Bert Kessler

Nimerisem pasărea,
Cu toate că zbura în lumina soarelui spre apus.
Abia se risipise zgomotul împuşcăturii şi ea a început să se înalţe
Mai sus, tot mai sus printre razele de lumină aurie,
Pentru ca mai apoi să se răsucească pe o parte, un ghem rotund de pene,
Câteva desprinse de ea plutind alături,
Şi să cadă în picaj abrupt în iarbă.
M-am îndreptat spre ea, înlăturând hăţişul uscat,
Până am văzut dâra de sânge pe buştean
Şi pitpalacul zăcând lângă rădăcinile putrede.
Nezărind spini pe-acolo, am întins braţul printre firele de iarbă,
Dar ceva s-a înălţat şi mi-a înţepat mâna, amorţind-o.
Într-o secundă, am zărit cobra –
Cu pieliţa trasă de tot de pe ochii galbeni,
Cu capul arcuit, retrăgându-se în inelele ei,
Un colac murdar, de culoarea cenuşii
Sau a frunzelor de stejar căzute, într-o toamna târzie, în straturi, unele peste altele.
Am rămas încremenit în timp ce ea devenea mai mică, descolăcindu-se
Şi începând să se târască sub buştean;
Apoi, am căzut moale în iarbă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!