Ne-am cunoscut...

ne-am cunoscut prin alt ţinut
de taină, de poveste,
era pe la mijloc de ev,
tu, profesoară, eu un biet elev.

pe lângă timp noi ne-am prelins
şi ne-am topit, ne-am stins
pe căi pierdute, căi uitate,
de lume blestemate.

treceam mereu pe lângă toamne
şi ocoleam festinul
şi n-aveam forţă şi nici arme
să înfruntăm destinul.

păreai o căprioară-nvinsă
cu ochii mari şi teferi,
făptura ta căzuse –mpinsă
de stele şi luceferi.

aluneca ziua prin noi,
prin verde crud de primăvară,
pletele tale se legănau în vânt,
urcănd, coborând,
ca un val de ape curgând...

lăsai mirosul tău de femeie,
ca un fulger, ca o scânteie,
peste nările mele aprinse
şi peste privirile stinse.

voiam să mă reazem de umărul tău
dar cădeam ne-unde, ntr-un vid, într-un hău,
singur, înfrigurat,
ca orice bărbat.

degeaba mă căţăram de lumină,
pasărea timpului, lină,
ce contempla nemărginirea
mă împungea cu privirea

şi eu, cu lacrima sângerândă,
te priveam şi erai blândă,
visătoare, tremurândă,
în blestemul de osândă,
stând mereu, mereu la pândă...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (17 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!