Impostura, numită... politică

Paradoxal, ne pregătim viaţa degeaba,
Din pur instinct şi cu ce-avem de la părinţi
Sau mai profund, sfidând şi galaxii şi sfinţi...
Cu crez că trecerea de timp, nu evoluţia, ne-i treaba..

Petrecem, toţi, copilării-n extaz,
Ne declinăm mândrii c-avem un tată
- Ce-şi ia cu cinste muncii o răsplată-
Şi-o mamă, veşnic păzitorul la necaz.

Ne zbatem, încă puşti, în şcoli pentru diplome,
Să bucurăm pe-ai noştrii, să fim primii,
Acumulând din cinstea împărtăşită vremii
De minţi şi suflete, ce ne-au debarasat de dogme.

Ni s-au inoculat percepte despre ştiinţă,
Despre onoare şi dreptate... de valori.
Cântăm o ţară-n imn, spunând că poţi să mori
De ea ţi-o cere... Şi să fii al ei, cu-ntreaga fiinţă?!

Credeam că tot e un ciclu de maturitate,
Cu început ce se-mplineşte în raţional,
Ce-i trup şi suflet, bun naţional...
Şi am cuvânt lăsat, ca să-l rostesc cu demnitate!?

La rând mă-nscriu valoric necesar,
Zbătându-mă să-mi fac copii printre percepte
Ce le-am avut... le cred, eterne drepte,
Dar sunt, se pare doar recensământ, un inventar.

... Sunt mut, deşi vorbesc, un invizibil,
Căci loc în faţă, pe tribună, pe estrade
E ocupat cu falsuri, minţi fanfaronade...
Prostia, nud de trup sau minte-s singurele; "eligibil"!!!

Ni se răstoarnă ani, se pierd milenii,
Din adunări ratate-n ignorare
Şi rana-i uriaşă şi nu-i leac şi doare, doare...
E-un paradox inexplicabil, de tâmpenii!

Este-o năvală crâncenă a minciunii,
A para-ştiinţei, furtului de bunuri şi de vise,
E cumulul de zeci de generaţii compromise
De-o "clasă" autodeclarată a fi esenţa lumii.

Căci tot ce o societate-şi încropeşte
În cult, cultură, educaţie, morală,
În ştiinţă, economie, cercetare... e vorbă goală
Când singură-şi trădează crez, se păcăleşte.

De unde oare falsa paradigmă;
Că indivizi într-un popor sunt doar câţiva
Filchizuiţi, nenorociţi, avizi... altundeva,
Se perindând, pe rând, doar ei reprezentanţi de stigmă???

Aceleaşi glasuri, ascunzişuri, minţi şi măşti
Se-auto-tot clamând drept unici buni
Din piedestale, cumpărate prin hoţii... Nebuni,
Ce-şi vor la nesfârşit, doar ei să ne conducă-n găşti.

E răul la superlativ, de timp perpetuat
Cu evidenţă şi-i bazat pe proprii grile
Create de indivizi rămaşi în stadii puerile,
Dar care-nşeală!... Prin neştiinţa maselor, sunt la mezat!!!

Spurcată creatură, de hidoşi agnostici,
Scursuri nerealizate altfel, pururi instinctive
De pseudo calităţi... de ego cultivat în invective
În tupeuri proclamate, fără margini, în prognostici.

E anacronica, sepulculara, depăşita hoardă
De interese -pururi haitelor şi personale-
Ce dăinuie printr-o neînţeleasă acceptare
A celor, vinovat, neimplicaţi... victimizaţi să ardă.

Spurcat cuvânt, politica, e-o sinecură
Asezonată veşnic, fără vreo justificare
De cult, profesie, de calităţi, de implicare...
E mizerabila maşinărie a imbecilităţii... O impostură!

E cert momentul de răscruce, întârziat,
Pentru a crea reala scară a valorii,
Pentru-a lăsa -celor ce ştiu de matematica viorii-
Să-ncânte Terră şi Univers... Scăpând pe om de plagiat!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!