abia atunci
voi trece acoperind
umbra cu mâna dreaptă ridicată
cât ecoul șoaptei taci, te rog,
umedă, lucioasă, gura ta desenează
semnul depărtării, nu al întoarcerii
adio-uri diluate precum cercurile de apă
în care piatra aruncată-i așteptarea mea
vânt nou nu va aduce toamna ce va să vină
uscăciunea din ramuri nu va fi poezie, simfonii
doar aramă încinsă, grea
și cenușă
va trebui să cauți
sub zăpezile care nu se știe
dacă se vor lăsa găsite
sămânța încolțind ascunsă ca orice taină
în jurul ei să descrii un triunghi larg
voi trece acoperind cu umbra dreptei ridicate
cât ecoul șoaptei abia atunci să-mi spui
dacă «teiubescul» meu ți-e de ajuns
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vânt
- poezii despre vinovăție
- poezii despre tăcere
- poezii despre toamnă
- poezii despre poezie
- poezii despre mâini
- poezii despre gură
- poezii despre desen
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.