Tinereţe fără bătrâneţe

Ce simplu-i să nu-mbătrânim;
Doar timpul trebuie oprit
Să vindem ce-am agonisit...
Săraci să fim, ad interim.

Să nu mai ştim nimic din şcoli,
Să reînvăţăm limbaj din cărţi,
Să reînviem părinţi ce-s morţi...
Să ignorăm, metehne, boli.

Să ne jucăm precum copii
De-a mama, tata-ntr-un fânar;
Să nici nu ştim de calendar,
Să discutăm vagi inepţii.

Să zburdăm iar pe câmp, pe deal,
Să nu mai ştim d-ora de masă...
Fără de griji, de bani, de casă,
Să schimbăm viaţa-n ireal.

Timizi, s-avem câte-un sărut
Pe-o bancă-n parc, pe după casă,
Să umblăm tunşi, cu pilea rasă...
Să nu dăm la vecini, salut.

Putem să fim iresponsabili;
Să facem case din nisip,
Să umplem străzile în slip...
Să fim oricum, imperturbabili.

Să ne jucăm cu-ai noştrii fii
Râzând de glume infantile;
Dormind pe stratul de zambile
Cu frunze... plătind datorii.

Să ne lungim pe iarba verii
Cu ochii duşi pe bolta nopţii;
Să credem meteorii sorţii,
Să n-avem grija reînvierii.

Suflet s-avem, din nou, de îngeri,
Să ne luăm timp de cărăbuşi.
Regine, regi s-avem intruşi
În vis, real... fără constrângeri.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!