Amintiri

Mă doare! Ca-ntr-un abator
Îmi ard însingurarea,
Zarea cu gândul o măsor
Şi mă cunun cu marea...

Te văd pierind în depărtări
Un fluture de-o clipă
Şi mă întreb în cre lumi
Fiinţa-ţi se ridică...

Mi-e dor de părul tău de vis,
Cometă! Şi-n lumină,
Te simt mustind de neatins...
Iubirea ta-i divină!!!!!!!

Cu mir pe frunte te-aş numi
Iubirea vieţii mele
Şi plaja-adânc m-ar înveli,
Dar eu tânjesc spre stele...

De câte ori nu te-am văzut...
Fereasta casei tale
Era deschisă larg, iau tu,
Priveai în depărtare...

Şi-n ceruri, leagănul pustiu
Şi mirele ocult
Te aşteptau până târziu.
Eu nu te-am mai văzut...

Transcendentale trepte sui
În lumea de poeme,
Eu am rămas a nimănui,
Tu, clipelor eterne.

În chiparoase învelit
Ţi-e trupul tot... şi firea,
Căci eu în taină te-am iubit
Ţesându-ţi nemurirea.

Treceam adesea să te văd
Fecioară, mamă, fiică...
O viaţă-mi trebuie, socot,
Să te cunosc... Mi-e frică!

Tu azi eşti tot a nimănui,
Închisă ţi-e fereastra...
Să plâng pe umeri... dar pe-ai cui?!
Sî plâng şi-n noaptea asta!!!!

Am remuşcări... ca şi atunci...
Şi remuşcarea doare!
Mă mâniam pe necuprins,
Iar tu piereai în zare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!