Ce bine-ţi stă!

S-a curbat bolta timpului
peste orizontul resemnat în ceaţa viselor.

O vreme platonică, m-a locuit acest patrat.
Acum, mă împinge spre uşă
determinat de o împrejurare mistică.

Cu palme curate atinge fecunde clipe,
convins că nu-mi va simţi lipsa.

Vrea să rămână îmbrăcat
în aceleaşi culori irepetabile...
în aceeaşi aglomeraţie de gânduri.

Îmi pare că trăiesc un basm.

Stau scufundată între cuvinte respirabile.

Înşirate în altfel de forme
mă balansează printre silabe robuste.

Ameţesc în urma frazelor întortocheate
rostogolite peste buzele tale.

Ce bine-ţi stă rostindu-le,
acoperind restul de singurătate!
Mirată că vreau s-o părăsesc
într-un respiro
ce nu poate fi rostit în cuvinte
mă biciuie cu privirile hâde!

Îmi va fi dor de tine,
rotundă singurătate?

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Votează! | Copiază!