Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Isus, prima mea lumină

În prima zi a vieții mele
Pe Isus Hristos l-am întâlnit.
M-a îndemnat să nu fac rele,
Cu blândețe multă mi-a zâmbit.

A fost prima mea lumină
Primită de la Dumnezeu.
Am văzut giulgiul, hermină,
Ce-învăluia trupșorul său.

Mi-a deschis drum luminos,
În viață ca să-l urmez.
Să-i fiu ucenic sfios,
La rându-mi să luminez.

M-am apropiat de cruce
Și privind la chipul său,
Am jurat, când mă voi duce,
Să-l port în suflet mereu.

Iar când viața-îmi va fi cruntă,
Să-l am aproape zi de zi.
Să-i urmez credința sfântă,
De a ierta, de a iubi.

Toate-acestea, vă spun sigur,
De la Isus le-am aflat,
În biserică, desigur,
În genunchi când m-am rugat.

De trăim frumos pe lume
Lui Isus îi datorăm.
Cu El avem zile bune,
De la El multe-învățăm.

Ca un bun mântuitor
Mi-a luat din suflet jalea.
Nu vreau să-i rămân dator.
Cu credință-i urmez Calea.

Credința îmi e comoara
Care îmi ține lumina.
Maica Maria, Fecioara
Îmi inflorește grădina.

poezie de (5 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook