Decalog
Prima poruncă: Să aștepți oricât.
A doua poruncă: Să aștepți orice.
A treia poruncă: Să nu-ți amintești, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiți că orice așteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viața.
A șasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A șaptea poruncă: Nu pune în aceeași oală și rugăciunea și pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăznește să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoști că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ți aparține în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuiește că ești egoist.
A zecea poruncă: Amintește-ți că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.
poezie celebră de Octavian Paler din Viața pe un peron
Adăugat de ea
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Cartea "Vremea intrebarilor" de Octavian Paler este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre religie
- poezii despre zile
- poezii despre timp
- poezii despre singurătate
- poezii despre schimbare
- poezii despre rai
- poezii despre prostituție
- poezii despre prezent
1 yoyo [din public] a spus pe 26 mai 2009: |
| magnific!!! |
2 Anna [din public] a spus pe 26 octombrie 2009: |
| Eu ma aflu intr-un moment al vietii mele in care pot spune ca am imaginea fericirii mele, dar e o problema de timp. Va mai dura ceva timp pana cand o voi putea atinge si aduce langa mine. Deocamdata astept si am convingerea ca merita. Deci sunt de acord cu acest Decalog. |
3 Atena [din public] a spus pe 26 octombrie 2009: |
| Dezamăgitor acest Decalog, totuși. Când te apuci să completezi spusele lui Dumnezeu, trebuie să ai măcar o zvâcnire dumnezeiască. Cuvinte mari, scoase la plimbare, cu tot patetismul de rigoare. Porunca a zecea este de-a dreptul grotescă. Cum să fie Paradisul într-o grotă? Poate așa scrie Biblia hazlie? (Să nu uităm că autorul, înainte de a se pocăi, a fost decenii la rând, torționar comunist și membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, unul din arhitecții colectivizării) Paradisul a fost și probabil a rămas o splendidă grădină. Putea oare să crească Pomul Cunoașterii într-o grotă? |
4 criss_tina [utilizator înregistrat] a spus pe 29 noiembrie 2009: |
| Decalogul nu are ca scop completarea spuselor lui Dumnezeu..!! Acesta ajuta in mod evident o persoana sa iasa dintr-o dificultate!! Aceasta carte mi-a dat speranta(de care aveam nevoie) si incredere(in propriile forte). In acelas timp m-a determinat sa cred atat in eternitata cat si in efemeritate. Viata pe un peron a devenit cartea mea preferata datorita faptului ca m-a ajutat sa trec peste zvarcolirile vietii, nimicitoare ale iluziilor. |
5 Calin [din public] a spus pe 20 septembrie 2010: |
| Prima poruncă: Să aștepți oricât. - sunt de acord A doua poruncă: Să aștepți orice. - nu sunt de acord (daca D-zeu are pretentii de la mine, sunt si eu indreptatit sa am pretentii pe masura de la D-zeu) A treia poruncă: Să nu-ți amintești, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent. - sunt de acord A patra poruncă: Să nu numeri zilele. - sunt de acord A cincea poruncă: Să nu uiți că orice așteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viața. - sunt de acord (e preferata mea din acest decalog) A șasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim. - sunt de acord A șaptea poruncă: Nu pune în aceeași oală și rugăciunea și pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăznește să spere singur. - nu sunt de acord (fara D-zeu nu exista speranta asa ca nu ai ce sa speri de unul singur) A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoști că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic. - nu sunt de acord (gandul acesta nu ajuta deloc pt ca daca ai ajuns sa gandesti in acest fel, inseamna ca de fapt nu mai speri deloc) A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ți aparține în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuiește că ești egoist. - sunt de acord A zecea poruncă: Amintește-ți că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă. - este opinia autorului (si nici macar domnia sa nu este sigur) |
6 vio [din public] a spus pe 26 februarie 2011: |
| vreau sa fac un comentariu referitor la porunca a 10 .ce nu ati inteles? "paradisul a fost aproape sigur intr o grota"se refera la modul rudimentar in care traiuau oamenii atunci si erau fericiti de simplitatea lucrurilor pe care le aveau ati inteles?? |
7 daniel stanciu [din public] a spus pe 27 februarie 2011: |
| 1) Dar asteptarea sa nu depasească termenul de disponiblitate al persoanei sau de valabilitate al relatiei pe care o ai cu ea. Iar in privinta lucrurilor e mai bine sa nu le astepti, fiindca nu vin singure spre tine. 2) Daca astepti orice, nu astepti nimic in mod deosebit. E bine sa ai asteptari mai precise, sa astepti ceva anume. Fiindca daca astepti orice, chiar cat ti se arata, nu stii daca e ceea ce ai asteptat. 3) A trai strict in prezent e imposibil. Trecutul și viitorul nu pot fi eliminate din prezentul nostru. Bucuria momentului nu are nicio semnificatie daca nu o raportam la trecut (la ce am fost cand nu eram asa de multumiti). Iar durerea actuala devine insuportabila daca nu exista perspectiva ca am putea-o inlatura sau diminua in viitor. 4) Zilele nu trebuie numarate. Dar e bine sa te uiti in calendar ca sa stii in ce an esti si in ce luna. In felul iti poti adapta vestimentatia la varsta ta si la vremea de afara. 5) Viata e provizorie, insa asteptarea în decursul ei poate fi permanenta. Sa consideram, de pilda, invatarea. Scopul ei este de a deveni mai stiutori (sau chiar mai inteligenti) decat suntem. Chiar daca invatam in permanenta, nu reusim sa ne indeplinim acest obiectiv. Deci asteptarea legata de invatare e si ea permanenta. 6) Prin repetarea golul nu se umple, se multiplica. Sunt goluri in viata noastra pe care nu le putem umple prin autosugestie sau imaginatie. Nici macar prin actiune nu reusim sa le dam plinatate. De altfel, un om care nu are si deserturi interioare e prea plin de el. 7) Daca Dumnezeu nu exista, singura cale de a-l face sa existe este rugaciunea. Asa ca rugaciunea si Dumnezeu sunt inseparabile. 8) Speranta fara actiune e ca marul fara prune. Degeaba astepti ca un mar sa faca prune si in zadar speri sa ti se intample ceva, fara sa nu faci nimic in acest sens. 9) Singuratatea nu e o tarfa, fiindca e capabila de fidelitate. Ea nu te paraseste, chiar daca vrei tu s-o tradezi cu amicii. Chiar si in cel mai animat cerc de prieteni te poti simti teribil de singur. Sentimentul singuratatii este un pandant afectiv al constiintei. Esti singur cand iti dai seama ca esti altul decat oricine altcineva. Te poti identifica provizoriu si partial cu altul intr-o relatie, dar o partea din tine ramane in afara acestei legaturi. Si acel eu ireductibil este un solitar incorigibil. 10) Paradisul n-a fost intr-o grota. La inceput Adam (impreuna frumoasa si, din pacate, ispititoarea lui insotitoare) nu se adapostea de intemperii sau de lumina lui Dumnezeu. Caverna (ca prim adapost natural si... spiritual) a aparut cand omul primordial a inceput sa simta rusinea si frigul indepartarii de Dumnezeu. |
8 C.Erber [din public] a spus pe 27 februarie 2011: |
| "Prin repetare, golul nu se umple, se multiplică." Asta e și părerea lui Victor Pițurcă. Comentariile Dv, domnule Stanciu, ca de obicei, interesante și pline de substanță. Totuși, haina de apostol nu prea vi se potrivește. Mergeți prea rar la biserică, cum singur ați declarat) (mai rar chiar decât mine, care nu merg deloc). Dar acum aveți propriul Decalog. "Pohta" ce-ați "pohtit"! |
9 C.Erber [din public] a spus pe 27 februarie 2011: |
| Comentariile dlui Stanciu, rapide și pătrunzătoare, trădează, indiscutabil, obișnuința de a scrie. În mod aproape cert Domnia Sa este un scriitor format, cu numeroase cărți la activ. Și dacă, totuși, nu le-a scris încă, întârzierea aceasta este condamnabilă. Iorga susținea, fără drept de apel, că talentul neîntrebuințat este un furt. Dacă Dumnezeu v-a dat har, folosiți-l. Aveți multe de spus. Comentariile, oricât de tentante ar fi, sunt simple baloane de săpun. |
10 daniel stanciu [din public] a spus pe 27 februarie 2011: |
| Piturca nu vrea sa umple un gol, ci sa-l dea altora. Fotbalul e pe baza de goluri oferite altora, nu "umplute" in propria poarta (Paler se refera la auto-goluri). Eu nu am un decalog, Paler are. Personal, cred ca 10 reguli sunt prea multe pentru a fi respectate in orice conditii. Sunt unii care nici macar nu le pot tine minte (eu sunt un exemplu in acest sens), daramite sa le aplice. |
11 daniel stanciu [din public] a spus pe 27 februarie 2011: |
| Va multumesc pentru complimente, stiind cat sunteti de parcimonios in a le oferi. Nu am scris pana azi nicio carte (nici macar o brosurica). Sunt un zero editorial. Desigur, am oarecare fantezii legate de o cariera scriitoriceasca. Insa, deocamdata, astept sa ajung la varsta la critica de cea christica am trecut) de 40 de ani. Poate, pana atunci, voi muri (din cauza unui calendar inventat de un popor precolumbian) sau va muri in mine dorinta de a scrie. "Talentul" (indemanarea e un cuvant mai potrivit) meu, atat cat este, imi apartine. Sunt un tip prea exigent pentru a scrie ceva, deocamdata. Ce scriu azi, retractez maine. "Demonul" polemic e mai puternic in mine decat "ingerii" care imi soptesc in ureche diverse chestii "interesante". Sunt un mester Manole, care nu e dispus sa-si sacrifice ceea ce iubeste (ador anonimatul si sunt convins ca sunt si altii ca mine) pentru a crea ceva durabil. Cred ca dupa 40 de ani voi avea si eu o tentativa literara. Mai am cativa ani pana atunci, asa ca ma bucur din plin de desfatarile libertatii si ale furtului de care vorbea cu atata inflacarare romantica inegalabilul Iorga. |
12 C.Erber [din public] a spus pe 27 februarie 2011: |
| Domnule Stanciu, Aveți mare dreptate. Graba de a publica este, de cele mai multe ori, păguboasă. Un debut pripit și imatur se poate dovedi o piatră de moară pentru un CV. Dar și amânările fără rost, în așteptarea "vârstei de aur" (de multe ori, o formă comodă de justificare a inactivității) sunt periculoase. Istoria literaturii ne oferă numeroase exemple, pro și contra. Rimbaud scria ultima sa capodoperă la 21 de ani, Cervantes scria prima sa capodoperă aproape la 60 de ani. Un artist, asemenea unui sportiv, are și el perioada unui vârf de formă. Ea nu ține totdeauna seama de vârstă. Un scriitor are nevoie de o bogată experiență de viață, (carte vine cu anii), dar și de energie creatoare și sclipiri de luciditate, care se cam estompează cu înaintarea în vârstă. Pentru cel hăruit, cărțile, chiar și cele bune, nu se scriu greu. Cel mai dificil este să te mobilizezi, să o începi, să ai încrederea și forța de a o finaliza. Paradoxal, în elaborarea unei cărți, munca tenace (transpirația) e mai importantă chiar decât inspirația. |
13 Silvia Velea [utilizator înregistrat] a spus pe 27 februarie 2011: |
| Daniel, 1. Există și altfel de așteptări, de exemplu să aștepți oricât să fii iertat de cineva. Dacă e esențial pentru tine să obții iertarea, așteptarea nu mai ține cont nici de disponibilitatea de moment a persoanei, nici de termenul de valabilitate al relației. Asta nu presupune o așteptare pasivă, ci una activă (ca și în cazul lucrurilor), dar chiar și așa, știm că acțiunile noastre, oricât de concentrate și concertate ar fi, nu au culoar liber prin ceilalți, ci se intersectează și interacționează cu voințele, dorințele și așteptările lor. 2. Să (te) aștepți (la) orice. E bine să ai așteptări conturate, dar elementul surpriză (de obicei survenit din motive care scapă rațiunii tale) să nu devină pentru tine un obstacol, un motiv de frustrare sau de renunțare. Așteptările, oricât de realiste ni se par nouă, sunt totuși probabile, mai ales atunci când vizează exclusiv pe altcineva. Chiar și așteptările de la noi înșine sunt întrucâtva amăgitoare, deoarece ne descoperim în fiecare situație nouă alte limite și alte potențe. 3. Bune și folositoare nu sunt decât amintirile pe care le poți, într-un fel sau altul, "reactualiza", cărora poți, din timp în timp, să le dai o semnificație nouă. În felul acesta înțeleg eu să-mi trăiesc (nu să-mi re-trăiesc!) trecutul, așa cum înțeleg să-mi trăiesc speranțele ca pe singurul viitor posibil. 7. Atunci când nu credem în noi înșine, în puterile noastre, atunci când nu suntem convinși că ceea ce dorim este posibil sau meritat, ne rugăm unui Dumnezeu pe care-l separăm de noi și pe care-l învestim cu o autoritate și judecată incontestabile, transferându-i totodată și responsabilitatea pentru împlinirile și neîmplinirile noastre, lămurite sau absconse. Așa e, Dumnezeu și rugăciunea nu sunt inseparabile, dar nu fiindcă una dă ființă celeilalte, ci pentru că dorința noastră e dorința lui Dumnezeu. 9. Singurătatea e a tuturor, dar ținând cont că fiecare om o personalizează, poate fi scoasă din rândul târfelor și "cinstită" ca o soție fidelă până la moarte. |
14 daniel stanciu [din public] a spus pe 27 februarie 2011: |
| Silvia, 1) Asteptarea de a fi iertat de altul depinde in mod hotarator de disponibiltatea sa (dispozitia e de moment, disponiblitatea poate fi o trasatura stabila de personalitate). 2) Fiecare om este si ceea ce asteapta. Nu poti avea o asteptare neutra (a oricarui lucru sau eveniment), ci una personala. Asteptarea este modul nostru prezent de a fi in viitor. 3)Nu sunt de acord ca toate amintirile care merita pastrate trebuie aduse in prezent si puse sa lucreze in slujba lui. Daca prezentul tau e tulbure sau trist evocarea unor amintiri frumoase risca sa te tulbure sau sa te amarasca si mai tare. Apoi, o suparare prezenta iti poate distruge o amintire frumoasa. Sunt oamneni care isi reneaga frumusetea vietii impreuna, pornind de la o uratenie prezenta. Ce e frumos si bun in viata (si amintirile noastre nepretuite intra in aceasta categorie) trebuie servit cu moderatie (ca sa nu le banalizam)si numai in anumite momente (ca sa nu le distrugem). Ceea ce trebuie sa iti amintesti este ca ai avut momente frumoase in trecut, dar nu sa le actualizezi (sa incerci sa le retraiesti). Fiindca farmecul lucrurilor trecute e dat si de imposibilitatea de a le mai putea "gusta" inca o data. 7. Nu cred ca Dumnezeu are dorinte. Dorintele sunt intotdeauna semnele unor carentze. Iti doresti un lucru pe care nu-l ai. Or, Dumnezeu are totul. NU conteaza cum reusim sa il aducem pe Dumnezeu in preajma noastra, important e sa reusim acest lucru. Cata vreme prin rugaciune Dumnezeu se infiinteaza, inseamna ca rugaciunea e un mod uman (posibil sa fie si altele), de a da fiinta lui Dumnezeu. Relatia cu Dumnezeu e personala, nu obiectiva (Dumnezeu nu e lucru). Chiar daca Dumnezeu e pretutindeni, cata vreme nu se infiinteaza in sufletul tau este cea mai cuprinzatoare dintre nefiinte. Pe Dumnezeu trebuie sa-l cauti si ca sa-l cauti trebuie sa-i auzi chemarea. Rugaciunea e modul in care raspunzi la chemarea lui Dumnezeu. Inainte de raspunsul tau el nu era decat un cuvant. Prin rugaciune Cuvantul se intrupeaza in tine si prinde viata. 9) Afirmatia despre singuratate imi convine, o accept fara rezerve. |
15 Silvia Velea [utilizator înregistrat] a spus pe 27 februarie 2011: |
| Daniel, 1. N-are rost să ne contrazicem pe tema asta, eu m-am exprimat clar, disponibilitatea unei persoane se poate influența prin acțiunile noastre. Posibil să nu avem sorți de izbândă, posibil să reușim, depinde și de celălalt, ca și de noi. 2. După părerea mea, așteptările nu ne definesc în mod categoric, ci alegerile. Ca un exemplu, am așteptat mulți ani să fiu cerută în căsătorie de cineva. Când acest lucru s-a întâmplat, în sfârșit, mi-am dat seama că nu voiam să fiu soția acelui bărbat. "Căsnicia" mea se consumase (poate în cel mai fericit mod cu putință) în acea sală de așteptare. Mai mult, mi-am dat seama că așteptările mele față de el și față de mine însămi nu au fost realiste (adică în concordanță cu nevoile mele cele mai profunde). Așteptările sunt niște laboratoare, oportunități de (auto)cunoaștere, atunci când preferăm un drum și nu altul, un lucru și nu altul; poate fi și un mod de a-ți trăi posibilitățile de viitor, dar în niciun caz nu e un fel prezent de a trăi în viitor, fiindcă, în exemplul meu, acel viitor nu a existat în realitate. 3. Aș prefera să citești cu mai multă atenție ce scriu, am insistat că nu e vorba de re-trăirea trecutului, ci de trăirea lui într-un context prezent. Pentru exemplu, dacă am avut o experiență frumoasă cu cineva, dar întrerup orice relație cu acea persoană, mi se pare inutil să-mi amintesc de ea, doar de dragul amintirii. Atunci când mintea ți-e ocupată cu amintiri, chiar și în doze homeopatice, nu mai e atentă la ce se petrece în prezent. Dar dacă sub o formă sau alta relația continuă, de la un moment dat, mi se pare esențial s-o trăiesc în același spirit de care îmi amintesc. Dacă ne tot întoarcem pe urmele amintirilor înseamnă că nu am încheiat acele procese cu noi înșine sau cu ceilalți, nu am consumat experiențele, fie că e vorba de nostalgii, de regrete sau pur și simplu de dorința de a ne aminti de noi înșine în stări fericite. Amintirile oricum nu reflectă adevărul despre trecut, ele se contrafac permanent în memoria noastră, de fiecare dată când le readucem în prim-plan, fiindcă le evocăm de fiecare dată într-o altă stare de spirit. E o recopiere din ce în ce mai proastă a evenimentelor pe discul memoriei. Simplist vorbind, dacă pui doi oameni să-ți povestească o întâmplare comună din trecut, nu numai că fiecare va avea o variantă subiectivă, în funcție de efectul întâmplării în conștiința fiecăruia, dar nici măcar lucrurile concrete nu vor mai fi aceleași. Se vor uita mirați la înregistrarea video, nevenindu-le să creadă că AȘA a fost în realitate. 7. Perfect adevărat și de bun simț punctul 7. Dumnezeu nu are dorințe proprii, altfel ni le-ar opune. Dorința e semnul clar al unei lipse, tocmai de aceea exprimarea unei dorințe în rugăciune (după îndemnul "cere și ți se va da") are ca răspuns acceptul lui Dumnezeu ca tu să ai acea dorință. Numai recunoștința pentru faptul că ai ceva (mult, puțin, nu contează) primește ca răspuns acceptul lui Dumnezeu că tu ai acel lucru. De aceea am spus că dorința noastră e dorința lui Dumnezeu. Vrei să ai? Și el vrea să ai. Confirmi că ai? Atunci și El îți confirmă că ai. În rest, ai spus frumos și drept, dar comentariul tău face parte din altă discuție. |
16 daniel stanciu [din public] a spus pe 27 februarie 2011: |
| 2) În privinta casatoriei asteptate dar nedorite in mod real, ati patit exact ce i s-a intamplat simpaticei Scarlet O' Hara. Singurul mod in care ne putem trai viitorul este sa-l plasam in orizontul asteptarii. Fiindca nu putem trai decat in prezent, iar asteptarea e prezenta. Asteptarea nu e predictie. Ce se va intampla poate sa difere de ce am asteptat (activ sau contemplativ) sa se intample. Viitorul prezent (in asteptare) e poate altul decat prezentul din viitor. Asta nu inseamna ca nu l-am trait si pe primul. Omul se defineste si prin asteptarile sale tradate. Prezentul ne contabilizeaza si esecurile (asteptarile nerealizate) nu numai implinirile. Alegerea se face in functie de o asteptare. Deliberarea inseamna a privi intr-un viitor (intotdeauna incert) si a evalua consecintele variantelor de actiune. Cand alegi, te astepti intotdeauna la anumite efecte. Alegerea este o asteptare activa, o investitie in viitor. Prin urmare, alegerea e indisociabila de asteptare. 3) Amintirile sunt indiscutabil subiective. În memoria noastra exista o doza considerabila de imaginatie și de gandire. Gandirea pune intr-o ordine logica evenimentele care s-au petrecut alandala, iar imaginatia umple spatiile goale. Amintirile noastre sunt mixturi de poezie si adevar (cum bine observa Goethe). Derularea mentala (sau efectiva) a casetei care cuprinde scene anterioare din viata noastra in situatia prezenta (evocarea trecutului) e o forma de retraire a trecutului. Trecutul nostru e resuscitat. Fireste ca nu mai e ce-a fost, fiindca nici noi nu mai suntem ce eram. Ceea ce ne intereseaza este legatura care se stabileste intre ce eram, ci se suntem. Ne regasim sau nu in trecutul nostru?- asta este adevarata miza a amintirii. Un om fara amintiri este un om fara identitate. Cine nu mai stie ce-a fost, e greu sa-si explice ce este. Prezentul e cimitirul trecutului nostru. Trebuie sa vizitam tintirimul si sa mai depunem din cand in cand o floare. Amintirea e o floare pusa din prezent pe un mormant sapat in trecutul nostru. Amintirea este opusul asteptarii (asa cum am definit-o mai devreme)- este modul de a ne trai trecutul. Exista in cufarul memoriei noastre amintiri care nu trebuie desprafuite prea des, fiindca sunt prea frumoase (si prea diferite) pentru ceea ce suntem acum. Poate am stiut sa iubim, sa speram, sa daruim altora. Acum toate astea ni se par demodate, nu ne reprezinta. Poate ca suntem descendentii ratati ai omului care am fost o data. Sunt amintiri extraordinare care ne raman inaccesibile, pentru ca am devenit nedemni de ele. Cine stie, poate melancoliile noastre inexplicabile (fiecare avem astfel de stari) sunt nostalgii legate de ele. Ideea initiala (din primul comentariu) era alta. Viitorul si trecutul sunt mai reale decat prezentul. Prezentul e granitza subtire dintre ceea ce am fost si ceea ce vom fi. Prezentul nostru se formeaza prin intalnirea dintre amintirile si asteptarile noastre. Noi nu traim in prezent, cum bine observa Pascal. Prezentul nostru capata consistenta doar daca avem un trecut pe care nu-l regretam (ca Piaf) si un viitor in care nu ne sunt interzise asteptarile si sperantele noastre. Asa ca nu amintirile trebuie sa fie semnificative pentru prezent, ci invers. Prezentul terbuie sa-mi asigure un mediu favorabil intalnirii cu ceea ce am fost o data. Acelasi lucru e valabil si pt. viitor. |
17 Silvia Velea [utilizator înregistrat] a spus pe 27 februarie 2011: |
| Daniel, Ca să nu mă repet, concluzia mea cu privire la amintiri este aici: http://blog.citatepedia.ro/despre-amintiri.htm |
18 Madame [din public] a spus pe 27 februarie 2011: |
| Nu aștepta, acționează! Nu aștepta orice, ci ceea ce este mai bun. Trăiește prezentul: "viii cu viii, și morții cu morții". Pustietatea sufletească există, dar poate fi suplinită prin știință - învățare, perfecționare; viața să vă fie o îndelungată perfecționare în orice domeniu. SINGURĂTATEA E O TÂRFĂ? PADADISUL A FOST ÎNTR-O GROTĂ? etc., ce comparații ieftine. Nici nu mă mir că nu-mi place Paler! Decalogul său e apă de ploaie, sau frecție la picior de lemn! |
19 Mihail Mataringa [utilizator înregistrat] a spus pe 21 februarie 2012: |
| A unsprezecea poruncă: uitați cele zece "porunci" de mai sus. |
20 Mihail Mataringa [utilizator înregistrat] a spus pe 26 ianuarie 2013: |
| Nu știu dacă Paradisul a fost într-o grotă, dar e cât se poate de limpede că acest "Decalog"este o alcătuire drăcească.Și mai e și în top "cele mai apreciate"! |
21 Abramovici [din public] a spus pe 27 ianuarie 2013: |
| Domnul Mihail socotește Decalogul lui Paler "alcătuire drăceasccă". Se pare că ne-am mai procopsit cu un bigot. Măi, frațilot! V-am mai spus: acest sait este unul LAIC! Dacă dă credința afară din voi, de ce nu intrați pe saiturile bisericești (că sunt o droaie), unde vă puteți etala nemaipomenutele interpretări teologice, dar și credința necondiționată. Unde o puteți ține doar în imnuri de slavă cerească. Văd că voi credeți fără cea mai mică ezitare. Nu cercetați decât, cel mult, Scripturile. Sigur, aveți uneori îndoieli, dar nu vi le expuneți. Ați aflat de pariul lui Pascal. Nu riscați voi accesul în Paradis pentru niște semne de întrebare. Acum vă sperie faptul că Paradisul poate fi o grotă. Când, la câte mătănii ați bătut, voi credeați că e hotel de cinci stele. Aceasta e viziunea lui Paler, care a avut multe păcate, mai puțin pe acela de a fi habotnic. Omul vine cu niște porunci spirituale, dincolo de clasicele "să nu furi să nu ucizi să nu PREAcurvești", Ele nu exclud Decalogul biblic. Îl extind, pe niște paliere la care mintea de cioban a lui Moise nu avea cum să ajungă. E pe aici un alt bun creștin care ne tot informează (deși toată lumea știe) că Iisus s-a născut într-o iesle, și nu la maternitatea din Bethleem. Așa trebuie înțeleasă și grota lui Paler. N-are rost să combateți grota omului prin comentarii grtotești. Merită în acest sens citite comentariile bine structurate ale creștinului C.Erber. Dar și Decalogul simpatic semnat mai sus de robul lui Dumnezeu daniel stanciu |
22 Lioara [din public] a spus pe 27 ianuarie 2013: |
| Interesant, creștinul C.Erber - eu știam că ăsta e un câine ce păzește poarta Iadului... |
23 All4_heaven [din public] a spus pe 31 ianuarie 2013: |
| Cand omul greseste, indierent de personalitatea acestuia, trebuie sa i se imputeze eroase facuta, gandita sau scrisa ca in acest caz. Decalogul, nu a fost dat de Moise, "mintea unui cioban", domnule Abramovici, ci de Dumnezeu.Se vede ca veti o cultura foarte vasta, insa daca in ceea ce priveste credinta sau viata legata de Dumnezeu este bine sa nu vorbesti, ca sa nu te mai inmpovarezi si cu alte pacate... Caci Dumnezeu, cel care a dat cele 10 porunci, nu le-a dat misto, sau ca nu a avut ce face intr-o zi, cand i s-a descoperit lui Moise si poporului Israel ci poruncile acestea sunt de fapt caracterul Lui Dumnezeu si este struncturata in 2 feluri primele 4 porunci in relatia omului cu Dumnezeu, iar celelalte 6 relatia omului cu aproapele sau. Daca Dumnezeu dorea, putea sa distruga lumea asta, dar a preferat sa ii mai dea o sansa, trimitind pe Fiul Sau Iisus Hristos, sa moara pt pacatele noastre, ca cine crede in El si se pocaieste sa fie iertat de pacate. Imi place Paler, fff mult, dar aici recunosc ca a dat-o in bara urat de tot, " ma domina ceea ce simt, nu ceea ce gandesc" se pare ca acest decalog e dominat mai mult de simt si lipsit de gandire sau inspiratie ... |
24 nici unul [din public] a spus pe 20 decembrie 2013: |
| La cate contradictii exista in biblie voi inca mai credeti in dumnezeu? Daca biblia e cuvantul lui, nu putea si el sa fie mai clar? Ce e cu mentalitatea asta din epoca de bronz. Stiati ca tarile cu cea mai mica rata a criminalitatii sunt cele cu cei mai multi atei? Va spun eu de ce, pentru ca omul il va omori pe om atata timp cat it va indragi pe dumnezeu mai mult decat pe om. Si e adevarat ca nu din cauza religiei au purnit cele mai multe razboaie, dar religia e o arma foarte eficienta in a castiga poporul de partea ta si de a-l indemna sa faca orbeste ceea ce vrei tu. |