Spooniada

Despre John Cabanis şi mânie, şi despre lupta
Părţilor ostile, şi despre refuzul de a fi de partea întunericului
Care a făcut ca oamenii simpli să fie în favoarea
Libertăţii în Spoon River, şi despre căderea
Familiei Rhodes, a căror bancă a produs deznădejdi
Şi pagube inconmensurabile atâtora,
Stârnind ura care a aprins torţa din mâinile lui Anarch
Spre a incendia curtea de justiţie, pe ale cărei înnegrite ruine
S-a ridicat un templu mai trainic care să lumineze calea Progresului –
Cântă, tu, muză care ai dezmierdat cu zâmbete faţa lui Chian
Şi care ai văzut pe Greci şi pe Troieni căţărându-se asemeni unor furnici
Peste Scamander, peste ziduri,
Vânători şi vânaţi, şi ruguri funerare,
Şi hectacombe sacre – primele ruguri aprinse din pricina
Elenei care a fugit cu Paris, sufletul pereche, la Troia;
Şi furia lui Peleus,
Decis să piardă Chryseis, frumoasa ofrandă
Adusă războiului, şi partenera iubită.
Spune primul,
Tu, fiu al nopţii, pe nume Momus, de ai cărui ochi
Nici un secret nu se poate ascunde, şi tu, Thalia, cea zâmbitoare,
Ce a stârnit lupta mortală
Dintre Thomas Rhodes şi John Cabanis? Fata lui, Flossie,
Întorcându-se acasă din călătoriile ei cu o trupă
De dansatori lascivi şi plimbându-se pe străzile oraşului
În clinchet de brăţări şi cu inele strălucitoare,
Învăluită în cuvinte de şerpească înţelepciune
Şi având în ochi surâsul acela încărcat de nerostite promisiuni?
Atunci Thomas Rhodes care conducea biserica şi banca
Şi-a făcut manifest dezacordul faţa de fată;
Şi în întregul Spoon River a început bârfa, iar ochii
Tuturor credincioşilor erau aţintiţi asupra ei, aşa că ea a înţeles
Că lor le era teamă de ea şi că o condamnau.
Dar, ca să-i desfidă,
A oferit un bal cu viori şi cu flaute,
Aduse din Peoria, şi mulţi tineri –
Unii aduşi mai târziu pe calea cea dreaptă de rugăciunile
Sufletelor grave şi predicatorilor zeloşi –
Au dansat fericiţi, invitând-o la dans,
Pe când ea purta o rochie cu decolteul atât de generos încât ochii
Puteau coborî până departe jos şi odihni pe văile domoale,
Pentru a se pierde apoi în albeaţa acelor zăpezi.
Cu ocazia balului,
Oraşul şi-a schimbat obrazul posac, devenind colorat şi vesel.
Confecţionera de pălării, D-na Williams, nu mai făcea faţa comenzilor
Pentru pălării noi, fiecare croitoreasă
Înţepa cu acul tivuri pentru rochii de seară;
Vechi sipete şi cufere îşi deschideau comorile de panglici
Şi de inele, podoabe ieşeau la lumină din vechi ascunzători,
O tinereţe proaspătă înflorea în splendoarea veşmintelor;
Se schimbau bileţele şi pe multe uşi seara
Se strecurau buchete de flori, şi perechi treceau agale, la braţ,
Pe dealurile care vegheau curgerea râului.
Atunci, deoarece scaunele simpatiei şi toleranţei stăteau mai mult goale,
S-a auzit ridicându-se vocea Unui Ales al Domnului:
"Ibovnica Babilonului se află printre noi ; ridicaţi-vă,
Voi, fii ai luminii şi alungaţi femeia pierzaniei!"
Aşa că John Cabanis cu ochii limpeziţi de furie,
A părăsit biserica şi pe patronii legii şi ordinii –
Atunci adepţii cauzei liberale
L-au aclamat, nominalizându-l la candidatura de primar
Împotriva lui A. D. Blood
În lupta încrâncenată
Pentru voturi au început să apară zvonuri
Despre bancă, despre pierderi masive de credite
Pricinuite de încercările fiului lui Rhodes
De a-şi acoperi pagubele din afacerile cu cereale;
Multe lume şi-a retras banii,
Lăsând banca lui Rhodes aproape goală, în vreme ce liberalii
Vorbeau despre întemeierea unei alte bănci
Aproape gata de inaugurare – când, iată, băşica s-a spart
Într-un vacarm de plânsete şi blesteme; doar liberalii râdeau
Şi susţineau în sala lui Nicholas Bindle
Comunicări savante şi inspirate dezbateri.
Sus la prezidiu – unde era pictat un Shakespeare cu ochii bulbucaţi
Arătând ca simbriaşul lui Christian Dallman,
Cu fruntea înaltă şi barba ascuţită –
În văzul tuturor celor care stăteau pe scaune,
În penumbra avanscenei,
Stătea însuşi Harmon Whitney, cel care pe merit
Era reputat pentru francheţe şi perspicacitate
Şi care s-a adresat rebelilor adunaţi acolo, spunând aşa:
"Putem oare zăcea aici fără să mişcăm un deget şi să lăsăm clica
Asta de ipocriţi cântători de psalmi, cinică, speculantă, nesătulă,
Să ne devoreze substanţa, să ne falimenteze băncile şi să epuizeze
Micile noastre economii pariind la bursa hazardului
Pe cereale sau pe porci – ori, mai rău, să crească şi să-şi aservească
Prin intimidare şi corupţie o bandă de acoliţi, alimentând
Lăcomia directorului executiv al băncii? Aceasta este întrebarea.
Ar trebui, întreb, să ascultăm muzică îndemnând la dansuri vesele
Ori dangăt de clopote? Ar trebui ca tinerii romantici
Să se plimbe pe dealurile din jurul râului, înflorite acum
În roua lui Aprilie, sau să lâncezească acasă,
Ori să joace cricket sub supravegherea lui Thomas Rhodes,
Vă întreb? Dacă sângele tineretului înflăcărat se revoltă
Împotriva acestei autorităţi întunecate,
Trebuie să acceptăm ca aceşti adolescenţi şi aceste fete
Să fie etichetaţi drept libertini şi depravaţi?"
Înainte chiar
Ca vorbele să-şi fi pierdut ecoul, un glas de femeie a răspuns "Nu!"
Apoi s-a auzit zgomot de scaune mutate, ca atunci când
Mai multi porci se îngrămădesc şi răstoarnă troacele umplute cu mâncare
Şi toate capetele s-au întors asemeni unui stol de gâşte
Care ameninţat de vânător îşi desface aripile luându-şi zborul;
A răsunat un colosal hohot isteric de râs – cu pălăria uzată,
Aşezată într-o parte, în precar echilibru, cu pumnul
Înălţat sfidător, stătea Daisy Fraser.
Mai demult ea fusese de-a dreptul aruncată afară din sala de şedinţe,
Fiind apărată doar de Wendell Bloyd, care pleda pentru drepturile femeii,
Şi de vocea răsunătoare a lui Burchard.
Printre aplauze, s-a bulucit către scenă
Şi a aruncat pur şi simplu aur şi argint pentru cauză,
Părăsind apoi în grabă sala.
Între timp
S-a ridicat o statură uriaşă, cu barba asemenea fiului
Lui Alcmene, cu piept larg şi burtă rotundă,
Proclamând în tunet: "Priviţi, acolo se află
Un om care pentru adevăr a preferat să-şi facă soţia vrăjmaş –
Asemenea să ne fie spiritul – când acel A. D. Blood
Mi-a ordonat să-l înstrăinez pe Dom Pedro...."
Repede,
Înainte ca Jim Brown să fi terminat, Jefferson Howard
S-a urcat pe sceana şi a zis: " Trecut este timpul
Pentru vorbe de claun, şi trivială este cauza noastră
Dacă miza este doar John Cabanis şi furia lui,
El care nu demult era de cealalată parte,
Şi care a venit la noi doar pentru răzbunare. Este mai mult în joc
Decât triumful celor din New England sau din Virginia
Sau dacă se va putea vinde iarăşi rom.
Dacă în următorii doi ani în acest oraş va fi secetă în materie de rom,
Cum a fost în cei doi ani trecuţi,
Contează mai puţin sau deloc – Ei, da, fondurile
Pentru trotuare, canalizare; astea contează, într-adevăr!
Mă rog lui Dumnezeu ca lupta pe care o ducem azi să fie inspirată
De alt entuziasm decât salvarea mândriei
Lui John Cabanis sau a fiicei lui.
Dacă suntem în competiţie în acest moment,
Fie ca aceasta să constituie resortul săvârşirii unor lucruri mari, nu a unor fleacuri.
Totuşi, dacă oamenii numai aşa pot acţiona, şi trebuie ca romul
Să constituie mediumul şi simbolul necesar pentru a ne elibera
Din mlaştinile vieţii şi din sclavie,
Atunci, daţi-mi rom!"
Au izbucnit urale de bucurie.
Pe când Gorge Trimble, care şi-a învins ezitarea
Şi teama, a început să vorbească,
A scârţâit uşa şi idiotul, Willie Metcalf,
Fără pălărie şi cu răsflarea tăiată,
Mai alb decât o coală de hârtie,
A intrat răcnind: " Şeriful vine-ncoace
Să vă aresteze pe toţi – şi dacă aţi şti
Cine soseşte mâine aici, am ascultat
Sub fereastra planurile celorlalţi."
Aşa că într-o sală mai mică
S-au retras caţiva aleşi de Preşedinte pentru a-l asculta pe idiot:
Preşedintele însuşi şi Jefferson Howard,
Benjamin Pantier şi Wendell Bloyd, George Trimble,
Adam Weirauch, Imanuel Ehrenhardt, Seth Compton,
Godwin James şi Enoch Dunlap, Hiram Scates,
Roy Butler, Carl Hamblin, Roger Heston, Ernest Hyde
Şi Penniwit, artistul, Kinsey Keene,
Şi E. C. Culbertson şi Franklin Jones,
Benjamin Fraser, fiul lui Benjamin Pantier
Cu Daisy Fraser, plus alţi câţiva mai puţin marcanţi,
Şi au discutat în secret.
Dar în sala mare
Domnea dezordinea şi când a intrat şeriful
Şi i-a găsit astfel, i-a scos pe huligani afară
Şi i-a închis.
În acest timp, într-o cameră
Din spate, în subsolul bisericii, A. D. Blood se sfătuia
Cu cele mai înţelepte capete. Primul, judecătorul Somers,
Profund versat în toate aspectele vieţii, iar lângă el, Elliot Hawkins
Şi Lambert Hutchins, următorii fiind Thomas Rhodes
Şi Editor Whedon; urma Garrison Standards,
Care tocmai trădase pe liberali şi care, muşcându-şi buza de jos
A dispreţ adânc şi amară deziluzie, zise:
"Şi toată această încrâncenare pentru o femeie –
O fată de optsprezece ani" – Christian Dallman era şi el acolo,
Precum şi alţii rămaşi anonimi. Erau şi unii
Neinteresaţi de răsplată, dar care se opuneau
Copiilor democraţiei, libertatea
Şi dragostea pentru viaţă pe care aceasta le simboliza.
Apăruse deja o dimineaţă cu degete înzăpezite pe cer,
Iar soarele auriu atârna ca o portocală la festival,
Când părăsind în grabă paturile
Forţele ostile au ieşit afară din case,
Şi clăncănit sacadat de roţi răsuna pe străzile
Care duceau către secţiile de votare şi strigăt de căpetenii
Îndemnând electoratul la luptă. Pe la ora zece
Liberalii au reclamat fraudă, iar la urne
Candidaţii rivali au început acuzele, urmate de lovituri.
Deodată povestea idiotului
Din seara trecută a devenit realitate:
Pe străzi a apărut Allan ochi-de-porc, teroarea întregului ţinut
Pe o rază de zece mile jur-împrejur de Bernadotte.
Nici un bărbat al acestor degenerate zile nu ar putea ridica
Bolovanii pe care el îi arunca în joacă, iar când vorbea
Tremurau geamurile; sub sprâncenele lui,
Cu părul negru, stufos şi zburlit,
Ochii mici luceau precum ochii unui mistreţ înnebunit;
Păşea bolborosind un cântec de ameninţare,
Iar sub paşii lui scrâşneau lespezile podurilor.
Acesta era campionul lui A. D. Blood, angajat
Să-i îngrozească pe liberali. Mulţi au şi dispărut,
Ca atunci când hultanul se roteşte deasupra ogrăzii de găini.
A trecut pe lângă secţia de votare şi, în trecere,
L-a atins cu mâna pe Brown, gigantul, iar acesta
S-a izbit de zid şi s-a prăbuşit de parcă ar fi fost doar un copilaş –
Atât de puternic era Allen ochi-de-porc. Dar liberalii zâmbeau.
Abia ajunsese Allen ochi-de-porc pe aleea principală
Căci Bengal Mike, adus de subtilul şi experimentatul Kinsey Keene
Să-l înfrunte pe Allen, era deja pe urmele acestuia. El era cam
Trei sferturi din mărimea celuilalt, dar avea braţe de oţel
Şi inima de tigru. Ucisese doi oameni
Şi pe mulţi a schilodit în anii din urmă;
N-avea teamă de nimeni.
Când ochi-de-porc
Şi-a recunoscut adversarul, a devenit vânăt,
Deasupra ochilor ochilor roşii, sprâncenele i s-au strâns de mânie,
Tonul cântecului pe care-l mormăia a coborât. Se învârtea necontenit
În jurul curţii de justiţie, urmat îndeaproape
De Bengal Mike, care îl batjocorea la fiecare pas:
"Vino, elefantule, şi luptă! Hai, ochi-de-porc fricos!
Vino, înfruntă-mă şi bate-te cu mine, lepădătură ordinară!
Vino, viţelule, loveşte-mă, dacă eşti în stare!
Scoate-ţi cuţitul, cretinule, dă-mi un motiv,
O scuză, să te omor, să scot fierea din tine.
O să-ţi crap capul de mistreţ cu o cărămidă!"
Dar ochi-de-porc nu scotea nici un cuvânt,
Ci toată ziua a mărşăluit în jurul curţii de justiţie,
Urmărit de cohorte de copii şi privit de toţi oamenii.
Astfel s-au învârtit în cerc cât a fost ziua de lungă.
Dar când Apollo s-a oprit deasupra dealului dinspre apus,
Curios şi el să vadă finalul, şi când toate voturile
Au fost depuse, iar urnele închise, în faţa uşii
De la spiţeria lui Trainor, Bengal Mike, pe un ton
Care şi-a purtat ecoul peste tot oraşul, a urlat ofensa finală:
"Cum o cheama pe mă-ta, ochi-de-porc?"
Într-o clipită,
Ca atunci când mistreţul se întoarce către copoii
Care l-au hăituit şi l-au rănit cu colţii, ochi-de-porc
Şi-a repezit mâinile uriaşe spre Bengal Mike
Şi l-a înşfăcat de gât. A fost momentul în care s-au ridicat până la cer
Plânsetele speriate ale copiilor şi strigătele oamenilor
Năvălind în stradă. Bengal Mike se smucea când într-o parte,
Când în cealaltă, trăgându-şi capul între umeri
De parcă i se scurtase gâtul, şi aplecându-se în jos
Să scape din strânsoarea ucigătoare:
Se amestecau icnete guturale şi şuierătoare horcăituri,
Pumnii loveau în pieptul invulnerabil
Al lui Allen ochi-de-porc. Apoi, cum unii
Încercau să-i despartă şi alţii să-i întărâte mai amarnic,
Bătălia s-a încins printre ceilalţi oameni.
Multe suflete îndrăzneţe s-au prăbuşit în ţărână
Doborâte de lovituri de ciomag şi de pietre.
O, spune, tu, Muză,
Ce zeu sau ce zeiţă l-a salvat pe Bengal Mike?
Cu o ultimă, neomenească sforţare s-a smuls
Din mâinile ucigaşe şi şi-a lovit duşmanul.
Pe loc, ca lovit de trăsnet, a dispărut toată
Puterea lui Allen ochi-de-porc,
Braţele i-au căzut fără vlagă şi peste faţa lui
S-a aşternut o paloare de moarte, sudoarea suferinţei.
Genunchii uriaşi, cândva invincibili,
Au cedat sub greutatea lui. Iute ca un leu
Aruncându-se asupra prăzii rănite, Bengal Mike
A izbit cu o piatră tâmpla inamicului;
Acesta s-a prăbuşit şi penumbra asemeni unui nour
S-a a aşezat peste ochii lui.
Ca atunci când pădurarul doboară
Într-o zi de vară un stejar secular
Şi toate cântecele pădurii încetează,
Şi marele şoim care îşi avea cuibul cu pui
În vârful copacului croncăne, în vreme ce marile crengi
Rup în cădere rămurişul stejarilor tineri, aşa a căzut ochi-de-porc
În mijlocul văicărelilor iscate de prietenii
Lui A. D. Blood.
Chiar atunci, patru bărbaţi voinici
Cărau şeriful, pe a cărui faţă de fier
Se aşternuse deja paloarea morţii,
La spiţeria lui Trainor; fusese împuşcat de Jack McQuire.
Se auzeau îndemnuri ca "Linşaţi-l!" şi sunet de
Paşi alergând pe fiecare parte ce
Înconjura

Sfârşit

Răposatul, D-l Johnathan Swift Somers, poetul laureat din Spoon River, a conceput Spooniada în douăzeci şi patru de volume, dar din nefericire nu a trăit nici să termine primul volum. Fragmentul a fost găsit printre documentele lui de William Marion Reedy şi a fost prima dată publicat în Reedy's Mirror din 18 Decembrie 1914.

poezie clasică de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!