Parada anotimpurilor

Sub zarea dulce şi albastră arcuită-n sferă
În aula naturii vaste cu- aleasă atmosferă
Anotimpurile toate, invitate la estradă,
Pregătite în culise sunt gata de paradă
Fiecare dintre ele cu dorinţa să-şi încânte
Lunile admiratoare ce sunt cordial venite.
Săptămânile distinse şi ele sunt în sală
Aşteptând nerăbdătoare să-nceapă-această gală.
Protocolar cum e din fire, anul la intrare,
La invitaţii toţi sosiţi le-mparte calendare.
În sală un cortegiu intră şi se-aşează-n rânduri
Mai întâi în lojă şade Roza Celor patru vânturi.
Lin apoi toţi se aşează nobile-adieri şi brize,
Conţi curenţi cu a lor valuri, alizeele marchize
Şi apoi zefirii tineri însoţiţi de câte-o boare
În loje de abur moale îşi au locul fiecare.
Acum liniştea se-aşterne şi lumini se sting îndată;
Solemn un crainic dă anunţul: ‘'Start pentru paradă!''

Iată, prima ce apare în al florilor décor
Şi păşind parcă pluteşte, cu al ei uşor picior,
Este Primăvara, pură, ce sfioasă, zâmbitoare,
Candidă rochiţă poartă, ţesută-n lăcrămioare.
Pacea nopţii-nrourate se-adânceşte-n părul ei
Ce în valuri negre-i cade pe-al său şal de ghiocei.
Cu graţioasele ei braţe, pline de tandreţe,
Înmănunchează flori de mai, de-o rară frumuseţe!
Perle negre în privire inocent îi strălucesc...
Dimineaţa radiază de pe chipu-i îngeresc!
Salcâmul şi liliacu-n flori în trenă-i se revarsă
Iar florile de măr şi păr, veşmântu-i dantelează;
Discret rochiţa pare ninsă cu petale de cireş
Iar în pliuri, sunt cusute, floricele de măceş.
Spatele rochiţei sale se încheie-n muguraşi
Iar a ei talie subţire, într-un brâu de toporaşi;
Narcisele prinse în horă, ca într-o poiană
Îi sunt pe nobilul ei cap angelică coroană.
Când pasul ei uşor mângâie ierburile crude
Din ele se aprind de-odată fragede brânduşe;
În tril de păsări se încheie întreaga simfonie
Când primăvara pleacă cu parfum de poezie.

După ea urmează-n scenă, păşind încrezătoare
În toată strălucirea ei, ca şi ruptă din soare,
Vara cea exuberantă în rochie de laur,
Cu ochi albaştri ca de cer şi buclele de aur.
Ca şi cupa unui crin, desăvârşit e trupul ei,
Ce cu nectar şi miere-i plin şi suav parfum de tei.
Pe gingaşii săi obraji, bujorii rumeni înfloresc,
Rozele de de trandafir la pieptul ei se odihnesc.
Cu mâinile catifelate, ca petalele de crin,
Al ei veşmânt verde îşi ţine, păşind uşor şi lin,
Lăsând discret să se-ntrevadă verzi de catifea condori,
Lucraţi cu multă măiestrie în nestemate flori.
Trena ei luxuriantă ce pare nesfârşită,
Se desfăşoară-n flori de câmp cu maci mpodobită;
Şi tot în ea cu măiestrie, cresc prinse-n buchete
Mii de gladiole-alese, garoafe, margarete,
Potop de albăstrele, cale, şi alte flori pe rând,
Prin firele de iarbă verde se împletesc râzând..!
Prin arcul unui curcubeu, cu zbor de-apoteoză,
Doi fluturi vin şi-i se aşează pe umerii de roză.
Aripile lor şi ele, pictate-n curcubee,
Îi flutură blondele bucle cu lină adiere...
În imnuri de privighetori şi ciocârlii în recital
Se duce Vara şi se-ncheie, spectacolul floral!

Urmeaz-apoi, într-un decor, cu lumină diafană
Cu-a ei nobleţe de fior, aristocrata Toamnă.
În ţinuta ei armonioasă şi pasul măsurat,
Se-ntrezăreşte caracterul elegant şi rafinat,
Dobândit în amfiteatrul pădurilor perene
Ce i-au creat nobil veşmânt şi legendele eterne.
O savoare cardinală regăseşti la ea prezentă
În piersici de catifea din pălăria cu egretă,
În boleroul purpuriu, cu pulbere de prună
Şi-n rochia ei de stacojiu cu nasturi fini de brumă.
Părul ei, ca de castană, ondulat şi mătăsos,
De sub borul pălăriei, pe spate-i cade maiestuos.
Ale ei buze petale, de roşie crizantemă,
Încălzesc mirific zâmbet de dulce apozemă.
Pe pieptul ei, ca un paner, plin cu mere aurii
Curg mărgele în şirag de struguri roz şi rubinii.
Rochia cu crinolină, conturează cu discreţie
Talia ei ca un pocal, plin de must şi de esenţe.
Romantic, ţine-n mână o crizantemă aurită,
Iar în cealaltă, ţine strâns, umbrela de recuzită.
Dese, galbene şi roşii, frunze crude de arţar,
Întreţesute în mod tainic cu frunze de stejar,
Îi strâng talia, în fundă de panglică, la spate
Şi se pierd în trena rochiei cu capete lăsate.
Bogata ei trenă aşterne cromaticul covor,
Ţesut măiastru-n ram de codru, cu dragoste şi dor
Şi al cărui legănat cu dulce freamăt te îndeamnă
Să păşeşti în valsul magic pastelat în ton de Toamnă!
Finalul, epatează, cu galanta-i reverenţă
Prin confetiile de frunze, ce cad din abundenţă!

Prin poartă de mărgăritar, în ţinută somptuoasă,
În alb imaculat veşmânt, intră Iarna virtuoasă...
Briliantele sclipesc din rochia-i argintie
Ce din cristale e ţesută cu mare măiestrie.
În faldurile rochiei, în timp ce ea păşeşte,
Pulberea de diamante, încontinuu străluceşte;
Safir, rubine şi smaralde, perle şi topaze
Sclipesc neâncetat în jur în mii şi mii de raze...!
De sub mâneci de argint, cu dantele sidefate,
Ale sale mâini, răsar, în mănuşi alb satinate;
Într-o mână ţine magic, o baghetă de cristal
Iar în cealaltă faldul rochiei cu dantelă de opal.
De pe umeri îi coboară, mantia cea de zăpadă
Sclipind în ea, surâzători, fulgi de nea într-o pleiadă.
Sub diadema de smarald, ce pe cap îi scânteiază,
Un zâmbet, fin, fermecător, pe faţă-i radiază...
Ochii ei, două lumini, cu-a lor culoare de turcoaz,
Parc-ar vrea să-i încălzească îngheţatul ei obraz.
Din smaraldul diademei, mlădios, lăsat pe spate,
Păru-i se pierde-n mantie în şuviţe platinate...
Cu şarmul ei distins de zână de prin basme parcă,
A oprit până şi Timpul, ce stă şi numai pleacă.
Alături vin şi se aşează, cuminţii lui copii:
Zilele, ore, minute şi secundele zglobii...
Şi fascinaţi privesc cu toţi a zăpezilor crăiasă,
Cum desfăşoară-n faţa lor, o scenă grandioasă;
La un semn, fin, de baghetă, din cămările polare,
Iarna, cheamă într-o clipă, spectre de lumini bizare;
Pe firmament, întunecat, de catifea-nstelată,
Un joc de fulgere difuze, feeric, se arată!
Pe rând ţâşnesc, armonios şi se-arcuiesc în raze,
Luminiscenţe colorate, roşii, verzi, albastre...
Transformându-se în benzi şi în imense draperii,
Ce culorile îşi schimbă în joc magnific de lumini!
Apoi, spirale şi coroane în cercuri ondulate,
Se învârt, încântător, în fantasme variate...!
Mirificul spectacol de auroră boreală,
Încheie o paradă cu totul senzaţională!

Pe estradă, la final, apar, toate împreună,
Cele patru anotimpuri, ţinându-se de mână;
Cu cordiale reverenţe, publicul, salută
Şi-n aplauzele lui se–mbrăţişează, se sărută...
Adresându-şi reciproc, felicitări şi mulţumiri,
Oferindu-şi suveniruri cu câte-o lacrimă-n priviri.
Din griul pâmzei unui nor ce soarele-ntretaie,
Natura, încet, îşi lasă cortina ei de ploaie.

27 martie 2012 Cluj-Napoca

poezie de Sergiu Mănuş din Parada anotimpurilor (27 martie 2012)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Votează! | Copiază!