Trandafirul uitării
Când umbra se revarsă în ape
cuprinde apusuri
și urmele pașilor adânci
nisipuri albe rămân
după valuri
ștergând visul iubirii de ieri
marea absoarbe șiraguri
de lacrimi din clipele despărțirii
se simte răceala
gustului de sare din ochii tăi
suntem turnuri vii
înălțate spre cer
din ape limpezi
ducem pe frunte
coroana vieții
cu zâmbet inocent de copil
am învățat să fiu focul din apă
să respir odiseea răsăritului
din simfonia brizei
a rămas pe plajă...
trandafirul uitării
fiorul unui vulcan
din craterul stins.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre apă
- poezii despre învățătură
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vulcani
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre trecut
- poezii despre trandafiri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
1 Enache Edmond [din public] a spus pe 10 decembrie 2017: |
| Excepțională expunere! |