Licenciaţii

E plină ţara de licenţiaţi...
Nici vârsta nu contează, toţi fac şcoală,
Femeile prin telefon, de-acasă, de la oală...
Bărbaţii, de prin crâşme-s învăţaţi.

Şi Universităţi acum sunt comunale,
Cu plata pe un an sau pe un semestru.
Ajunge un singur prof', el e maestru,
În rest pot fi oricare!... Nişte haimanale.

Se-nvaţă tot mai mult fără frecvenţă
C-o plată bunicică şi-n avans
"On cash" sau prin serviciul "Inter-trans"
Şi la sfârşit de un an, eşti tipul cu licenţă.

Spiru Haret e de departe cel mai bine
Nici cursuri n-ai şi ore nu mai faci...
Te duci doar personal sau prin "babaci"
Şi-ţi iei diplome, două, trei, sau cât te ţine.

E ţara ca un raft, plină de carte
Cu tomuri genii, ingineri ori avocaţi...
Se vând la "kil", "tel quel" sau încercaţi
Căci de-i "citeşti", cert, nu ajungi departe!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânzători

Vând nopţi, că tot le pierd ca zile,
Mai fac un ban, ca să câştig din viaţă
Şi vând femei adulte, pe copile;
Doar ele cu experienţă, vă răsfaţă.

Vând suflet de valoare contra cost,
Că astăzi nu serveşte la nimic.
Mă vând deştept, pe cel ce-i cel mai prost
Şi îmi mai rămân şi bani, să mă destind un pic.

Vând din cinstit în amestec cu onoare,
În întregime sau doar parţial,
Fără pretenţii... pentru orişicare
Şi dau factură înaltă, sau pe ilegal.

Vând totul, chiar şi ce nu am
Căci ţine, este obişnuinţă.
Pot vinde şi copii sau câte un organ;
Nu de la morţi, direct, direct din fiinţă.

Vă vând asigurarea vieţii, după moarte,
Oricum nu vă serveşte la nimic.
Vă vând şi diplome, fără să faceţi carte,
Doar să semnaţi primirea când daţi bani în plic.

Vă vând averi, ce n-aţi putea avea...
E prin notar, legist, judecător.
Nu-i important, să fii tu al cuiva;
Costă un pic, dar eşti... moştenitor!

E ţara unde totu-i de vânzare
Şi nu doar bunuri, tot ce nu gândeşti.
Cu ban, nu-i adevăr, banditu-are crezare;
Dintr-un ţigan... ai viţe împărăteşti!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoironia-i calea dreaptă

E plină ţara de poeţi în vogă,
De prozatori şi pictori geniali
De politicieni "corecţi" şi "bestiali"
E plină şi de filozofi cu morgă...

E plină ţara de autostrăzi,
Nu mai avem pe unde pune grâne
E plină şi de "băieţaşi" cu "zâne"
Stă bunăstarea straturi prin ogrăzi...

E plină ţara de oameni "cu stare"
Ce investesc spre-a noastră dezvoltare
E tot suflat cu aur, munte, mare...
E mult... insuportabil... şi mă doare!

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 26 septembrie 2021 (26 septembrie 2021), traducere de Conceatu Petrică
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E trist când ajungi să faci lucruri doar ca să vadă alţii ce viaţă frumoasă ai. Când îţi pozezi mâncarea, când nu intri în piscină fără o poză, când nu te faci mort în club fără sa faci un live în care crezi că eşti funny, când te duci la bibliotecă fără să pui un status despre ce carte citeşti. Oh, scuze de ultima parte, mă luase somnul scriind. Când o să-ţi dai seama că viaţa se poate opri oricând, o să întelegi şi că scopul ar trebui să fie unul personal: să te bucuri de fiecare clipă şi să te simţi bine. TU, pentru TINE. Amintirile şi trăirile cele mai frumoase nu sunt nici în poze, nici în hârtii, nici pe buzele altora. Sunt în capul tău. Sau în sufletul tău. Şi stii ce e tare?! Că de acolo poţi să le dai play şi să le accesezi oricând. Chiar dacă n-ai baterie la telefon sau chiar daca se închide facebookul. Cea mai bună zi din viaţa ta este aceea în care decizi că viaţa îţi aparţine!

citat din Florin Ristei
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu voi

Mai bine singuratic şi uitat,
Pierdut să te retragi nepăsător,
În ţara asta plină de humor,
Mai bine singuratic şi uitat.

O, genii întristate care mor
În cerc barbar şi fără sentiment, -
Prin asta eşti celebră-n Orient,
O, ţară tristă, plină de humor...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S. ţara mea!

Vreau să vorbesc de ţara mea;
O mână de pământ sfinţit
Ce mi-am lăsat, fugar cinstit,
Că n-am vrut, să-mi bat joc de ea.

E ţara unde cinstea moare;
Căci nu mai sunt părinţi s-o aibă
-Plecaţi de timp, sleiţi de treabă –
Ei ce-o credeau nemuritoare.

E ţara unde cartea moare
Pe rafturi de biblioteci
Între coperţi, de piele, reci...
Citite de bibliotecare.

E ţara unde breasla moare
Cu diplome fără de şcoală
Şi dascăli ce predau morală,
Titluri... pe bani la orişicare.

E ţara unde cultul moare
Cu preoţi ce cultivă luatul
Uitând pe veci binevolatul;
Avizi de plăţi de-nmormântare.

E ţara unde "prostul" moare;
Cel ce-i nevinovat, victimă,
E pedepsit lipsit de vină,
Iar crima-i o bună purtare.

E ţara unde viaţa moare
În spitale transformate-n morgă
Cu medici specialişti-n vorbă
Şi şpaga lor ameţitoare.

E ţara unde român moare,
Că n-are bani, nici să mai nască...
Ţiganii, se-nmulţesc în gaşcă
Şi fură ca să-şi facă stare.

E ţara unde unde visu-mi moare
Şi m-am născut pe timp de vis;
Educat, fără compromis...
Şi moartea ei profund mă doare.

E ţara unde totul moare,
Cu puşcării drept experienţă...
De n-ai partid, n-ai existenţă...
Hoţi, delatorii au onoare.

Viaţa mi-aş da, s-aibă progres
Ţărâna -ce la alţii-i praf-
De Stea... de-un cinematograf
Unde-mi joc rol de S. O. S.!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şpagă

Propun să se legalizeze şpagă;
Că-n buzunar mâini nu se bagă,
Salariu nu se mai pretinde...
Guvern îşi ia, doar lui... merinde!?
Primarii trec din poartă-n poartă
Şi dobitoace, îşi iau... la toartă.
Poliţia nu ne mai strânge
Şi nimeni n-are a se plânge;
Ne luăm permise pe... sprânceană...
Cu Mihaieli, preşi..., suntem Geoană?!
La doctori mergem ca la morgă
Pe căprării; recviem d-orgă,
Sau cu surori, ca la hotel,
Pe alese, în paturi de bordel.
La fisc plătim direct director
Şi facultatea drept... la rector.
De judecată nu-i nevoie;
Te duci cu plic, la Miţa, Zoe...
Timbrat, ca să nu te refuze
Şi ciripind, cât dai, din buze,
Iar procurorului îi procuri
Vreun porc, butoi cu murături.
La Stat, să te angajezi, să stai,
Dai examen, ce ştii... să dai.
De vine FMI, UE,
Le spui că legea se-n muié
Şi acum le-o dăm şi lor... direct,
Că puşcării nu-s, nici prefect...
Şi-n parlament stau toţi, s-o întindă,
Cu mâna... plină pân' la grindă,
Iar vot, se dă cu banii-n urnă...
Că tot ce alegi, e tot o... urmă,
Adică; urmează, să tot dai,
De vrei s-o ai, ca să nu n-ai...
Eu doar vă zic ce s-a propus
De-un dobitoc, ce voi l-aţi pus
"Premar", pe undeva prin ţară,
C-a dat el zvon, peste tot, sfoară...
Să-şi facă toţi, ce pot, mosor
Din tras sforile... De nu, mor
De oftică; că-i ca o fragă
Munca... pe brânci cu mâna şpagă?!?

Văleu, o ţara mea!... Măi, dragă!!!...

PS
Să fim toţi hoţi, de pungaşi luaţi,
Cu şapte ani de-acasă... daţi,
Se anunţă, în zori, zor de-amnistie,
Şi-n caracter... şi la prostie!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dregători

Trăiesc ca într-un " déjà vu"
Că ţinte ştiu nu pot s-ating;
Toţi cei din jur mă fură, înving...
Nimic nu e la fel acu'.

Pe nimeni nu mai ai de pază...
Toţi spun ce trebuie să faci,
Doar tu pe ei să nu te bagi;.
Mici sau mai mari, sunt toţi de vază!?!

Orice gândesc rămân perplex,
Căci şcoala nu mai e nimic;
Se poate face doar un pic
Şi eşti o parte din "Sed lex"?!?

La nimeni n-ai cui să te plângi
Căci plânsul e o slăbiciune,
O rugă în deşertăciune;
E cum săgeta... ce-ţi arunci!

Şi culpa nici nu mai există,
Sunt prezumat nevinovaţi;
Nici la copii nu mai sunt taţi...
Doar paguba-i ce mai persistă!

Deci plăţile-au un singur sens
Vidându-ne-n gaura neagră
La hoţi cu buzunarul dens
De-avut... Cerându-le tot lor să "dreagă"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... De-apoi

Viaţa de-apoi sigur există
Prin gând, cuvinte de urmaşi
Ce fac că EUL îţi persistă,
Dar nu participi tu... Îl laşi.

De-abia atunci eşti... spiritual,
Nepreocupat de existenţă,
Subiect, obiectiv, total
Sclipitor, tocmai prin absenţă.

Şi nu mai plictiseşti defel,
Căci doar arar eşti, amintire
În scris; "DECES" în carneţel...
Util la act de moştenire.

Noroc că totul e o roată,
Cât Universul sau Planetă,
În care amintiri se-ngroapă
În acelaşi ton vechi, de flaşnetă.

Şi tot n-ajunge, chiar de ştim
Să fim mai respectuoşi, mai buni,
Când sigur e că toţi murim;
Şi genii şi săraci, nebuni.

Deci de-i-nainte-i şi-napoi,
Căci niciodată nu-i final;
După sfârşit e start şi toi...
Ultimul act... e teatral!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsa de fiecare zi

... Şi în neştire, se petrec de toate
În ţara asta, plină de absurd...
Zvon de moarte-n poarta ţării bate –
La toate cele, Cerul parcă-i surd.

Doar veşti năprasnice se-aud din zare
Şi-n fiece ungher e-un gând murdar...
De parcă relele din lumea mare,
În ţara asta şi-au făcut cuibar.

Pe străzi, prin cârciumi, prin sordide pieţe,
Doar feţe împietrite întâlneşti...
Şi -aştepţi ca toată firea să îngheţe
De încrâncenarea firii omeneşti.

Sălbatică şi dură e natura
În ţara aceasta, parcă dintr-o dat'...
Şi-njurături azvârle toată gura –
Şi toată ţara, pare-se, a căpiat.

Nici pruncii nu mai poartă-n ochi seninul,
De parc-ar şti ce răi sunt cei mai mari;
De parcă de la piept sug doar veninul
Şi răului-i sunt tineri emisari.

Pe dos sunt toate, lumea e întoarsă
Pe dos – în veacul ce se-arată strâmb...
De bunătate, firea pare stoarsă
Şi doar năprasne poartă în carâmb.

Şi-aşa, în neştire, se petrec de toate
În ţara asta, plină de absurd;
Ne mor speranţe-abia înfiripate –
La toate-acestea – Cerul pare surd...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare

O să plec, bade, din lume,
fără să-mi pese de tine,
să nu îmi mai ştii de nume,
că poate-ţi va fi mai bine!

O să plec spre altă soartă,
într-o noapte fără stele,
şi-am să-ţi las un dar, la poartă:
o oală şi trei ulcele.

Oala e plină cu doruri,
ulcelele, cu dorinţe,
iar pe poartă-ţi scriu trei rânduri,
să te cruţ de suferinţe.

Te rog, nu mă căuta
nici în crâng, nici pe câmpie,
nici prin amintirea ta,
nici în cânt sau poezie!

Nici în zbor de fluturi albi,
nici în ochii de cicoare!
Nu-ntreba vulturi codalbi
dacă mă zăresc sub Soare!

Rămâi, bade, sănătos,
liniştit şi-n bucurie,
prefăcut şi mincinos,
păcălind altă Mărie,
(cu aceeaşi pălărie!)

Bade, rău m-ai pustiit
glumind cu inima mea!
Mă vindec, te-am părăsit,
nicicând nu m-oi mai vedea!

Ne mai leag-un fir de gând,
din apus la răsărit...
Mă dezleg de el, iertând,
că mult... prea mult te-am iubit!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te duci, copilărie...

Motto:
Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil,
Aş da orice pe lume să redevin copil.

Zburdam prin curtea plină cu raţe şi găini
Trăiau pe-atunci părinţii şi rude şi vecini,
Mi le-ai luat pe toate şi-o lacrimă îmi storci,
Te duci, copilărie, şi nu te mai întorci.

Nu mai există basme, nici eu nu mai exist,
Balaurul e şmecher, iar Făt Frumos e trist,
S-au inventat claxoane, adio zurgălăi,
Te duci, copilărie, cu toţi eroii tăi.

Un prof ce ne-nvăţase cum să plantăm stejari,
A defrişat pădurea vânzând-o pe dolari,
Cu cât urcăm în vârstă ne suntem mai străini,
Te duci, copilărie, şi devenim haini.

Bunica şi bunicul ce mă-nveleau cântând,
Sunt două cruci de piatră şi tac pe sub pământ,
Şi mai era şi crângul, şi-un râu şi nişte tei,
Te duci, copilărie, pe toate mi le iei.

Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea,
Fugeau din boltă norii şi soarele zâmbea,
Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera,
Te duci, copilărie, cu fericirea mea.

Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de nuc,
Iar după bătălie mergeam să bem un suc,
Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi,
Te duci, copilărie, şi devenim mai răi.

Mă zgâriam pe braţe urcând în corcoduş,
Iar cel mai bun prieten era un căţeluş,
Eram atât de veseli fugind prin porumbişti,
Te duci, copilărie, şi devenim mai trişti.

Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus,
Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus,
Acum la doctor mergem, plecându-ne umili,
Te duci, copilărie, şi devenim fragili.

poezie de Radu Pietreanu
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma...

Mi-e dor de degete-ţi prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ţi din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.

Nu mai am aura de pui
Şi nici nu mai am cui mă plânge
Micime, răutăţi, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.

N-aud iubirea-ţi în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău să spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...

Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparţin, eşti parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, eşti eu, a mea ma... ma

Visez cu ochi deschişi şi plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune
De-al meu necaz, n-ascultă lume
Că n-am nici bucurii să strâng!

Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timpul vrea să mai exişti
Eşti încă trupu-mi, mai persişti
În sânge-n gând, cât n-am murit...

Că n-am ştiut să te păstrez
Adorm sleit de remuşcare...
Uitasem: naşterea se moare!
Mă ierţi ma... ma, eternul crez...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veveriţa şi Martinică

- Ursule, de ce eşti necăjit
Şi te văd la tomberoane?
Pe mulţi am auzit
Că duci lipsă de mâncare.

Ia, nu mai fi carnivor,
Lasă carnea şi grăsime,
Fii ca mine herbivor
Şi trăieşti foarte bine.

Eu mănânc nuci din nuc
Şi alune de pădure,
Mă alungă omul, eu fug,
Dar îmi este foarte bine.

Mai sar din creangă'n creangă
Prin livezile cu mere,
Nu-s bolnavă, nici beteagă
Pentru mine e o plăcere.

Urcă zilnic sus la munte
Cu poieni, ori prin pădure
Şi găseşti fructe multe,
Zmeură multă, fragi şi mure.

N-o să ai nici colesterol,
Sau să ajungi cumva obez,
Escaladezi munţii uşor,
Ascultă-mă şi ai să vezi!

La colnice întâlneşti
Câte o capră rătăcită,
Singur ai să recunoşti
Că duci o viaţă liniştită.

- Aşa fac, scumpă fetiţă
Şi-ţi mulţumesc pentru sfat
Eşti tu şmechera veveriţă,
Dar, cu mine, ai sufletul curat.

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contribuiţi ca mine sau... Demagogia

Sunt convins, neclintit, că deţin adevărul,
Că doar alţii greşesc! Nu eu sunt - dintre acei
Ce-şi permit cu emfază a declara că "popooorul"
Asta vrea- să stau leneş; bani să iau... ca şi ei.

Din puţin în puţin, dând încoace şi-n colo,
Mi-am făcut un renume- că relaţii deţin-
Pe estrade strigând "Românieeee", în tremolo...
"Naţiuneee te adorrr"; pe aleşi... nu minţim.

Din măruntul de ieri, cu răbdare, tupeu,
Mi-am clădit un regat, dar modest, 5 hectare,
Cu palate ca-n Dallas, "swimming pool", şemineu,
Cu Ferrari şi Jeep; nu doar eu... fiecare.

Şi copiii şi ei sunt deştepţi, peste poate.
Nici nu merg pe la şcoli, ei ştiu tot pe de rost,
Mult mai mult, decât cei ce-au făcut facultate
Pe la Stat, sau cu burse; nu ca ai mei... contra cost!

Şi soţia e bine, tot cu lucrul la "Stat"
Nu ca altele, slabe, doar cu ştiinţa de carte...
Ci cu un plic, telefoane şi-i concurs câştigat,
Toată lumea e Ok; fiecare are... parte.

Şi contracte, salarii, premieri, ce curg râu,
Totul merge prin gropi, dar nu asta contează.
Avionul e în aer, iahtul nu pune grâu,
Toţi aleşii îs ferice; şi românul... visează

Nici guvern nu contează, toţi sunt unşi sau sunt fâţe.
Dacă-i criză, cu barda ei taie în sărac...
Căci planeta e a lor, nu e loc de maimuţe,
Suntem toţi solidari; să-i primim... la conac.

Toţi ne facem că vrem, un mai bine, la Ţară,
Şi ţipăm pe ecrane, sau pe străzi, pe estrade,
Că ceilalţi sunt de vină, şi la rând ei să ceară,
Cum şi noi am cerut; şi să înveţe... să prade.

Căci oricum, totu-i roată, ce se învârte în sus.
Astăzi eu, mâine ei pe felie, lucrăm.
Bogăţii încă sunt şi la bancă de pus.
Europa dă bani; şi cu ei... vă îngropăm.

Şi nici griji să n-aveţi- căci suntem credincioşi-
De biserici, noi ctitori, ciugulim bani să dăm.
Pe la slujbe, de Paşti, de Crăciun, toţi frumoşi
Mergem rugi ca să punem; şi între noi... ne pupăm.

Şi ăsta este portretul reuşitei de-acum;
În icoane să credeţi şi-n scandal ca ţiganii.
Vă închinaţi la politici ce iubiţi orişicum!
Revoluţia, libertatea v-a dat; noi luăm... banii

Totul e alegorie, ce-am descris, presupusul
Cu ţel pur de trezire, de popor... adormitul.
Dar, schimbând din politic în profesii condusul,
Specialist programaţi! El repară;... greşitul.

Şcoală, limbă, cultură, onoare, morală-
Ce-s acum derizorii, de hoţii perimate-
Etaloane au în mii de şcoliţi, şi nu fală;
Ţara, ei nu v-o fură... doar v-o pun iar pe roate.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lehamite!

Mi-am luat vacanţă de la tine...
Doar ban, aproape, mi te ţine!
Un scop ai, cum să te îmbraci...
Doar dacă-ţi dau, sexul îl faci!
Sunt card bancar, acces direct...
Şi cum n-ai bani, pretinzi ghişeft!
Totu-i ruletă, e un joc...
Mizezi că-ţi sunt, veşnic noroc!
Duci lipsă de sinceritate,
Profiţi de-a mea naivitate...
M-am săturat, sunt obosit...
Găseşte-un altul, s-a sfârşit!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vând ţară

Atâtea lacrimi pe hârtie, atâta ţipăt cenzurat,
ne poezim prin poezie, prin versuri false am lătrat
ba despre tine, Românie, ba despre noi, poeţi de soi.
Ce poţi să-mi dai acum, tu, mie, când eşti în lada de gunoi?

Atâta zbucium şi prostie, atâta vaiet ne-ntrerupt,
de zici că-ntreaga Românie e doar amestecul corupt
din care toţi se-nfruptă bine să aibă ce lăsa, de vor,
copiilor ce vor petrece o zi pe an în ţara lor.

Atâtea vile cu piscină, atâta hrană la gunoi,
de suntem ţara cea divină unde trecutul e strigoi,
ne pasă mult de-orfelinate, dar de faţadă, nu real
ne-am implicat cu toţi în toate, dar nu în faptă, doar verbal.

Ne acontăm vacanţe scumpe, avem la poartă trei maşini,
ipocrizia-n noi erupe când ne dăm mari printre străini,
ne înjurăm direct în faţă că suntem neam de şarlatani,
filozofăm concis de viaţă. însă privim doar către bani.

Ne doare-n cot de ţara noastră, un şut bătrânilor le dăm,
ne spală Dunărea albastră, pe la Viena când furăm,
întorşi apoi cu limuzine ne etalăm pe la săraci,
furăm şi de la ei, de-o pâine, şi din păduri câţiva copaci.

Atâtea furturi importate, atâta crimă şi viol,
ni-s rădăcinile uitate de parcă suntem dracul gol,
istoria e doar în carte, abject ne comportăm ca neam;
Să vindem azi ce se mai poate din ţara care ieri eram!

poezie de Adina Velcea (7 octombrie 2018)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara Soarelui Răsare ...

De mergi în Ţara Soarelui Răsare,
Amestec de tărie şi candoare,
Te-ntâmpină, de cum îi calci pământul,
Suav parfum ce n-ai visat cu gândul.
Femeile gingaşe, ca floarea de cireş,
Încinse-n chimonouri, legate fedeleş,
Îţi fac o plecăciune la fiecare pas,
De crezi că-n astă lume doar tu ai mai rămas.
Sfioase, feminine, umblă cu paşi mărunţi,
Chiar de-n adânc de suflet sunt stânci cioplite-n munţi.
Alături li-s bărbaţii cu sacadatul grai,
Neam de soguni năvalnici şi mândrii samurai,
Ce-au apărat de veacuri prin zornăit de săbii
O ţară-nconjurată de mări, mânând corăbii.
Călăuziţi prin viaţă de muncă şi onoare,
Sfidând cu demnitate a morţii răsuflare,
Trăiesc din plin prezentul, după ceremonie:
Asprime şi candoare, în dulce armonie.
Îşi cresc progenitura după un cod din care
Răzbesc două cuvinte: mândrie şi onoare.
De eşti un călător prin lumea largă,
Mânat de-un dor de ducă ce te-aleargă,
Să iei aminte la cireşii-n floare,
Să-i desluşeşti un tâlc vorbei onoare,
Când treci prin Ţara Soarelui Răsare!...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce-aş putea...?

Nu plânge, mamă, şi nici nu mă chema,
Îmi faci mult rău chemându-mă acasă,
Tu ştii la fel de bine că în ţara mea,
Dacă nu fur, nu pot să-mi construiesc o casă.
Ştiu că ţi-e greu că sunt acum printre străini
Şi că ai vrea să fiu în sat alăturea de tine,
Că bătătura astăzi ţi-e plină de ciulini
Şi cât mai suferi, dar gândeşte-te la mine.
Cu ce-aş putea să te ajut stând lângă tine,
Poate-aş cosi în curte şi ţi-aş sparge lemne?
Dar oare-n ţara asta pentru mine
E de ajuns ca să cosesc şi să crap lemne?
Mă doare sufletul că-ţi sunt atât de departe,
Că nu mai pot să te ridic când cazi,
Dar, mamă dragă, să nu uiţi că sărăcia ne desparte
Şi că mi-e dor în fiecare zi de ochii-ţi calzi.
Şi aş veni târându-mă-n genunchi acasă,
Să-ţi fiu aproape, să te mângâi pe faţă,
Dar ştiu că n-ai avea ce să îmi pui pe masă
Şi m-aş trezi plângând în fiecare dimineaţă.
Cum să mă-mpart în două, scumpă mamă,
Să fiu şi-aici, să fiu şi lângă voi?
Ce să-i răspundă copilul mamei care-l cheamă
Şi îşi doreşte fiul, rătăcit prin lume, înapoi?
Nu plânge, mamă, eu te rog, rezistă,
Nu mă chemă să văd că mori săracă,
M-ai învăţat că DUMNEZEU există,
Şi roagă-te la EL, pe fiul rătăcit să ţi-l întoarcă!

poezie de Dorin Dumitriu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai "v"...

Parc-am mai scris şi n-am niciun răspuns
De ce ca-n alte arte nu-i naiv şi-n poezie;
Măcar să ştiu şi eu că poate m-am ajuns
Şi-am cel puţin, infant, un pic de... fantezie.

Şi pe bună dreptate că-s numai un începător
Da-s tot mereu în critici; agramat şi ametaforic,
Un limitat de-autonedidact, pur-simplu un amator
Rămas din timp uitat, copil tâmpit, eternu-mi euforic.

Oricum tot mi s-a spus mereu aşa; "n-ai v" (adică vână)
Înseamnă că aşa ar fi, nu voi gusta nicicând "v" de victorie;
Nu voi putea într-o zi s-o strig şi eu şi nici s-o am de-o arvună
Să mi se dea şi mie cât de cât un bob de la recolta dintr-o "Glorie".

Deci ce s-o mai lungesc, aşa cum fac şi-acum un tot mai lung de vers
Căci n-am nici pensula pană de foc şi nici paleta nu o am plină de culori
Cum nici n-am nici un scrin sau şevalet nu am căci s-a crăcit picând pervers
Şi aşa sunt blestemat să mâzgălesc culcat pe jos, mă îmbătând 'ntr-un strat de flori.

Deci îmi propun, credeţi-mă şi cu motiv,
Să creez singur nou-curentul de "naiv";
Deci să fiu primul acceptat măcar la el
Aşa fără de pană a prostului, fără penel!

Deşi sunt sigur că şi aşa blamat voi fi
De nişte critici deghizaţi; naivi, sau în copii (nu copii)!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezentare

Sunt tot deschis în file albe, o carte
Să mă citeşti fără cuvinte, scrise perlă,
Sidef să-ţi strălucesc pe gât cu glas de mierlă,
Să fiu în gândul amintit dalb, din departe.

De câte ori visezi, să mă topeşti o nea
De cristale-infinite, să te atingi pe gene
De puf de harfang de gheaţă, nordicul alb de pene
Şi marmură de praf să mă faci pudră, aş vrea.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!