Silentium amoris
Cum văpaia cerului cunună
Grăbește palida, învinsa lună
Spre negrul ei abis, mai înainte
De orice cântec de privighetori, -
În fața ta frumoaso, n-am cuvinte;
Tac dulci cântări și mi s-aștern palori.
Și când pe șesul gol, în seara pală,
Pe aripi aprigi vântul dă năvală
Și frânge trestii mari când le sărută,
Fiind chiar flautele lui de cânt, -
Furtuna pasiunilor m-a frânt:
Iubind prea mult, iubirea mea stă mută.
În ochii-mi verzi, ca-n slovă tipărită
De ce eu tac, iar lira-i nestrunită?
Ne-om despărți... Plecând, te vei abate
Spre alte buze dulci, spre alte zări:
Eu voi chema nedate sărutări,
Și cântece rămase necântate.
poezie celebră de Oscar Wilde, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sărut
- poezii despre muzică
- poezii despre vânt
- poezii despre verde
- poezii despre tipografie
- poezii despre timp
- poezii despre seară
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre privighetori
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.