Navigare necesse est

Încolăcit în mine
Ca iedera pe sârmă,
Străbat fără de cârmă
Pustietăţi marine.

Plutesc pe-ntinse locuri
Cu-o sete grea, amară,
Şi-aproape nu e seară
Pe ţărm să nu văd focuri.

Dar ţărmul e departe,
Şi-n larg mă-mpinge vântul.
Cât ai clipi, pământul
A dispărut în parte.

Abia se mai zăreşte
Un punct în depărtare,
Dar iar îmi reapare
Când vântul conteneşte.

Şi iar îmi e aproape
Când zorii stau să crape.
Dar vântul reîncepe
Sălbatic peste ape.

Şi iarăşi mă împinge
În mijlocul genunii.
Fecioarele furtunii
Mă joacă ca pe-o minge.

Şi uite-aşa, într-una,
Mă depărtez, m-apropiu
De ţărmul plin de opiu,
De portul cu arvuna...

Încolăcit în mine,
Ca iedera pe sârmă,
Caut peste tot o cârmă
Să ancorez cu bine.

Dar zbuciumul căutării
Se vede că-n zadar e,
Şi rătăcesc pe mare
La voia întâmplării...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!