Rut

Am, se pare, certitudinea, ce de mult mă încerca, a priorităţii existenţei lumii,
căci -cum de obicei am totul învăţat de la sinceritatea animalelor-
când e vorba de rut, se uită de orice; de conţinutul oalelor,
de gerul uscat, de mângâieri... rămâne sălbaticul, unicul, strigătul lunii!

De unde teama nesfârşită că mi-am pierdut singurul prieten,
pe dulăul Bobiţă, plecat fără să dea ştire, căutând ceva gemene;
m-a lăsat, cu bolul plin l-aşteptând şi e frigul de crapă o cremene...
n-am ştiut că tot ce-i ofer, chiar şi sufletul pus, este atâta de ieften?!

Epopeea ingratului creşte şi-o verific din nou, c-un iz dezolant,
cu pisicuţa Neri, crescută de pui, ce-i la nesfârşit în lung scheunat;
de nimic n-o doare, de bobiţe-n tavă, nici de mângâieri, culcatu-n halat...
pleacă nopţi şi zile, forfotând într-una cu motiv precis... "sexu-i important!"

Totu-mi dă o senzaţie stranie, de parcă m-amestec d-etern,
nimic nu ajută -consolare n-am şi de ştiu că-s unic şi-mi vreau nemurire-
ordine-mi repun la lucruri, ce sunt însumi o parte, eu, aşa-zisa fire
şi înec de necazul, blestemat ce-l am; de-a fi neînsemnatul printre alţii... un patern!?!

... Chiar şi viaţa, lumea, toate-s rut produs... reprodus infern!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!