Au cântat de mult cocoşii! Vremea-i timpul să apună!
S-a schimbat orânduirea, dar nimic n-o să se schimbe
Cât, cerşind din poartă-n poartă, mulţi români or să se plimbe.
Nu-i uşor să duci pe umeri greul unei ţări întregi,
Dar luptând întru frăţie, răul ăsta poţi să-l dregi.
Marea "Horă a Unirii" nu-n zadar a fost cântată.
Hai, "Deşteaptă-te române!", "munţii noştri aur poartă"...

Ura-n noi se risipeşte, iar sunt semne de furtună!
Veniţi fraţi români în ţară! Hai "să dăm mână cu mână!"
Ce frumoasă-i România! Avem oameni înţelepţi!
Suflă vântul sărăciei?! S-o refaceţi mai puteţi!
Au ieşit din ascunzişuri şerpii?! Nu aveţi habar!
Se vor pierde ca o umbră! Suntem piatră de hotar!
Osemintele străbune se vor rezidi-n biserici
Şi vor înfrunta în veacuri, iar, a neamurilor piedici.

Ura-n noi se risipeşte... Iar sunt semne de furtună!
Trec îngenunchiaţi strămoşii... În mormânt vuiesc şi urlă.
Umbre de furtuni nocive vin mai ameninţătoare,
Plâns de lacrimă acidă spală rănile murdare.
Şi ne pierdem în uitare... În regres se progresează.
Risipirea nefiinţei, azi în fiinţă se-ntrupează.
Către cer, ameninţare, pumnul împietrit îl strângem
Şi-n cotloane insalubre, trişti, filozofăm şi plângem.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!