Graurul

Pierdut prin câmp în iute zbor
Şi ciripit în fuga lor,
Ca nişte bile de-abanos,
Pe creanga dudului stau jos,
Încetişor...

S-au rătăcit de negrul stol
Şi sub a frunzelor prestol,
Îşi spun al inimii lor foc.
Şi tot sărind din loc în loc,
Pătrund în gol.

Şi-nciripiri ca de argint
Ei nu se-nşală, nu se mint;
Ci-şi spun pe faţă-ntregul dor,
Şi cald e ciripitul lor
--Parfum de-absint.--

Şi, Doamne, câte planuri fac
La umbra bunului copac!...
În planul lor de-un cuib vorbesc
Şi-n dulci cuvinte se sfădesc
Şi nu se-mpac...

Un cuib de aur el ar vrea,
Cu streşini, lanţuri de mărgea
Şi-acoperiş de ghiocei,
Să râdă dulce-n ochii ei
Când o-nsera...

Dar ea, zâmbind, îi spune-apoi
De vânturi reci, de soare, ploi,
De puişori ce n-ar putea
Să rabde tuturor aşa
Cum răbdăm noi...

Şi câte planuri nu-şi mai fac
La umbra bunului copac!...
Şi de necazuri amintesc,
Dar râd de ele când vorbesc,
Căci lor le plac.

..............................

Dar deodat', cât ai clipi,
De creangă ea se deslipi
Se prăbuşi cu fulgii-n vânt
Şi se sfârşi...

Iar el, sărmanul, îngrozit,
Săgeată-n zbor s-a repezit
Jelind cu lacrimă de foc;
Căci nemilosul lui noroc
L-a părăsit...

Câte-au vorbit acolo sus,
O, câte gânduri nu şi-au spus!
O viaţă-ntreagă-au făurit,
O viaţă fără de sfârşit
De trai nespus...

.................................

Când soarele a răsărit
Şi-l vezi atât de strălucit,
Nicicând prin gându-ţi nu ţi-a dat
Că va avea şi el odat'
Vreun sfârşit...

..................................

De-atunci, în fiecare an,
La dud venea cel flăcăuan,
Tot aşteptând zile şi nopţi
S-o vadă înviind din morţi,
Dar totu-n van.

Mireasa-i nu se mai ivea
Pierise-n gol, cum piere-o stea...
Şi-apoi, târziu, el s-a convins
Că legea morţii-i de ne-nvins
Şi-oricât am vrea

S-o schimbăm noi, nu vom putea.
Deci, de e bună sau de-i rea,
Să nu te-ntrebi, că n-ai să poţi
Răspunde;ai ei suntem toţi,
Când ea ne vrea...

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1929)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Votează! | Copiază!