Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Nierika bleu

Aidoma veșniciei ce umple o seră,
ceasul de bord din adânc.
Valurile vor veni cu plângeri
de urme rămase pe scări de cabine,
ori pe panouri de șoapte
călcate de omniprezență,
până ce noaptea se va minți amintire,
până când sufletele care odihnesc în cușete
se vor deprinde cu pasul peste santine,
dorind să se alcătuiască pe sine
într-o nemaivăzută maree maternă.

Cât nu se respiră se stârnesc amintirile,
ochii ce nu se pot închide abisul despică,
da, urmele au rămas prăfuite
ca niște tipare tolerate de unde
sub lumânări cândva aprinse a rugă.

Ocean disperat de epave, aproape și plin
și lucitor în luna portocalie
rănită de valuri, melancolie.

Cade în adânc fugita răcoare de pe culori,
încet, încet, tot ce pare învie
să spele picioarele și de ultimul fir de nisip,
ușor să fie pasul purtat de curând
și la ce bun, pe puntea ce nu e.

Intuită albastră cărare adevărată,
drumul compas frizând ridicolul știut,
valuri ce trec pe pipăite în întuneric
peste catargele cu lămpile stinse,
unică poartă în singulară maree albastră.

A rămas adâncul neprihănirii gol
lepădând ultramarinul tuturor strămoșilor
în paradoxul hidrostatic al mării ce-a fost
numită cândva de ceasul de bord.

Cu mersul tolerat, spre poarta spălată de val,
ultima patimă cade pe lespedea rece
pledând pentru stânci, pentru anticul dig.

Fumul învăluie o inimă imensă
la care se adaugă iubirea
diminuată cu partea rămasă
în somnul liniștii din adânc,
totdeauna pândit,
apoi lumină, căzută pe nouă oglinzi
în care se pierde cu teamă ce este.
Dezamăgirea își va întâlni prezicerile
pe care va trebui să le răscumpere
cu tot cu bordaj și catarge,
iar poimâine să le revândă.

Zadarnic se va sorbi la nesfârșit
marea de sub chilă,
harul de a plânge subacvatica stare
fără arginți, –
sânge peste babale, suprastructuri, –
nu doare, iar ochii ce văd
s-au deschis aiurea
pentru apelul de ambarcare.

Neștiuta albastră cărare, adevărat
neștiută, drumul adevărat, adevărat
nu mai este, relevmentul nu este,
gazde nemaivăzute, cu fâlfâiri de lumină
intră și ies,
se așează pe verga de stele
a unui arbore axat diferit
pe optica neconsolării.

Cu vânt aparent, velierul încă răspunde
în mâinile copiilor cu lacrimile înghețate,
și-atunci, rădăcinile uitatelor porturi
desfac încheieturile mării în șuvițe, în sfilațe.

Plan de plutire, veșnicia ce trece
pe o poluare dezgolită albastru,
timona, schimbând sensul
cu zâmbetul liniștii profunde,
în mâna iubirii de pe covertă.

Ceasul de bord fundarisit
cu piatra legată de suflet, –
candoare amanetată
pentru nedumerire
împotriva tuturor argumentelor.

Nu se puteau închipui porturi,
faleze albe și goale se înălțau
pe verticală
până târziu.

Insipidă genune și debarcare,
farul acesta nu se mai schimbă,
păsări care vin și ies cezarian,
jur-împrejur, –
o vină albastră ce nu e.

poezie de (aprilie 2011)
Adăugat de Vasile DurloiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook