În extincţie

Parcă am tot neamul în război...
Aşa-o fi fost când nu eram,
Sau gând făceau unul din doi
Ai mei, ce m-au tot plâns, duream.

Căci neamul meu se împuţinează
De atât fugit pe alte fronturi,
Unde se plâng, se căinează
Case să-şi facă... stând în corturi.

Şi mai dramatic, se subţie
De număr, suflete dispar,
Că ţara mea nu poat' să-i ţie,
Îi pierde făr' să aivă habar...

... Îi arde prin maternităţi,
Focar le face scene, bal
-Din neglijente răutăţi
De cer- cei ce îngrijesc... fatal.

E ca un fel de genocid,
Sau moarte către ce-i civil,
Civilizat... Cum fratricid,
Încartiruiţi în imbecil.

Poate o fi multă nepăsare,
Dar păsu-i sfânt de la bătrâni,
Pierduţi în nepăsat de stare...
'ndeajuns e crima, gând nebun.

Suntem pieirea pe şosele,
Că numai noi n-avem destule,
Noi, ce-am acumulat doar rele...
Facem antumele postume.

Pierim în şanţuri îngropaţi,
Nişte nevăzuţi de pe zebre.
Stăm la ghişee încolonaţi
De atâtea morţi... nu-s deajuns jerbe.

Ne pierdem din mintal cultură,
Că pierdere-i, de spiritual.
Suntem, din ce-am fost, o prescură
Ce-o-nmuiem grâu, din sol... Graal.

Ne-au părăsit şi popii, lacomi,
Ce odată erau plini de har...
Acum doar pătimaşi de patimi,
Ne sorbind lacrimi cu pahar.

Se aleg, ei singuri, dintre noi,
Spunându-şi, ei singuri, "aleşi",
Şi s-au făcut mulţimi, puhoi,
Din dregători... pentru ei, dreşi.

Dar tot ne naştem împotrivă,
Că nu sunt morţi la câţi se nasc.
Nu-s de-atât boabe în colivă
Chiar de-alţii grâu culeg, îl pasc.

Rămânem neostoit grânar,
Ne însămânţăm cu ideal.
Renaştem des, să nu fim rar
Un neam român... măcar vocal!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!