Privată fantasmagorie

Cât de necaz mi-e, că de-o să dispar
Voi lua cu mine în unicat lumii imagini
Şi sunete nu vor mai fi din corul planetar,
Ce le-am doar eu în timpanu-mi fără margini.

De pier eu, sigur piere o întreagă omenire,
Cum n-a văzut-o nimeni altul, al meu tablou,
Pictat cu acetatul de colină de-a mea fire;
O prismă ce întoarce vieţile-mi apuse, ecou.

Am un carrefour de trecători pereni prin minte,
Cu holograme plină; apar şi redispar blajin,
Cu glas cu tot, mişcări cu ochi lucind, cuminte...
Când câte unul, câte doi, zâmbesc şi pleacă, vin...

Sunt seva mea lucindă, serul meu sangvin,
Ce curge, îmi spală ce-am memorie eternă,
Cât îmi va fi, a mea, cât încă-i sunt cămin...
Că mi-o descopăr eu, în negru, c-o lanternă.

Ce multe-mi vor pieri de-al meu eter palpabil
Ce numai eu ating, e propriu', al meu feeric...
De mai găsesc, arar în noianul execrabil,
Un suflet ascultând necazul meu... vreun cleric...

... Din sputa mea de gel, ce-o ţin pe gât... Din sferic...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iulie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!