Să fiu iertată!

Rapsozii toamnei mele în gânduri se strecoară,
În timp ce frunza cade pe-aleea depărtării,
Vestale rătăcite destine trag de sfoară,
Aprind făclii de dor la ţărmul înserării.

Trec dealul amintirii cu aripi de nălucă,
O siluetă-n braţe naiv o mai cuprind,
Suspină greieri blânzi, pe treapta clipei urcă
Chemări nedesluşite, în nopţi ce se divid.

Luceferii jertfesc dorinţe-n vieţi grăbite.
Prin ramuri desfrunzite păşesc şovăitor
Neputincioase stele, în salbă de ispite,
Tresar înlăcrimate-n petala unui nor.

Predestinata vină, ce uneori mă doare,
Aceea de-a iubi cu suflet pur, întreg,
O voi lăsa să ardă în snop de resemnare
Pe-o palmă a uitării, parfumul n-am să-i neg.

Pe drumul înspre tine doar netrimise veşti
Se vor mai zbate tainic la felinare stinse,
Regrete şifonate vor tresări-n caleşti,
Absenţe delira-vor, oftând pe câmp de vise.

Oprobiu cer iubirii instanţe-acuzatoare,
Pledez fără tăgadă, iubind sunt vinovată,
Pe fila vieţii mele cer doar o adnotare,
Cu-nsângerate lacrimi semnez: Să fiu iertată!

poezie de Ines Vanda Popa (6 octombrie 2014)
Adăugat de Ines Vanda Popa
Votează! | Copiază!