Violoncelul profund al nopții
Profundul violoncel al nopții
azvârle întunecata sa jubilare departe, peste zare.
Imaginea de ceață a lucrurilor își dizolvă formele
în fluviul de lumină cosmică.
Dune luminoase, prelungi,
le clătește val după val în vecia albastră.
Tu! Tu! Tu!
Iluminată, ușoară materie, al ritmului înflorat întuneric,
plutitor, amețitor vis al viselor, orbitor de alb!
Un pescăruș sunt eu, și cu aripi întinse, calme,
beau fericirea sărată a mării:
la răsăritul ei, știu totul,
la apusul ei, vreau totul,
și ating inima lumii -
orbitor de albă.
poezie clasică de Karin Boye, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre visare
- poezii despre alb
- poezii despre întuneric
- poezii despre ritm
- poezii despre noapte
- poezii despre inimă
- poezii despre imagine
- poezii despre fluvii
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.