An Nou...

Trăiesc, din timp în timp, de Anul Nou
Înşelător -că mă-nvechesc când se-noieşte-
Iluzia, ce-ndeamnă să-l petrec împărăteşte,
Uitând că timpul nu se-ntoarce, cum ecou.

Împart colindătorilor covrigi cu nuci
-Văzându-mă pe mine zgribulit-
Acum, cu aer important, de împlinit...
Mă-mbrac tot mai în Moş, ca să-mpart rugi.

Mă-nfrupt din sacrificiul de Ignat,
Ca şi cum viaţa-i luată un zălog
De bine, de avut... Nu proolog
De un blestem, de-a fi la rând sacrificat.

Căci sacrificiul de-an e prematur,
-Nici timp nu are, e sub patru sute-
Prea june să-şi încheie-n zile, tur;
L-aş vrea o mie, Domnul să m-ajute!

E-n fond o bucurie, de păcat
De trecere din vechiul, la cel nou...
Himeră inventată în cadou,
Ca să uităm... de termenul de expirat.

Rămânem veşnic infantili, deşi maturi,
Rugându-ne sfârşit mai iute, spre an nou,
Ne programând serbări de murături...
Din fruct ce-am fost, ne rupem... prost erou.

Rămâne doar puterea flagelării
-Să ne-o schimbăm cu zâmbetul pe buze-
Crezând în aspiraţii-n spate, cu ventuze...
Mâncând din porc, cu gândul re-în-carnării.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 decembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!