Legământ

Neşansa să mi-o am stăpână
Şi-atâta să primesc - sudalme,
Atunci când voi întinde-o mână
Spre cel ce merită doar palme.

epigramă de Gheorghe Leu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De crezi cu-adevărat

De crezi cu-adevărat o viaţă
de veci promisă de Cristos,
de ai cu-adevărat în faţă
un viitor pe veci frumos,
– Atunci dă-ţi timpul şi iubirea,
privind spre moarte ca spre-un steag,
şi-mbrăţişează-ţi pătimirea
cum ţi-l săruţi pe cel mai drag.

De crezi cu-adevărat o plată
nebănuită la Isus,
de crezi că-n ceruri te aşteaptă
ce nu-i pe lume grai de spus...

– Atunci primeşte-a' Lui sudalme
cum ai primi un mir plăcut,
şi-ntinde-ţi faţa către palme,
cum ai întinde-o spre-un sărut!

De crezi cu-adevărat Cuvîntul
lui Dumnezeu netrecător,
atunci jertfeşte-te purtîndu-l
înflăcărat şi-ncrezător.

– Atunci ocările duşmane
primeşte-le-n al slavei schimb,
şi 'nalţă-ţi fruntea către rane,
cum ai 'nălţa-o către-un nimb...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duplicitate

Îl critica pe şef cu vehemenţă
Şi-o admiram că e pe ea stăpână,
Dar am aflat că-i doar o aparenţă
Şi că erau de mult... mână în mână.

epigramă de Gheorghe I. Gheorghe din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui bădăran

E campionul la sudalme
Şi merită să-l iei la palme,
Dar cum nu sunt un agresor,
Îl iau din plin peste picior...

epigramă de George Budoi din Epigrame (27 iulie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moştenitorii

Atunci când au rămas orfani
Cei patru fraţi, cu lungi sudalme
Şi-au împărţit un pumn de bani
... şi zeci de palme.

epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îmi plec

Când îmi plec fruntea pe mână
Fuge gândul meu pribeag
Şi mă cred că-ţi sunt stăpână
Ţie, vecinic mie drag.

Şi mai cred, ca altădată,
Că tu mie te închini,
Şi cu inima-ntristată
Greu, de dorul meu suspini.

Atunci câte sunt în lună,
Câte-n stele şi poveşti
Trec prin mintea mea nebună
Socotind că mă iubeşti.

Dar tresar… şi de pe mână
Ridicând fruntea încet,
Eu din visu-mi de stăpână
Tristă roabă mă deştept.

poezie celebră de Veronica Micle din Convorbiri literare (1881)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refuz

Voiam să fie-a mea stăpână,
Dar când am mers la tatăl ei,
Mi-a spus: "Nu-mi cere-a fetei mână,
Că nu-ţi dă mâna să mi-o iei!".

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea de glie

Pe limbi cu neaoşe sudalme,
Acasă sau în depărtări,
Bat marii patrioţi din palme...
(Obrazul sfânt al dragii ţări.)

epigramă de Gheorghe Şchiop din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua scriitorului: Cu epigrama împreună

Am câştigat vreo trei sudalme,
Vreo şapte pumni în berărie,
De la femei, vreo zece palme;
Cred că revin la poezie...

epigramă de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cură naturistă

Absent, legumele mixez
Scăpând din când în când sudalme,
Activ, mă vitaminizez,
Prin palme.

epigramă de Valentin David
Adăugat de Vărsătorul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remember

Când văd "anume" o bătrână,
E clar că i-aş întinde-o mână
De ajutor la bătrâneţe,
Că bună-a fost în tinereţe.

epigramă de Vasile Manole (2011)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se merită...

Se merită să părăseşti cărarea
Ce te conduce la dezastru
Să-ţi schimbi şi gândul şi umblarea
Ce-aduce-n viaţă doar ratarea
Şi să priveşti spre Ceru-albastru.

Se merită să dăruieşti iubirea
S-arăţi mereu un nobil caracter
Celor ce nu-şi cunosc menirea
Şi nici izvorul ce-aduce izbăvirea
Să scoţi din noapte sufletul stingher.

Se merită să răspândim Cuvântul
Ce ne deschide-o nouă viziune
El cu evlavie-nsoţeşte-avântul
Şi-ndeamnă omul să ţină legământul
Să-şi înţeleagă divina misiune.

Se merită să rezidim altarul
Făcut ruină de duhul cerbiciei
Atunci vom înclina spre Cer cântarul
Şi vom gusta din tot ce-aduce Harul
Vom pune preţ pe starea vredniciei.

Se merită să spunem de Hristos
La toţi cei ce ne ies în cale
De locu-acela sfânt şi luminos
Unde coroană va primi cel credincios
Unde nu-i loc pentru suspin şi jale.

Se merită să ne păstrăm credinţa
Cu zel să mergem spre răsplată
Să ne-avântăm spre Cer dorinţa
Apoi încununată va fi străduinţa
Că nu l-am renegat pe Rege niciodată.

poezie de George Cornici din Trăiri înmiresmate (septembrie 2005)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei soţii autoritare

Tu în casă eşti stăpână,
Ca pe roţi de cauciuc,
Ştii să ţii volanu-n mână,
Iar... bărbatul sub papuc.

epigramă de Gheorghe Sofianu din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curajul deznădejdii

Copleşindu-l cu sudalme
Cum n-a mai primit în viaţă,
I-a cârpit şi două palme...
Că tot nu era de faţă!

epigramă de Mihalache Dumitru din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te primesc în fiecare noapte

Atunci când Soarele devine orb
Ascunzându-se de lume în ape
În mine se face simţită lumina
Revărsată uşor din tălpile Lunii.

Înfiorată plăcut o las să mă calce
Pe gânduri şi ochii deschişi de-un destin
în care îngerii păzitori respectă cuvântul
Celui ce mi-a scris viaţa în carte.

Nimic nu pot să opresc ori să şterg
Aleg să primesc zâmbitoare tot Cerul
Din care heruvimii se-arată-n perechi
Cu patru aripi şi patru fete de-aramă.

Din strălucirea lor netrecătoare te-adun
Din miile de stele te construiesc în palme
Te-mbrăţişez apoi strângându-te la piept
Ca pe un dar mângâietor lăsat de Hristos.

Te primesc în braţe în fiecare noapte
Eşti dureros de frumos când mă săruţi
Cu buze nevăzute ce-mi inundă fiinţa
Cu-argintul stelelor vindecător de dor.

Te primesc în fiecare noapte plângând
De-atâta binecuvântare primită
De-atâta iubire vărsată-n simţirea mea
Din iubirea Celui ce te ţine fizic departe.

Atunci când Soarele devine orb...
Dumnezeu pregăteşte întâlnirea sufletelor
condamnate să se caute.
Atunci când fiinţa mea te cere...
Dumnezeu îmi pune în inimă tot Cerul cu stele
din care te construiesc până-adorm.

poezie de Adelina Cojocaru (23 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu va mai fi prilej...

Se-ngălbeneşte foaia de hârtie
Pe sub cuvintele ce ţi le scriu,
Loveşte vântul cu-nşelătorie
Să ne împingă vorbele-n pustiu...
Şi ochiul cerului e vineţiu.

Fragile gânduri îşi încearcă zborul
Sau sunt închipuiri de cuc trădat
Care şi-a condamnat alungătorul
Atunci când s-a simţit abandonat.
Vor şti să plece când e de plecat?

Ca şi cum ai strivi-o între palme,
Ziua se lasă tristă pe genunchi,
În timp ce toamna, plină de sudalme,
O-njunghie-n pădure, sub un trunchi,
Şi roşii devin frunzele-n mănuchi.

Nu ai cum şti, dar am plecat departe,
Doar ni se pare că mai suntem treji,
Iubirea asta e un fel de moarte,
Dusă de vânt, cu frunzele-n vârtej,
Şi nu va mai avea niciun prilej.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu va mai fi prilej

Se-ngălbeneşte foaia de hârtie
Pe sub cuvintele ce ţi le scriu,
Loveşte vântul cu-nşelătorie
Să ne împingă vorbele-n pustiu...
Şi ochiul cerului e vineţiu.

Fragile gânduri îşi încearcă zborul,
-Sau sunt închipuiri de cuc trădat
Care şi-a condamnat alungătorul
Atunci când s-a simţit abandonat.-
Vor şti să plece când e de plecat?

Ca şi cum ai strivi-o între palme,
Ziua se lasă tristă pe genunchi,
În timp ce toamna, plină de sudalme,
O-njunghie-n pădure, sub un trunchi,
Şi roşii devin frunzele-n mănuchi.

Nu ai cum şti, dar am plecat departe,
Doar ni se pare că mai suntem treji,
Iubirea asta e un fel de moarte,
Dusă de vânt, cu frunzele-n vârtej,
Şi nu va mai avea niciun prilej.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opinie

Părerea asta mi-o susţin,
Indiferent ce voi veţi spune:
Pentru femei şi pentru vin
Merită ca să vii pe lume.

calambur epigramatic de Gheorghe Popescu-Ger din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

fixat pe un ceasornic

Prezentul nu
nu ne-ncape, tindem spre dilatări
nostalgici de trecut: «bine mai era» – noi… eh!
… şi visătorii: «las că va fi bine» – ardem unicul aer
singurul trup prelins în vanitate
«Trăieşte clipa!»…. care?… deja trecu!

Să mi se dea un altfel de ceasornic
deşteptătorul să pornească-n viitor – ceru
«gândul responsabil cu speranţa» – dar dacă-i 11:59
şi gata, lepezi trupul
cine şi unde-ţi va purta trezirea?!

Un prezent supraelastic atunci, să vină pe măsură
glăsui «gândul ţiitor de garderobe, mime, gesturi» –
şi cu durerile n-ai teamă?!

Le vei dubla sau… chiar şi râsul!

Pasul stă jumătate-n aer, prezentul când este?
… atât!
Ba nu, şi pleoapa – zise «gândul chimist şi răspunzător
de articulaţii» – ea coboară în trecut
la înălţare deja-i confuzie, nimic din ce era înainte
nimic din ce va fi după…
un flash şi iată doar în el încape şi gând şi faptă
iubire şi agregări
Ne-ar mai putea mira minunea Big-Bang-ului? Da.
Am dorul
neputinţa de a întinde-o mână
spre prieteni, spre lacrima femeii, suspendată
spre coapsa ei, iată ce-ar însemna
prezent!
… incoerenţa nu-i niciodată întâmplătoare!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când din iubire-am apărut
Şi-n lume am pornit pe brânci,
De mână Tu m-ai prins atunci
Şi mersul, zbor mi s-a părut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când zările mai largi le-am vrut,
Privind orbit spre necuprins,
Uşor de mână Tu m-ai prins
Şi ochii nu m-au mai durut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când inima pereche mi-a cerut
Şi-n noapte căutam lumină,
M-ai prins atunci uşor de mână
Şi inimă pereche Te-am avut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când din iubire-am apărut,
Când zările mai largi le-am vrut,
Când inima-mi pereche te-a cerut,
Cu mâna ta, pe toate le-am trecut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

poezie de Gheorghe Pârlea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, omul are exact ceea ce merită, atunci când nu merită nimic.

aforism de Victor Martin din Plimbare cu telemobilul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!