Poveste a două stânci

Cuprins de flăcări abisale
Striveşti cu pleoape amorţite
Un glas ce cântă-n zone infernale

Şi-i simţi durerea aspră
Cutreieri vene stricate-n oboseală
Scrijeleşti pământul care zbiară
Ca un suflet jupuit de-o greară

Îţi simţi braţul inhibat de noapte
Şi-ai vrea să-i asculţi uitat şoapte
Dar drumul curge amar
Când lumânarea se pierde-n felinar

Dispare-n negură, capcană destinată,
Se zbate-n şanţuri pustiite
Căutând picătura-n oceanuri învechite
Ca o stâncă moale de fulger crăpată

Pluteşte-o pânză amorţită
Peste-a gingaşei piele încreţită
Se stinge-n izvoare efemere
Căci viaţa-i a fost un tren fără vedere

Ai păşit peste al ei trup firav
Să ajungi prin orizonturi frânte
Şi-ai căutat zadarnic ţipătul jilav
Care i-ar domoli scâncetele crunte

Te-ai împiedecat de-un deget
Şi-ai şters pământul deziluzionat
Crezând că singur destinul ţi-ai pătat
Pierzând, scăpându-ţi şi ultimul cuget
Undeva, privind, uitând de stele
Zâmbetu-ţi se-nseninează
Acolo, cărările se adună la amiază
Iar trupu-ţi descotorosit de rele

Acum culegi seva plină de ispită
Gândindu-te că nimic aleargă spre ceva
Resuscitând molecule de pierdută iubită
Când inima-i era în ghimpi căptuşită

Sângele-i prinde culoarea dezgheţată
Mâna-i tremură de-un fior judecată
Buzele-i sunt irigate amorţit
În sfârşit, seva calea şi-a găsit

Plină de sfială ochii şi-i deschide
Căutându-ţi fiinţa ce zâmbetu-i redă
Sprijinită de-o rază, mâna-ţi caută
Să te iubească până-n rădăcini calde

Şi-acum inspiraţi cursul unei vieţi
Care se plimbă buimacă-n păreri
Să găsească motive pe care voi le beţi
Aşa eterni, dar tu, fiinţa mea, nu speri

Privesc acum, acolo, oriunde
Două statui pline de vibraţii rotunde
Care atunci luptau, acum vieţuiesc
Nemişcate, una pentru alta
Pe firul unui zâmbet grotesc

Aţi căutat scăpare-n neuitare
Şi v-am găsit, idoli pietrificaţi
Ci prin prezenţa sumbră cuvântaţi
Ca eu să zâmbesc oricărei încercare

poezie de Ana Maria Brezeanu
Adăugat de Ana Maria Brezeanu
Votează! | Copiază!