Să-mi laşi...

Să-mi laşi inima ta
Sprijinită de taina prăpastiei
În care te-am căutat ani la rând.
Bolnavă de tine, suspinam cu fiecare
Adiere...
Privire de miere
Şi cer de maci
Străluceau pe cerul ochilor dragi...
Erai un "coppy-paste Prometeu"!
Ca mustul împăcării
Voi trece
Prin învolburatele ape...
Vreau să te am mai aproape...
Vor renaşte vulcani în inima mea,
Fi-voi numai a ta!
Îngenunchi la margini de cer
Şi voi fii râu de lumină
Ce-ţi izvorăşte în palma crăpată
De neputinţa mângâierii...
Oh, nimfă divină!!!
Spre moarte mă voi întoarce mărgăritar
Şi clopot de jar...
Numai să treci
Chiar şi-n somn,
Printre genele mele murdare
De dor de-mpăcare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!