Dintre noi doi, copacule, oare cine va muri? Tu care nu ştii, sau eu care ştiu?

Mihai Ursachi în Alte 11 chipuri de a vorbi tăcerea (1981)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, copacule

Ah, copacule, frunza ta îmi cade pe umăr,
soarele-şi roteşte ochiul, căzând la orizont,
umbra ta e lungă şi subţire
pe câmpul acesta pustiu, de piatra

Am rămas aşa, ţinând în mână
şaua şi hamurile cu miros de cal
Mi-ar părea foarte rău să mor...
Poate şi pentru că nu mi-e sete,
pentru că aş vrea să plec, rămânând
de dragul unui cal care putrezeşte
şi-al unui copac cu frunze căzând.

Până unde - nici eu nu ştiu
şi nici ce întâmplări vor fi în sufletul meu.
Ah, copacule, stelele sar dintr-o margine de pământ
şi e dulce căldura şi e un timp şi e o linişte
ca o flacără verzuie, arzând!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

I; D: Cine se retrage? Cine rămâne în tăcere? A. M: Cel care întreabă, fireşte. Credeai că e vorba despre un altul şi nu despre tine? "eu"-l care este "isteţ" şi întreabă e musai să se retragă! Oare o să te prinzi, au, ba? I; D: Implici că ar exista un "eu" care poate să se retragă sau să rămână în tăcere? A. M: Nu ştiu, Dane, NU ŞTIU CEEA CE POT DOAR SĂ FIU. Dar aş vrea să ştiu doar cine s-a implicat întrebând pe YouTube prima oară? Cine vrea să ştie Acum despre implicare la munte sau la mare? Îl cunoşti pe curios? Pentru că daca n-o fi "eu"-l atunci o fi Prometeul, cine ştie? Dar cu siguranţă curiosul TREBUIE SĂ SE RETRAGĂ. Oare te prinzi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hmm... Ştii că la început îmi spuneai "domnule"?! Ţi-aminteşti? Dintre toţi, ai fost singurul care mi-a spus vreodată astfel.
Mihai: Cine, eu?! Ah, da, Luci... Sigur; însă doar atunci, la început, când de abia te-am cunoscut; tu, cu Alex şi cu Nis... Ce să-ţi spun?! Eram timid, emoţionat... Şi-mi păreai; nu ştiu cum... Deosebit? Oricum, o singură dată ţi-am spus astfel; după aceea, nu mai; gata!
Lucian: Da; o singură dată...
Mihai: Şi?! Ce-i cu asta, comandante? Ai vrea să-ţi spun din nou astfel? Să ştii, aş putea, nu mi-ar fi greu...
Lucian: Cum?! Nu! În nici un caz, Mihai! O singură dată a fost mai mult decât suficient.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să învăţăm!

Am făcut destule-n viaţă,
Fel de fel de lucruri,
Dar să ştii că nu pot spune
Care mi-au părut nimicuri.

Cel puţin din fiecare
Ceva tot am învăţat,
Dintr-un lucru mic sau mare
Care mi s-a întâmplat.

Uneori ceva pe care
Mă bazam că îl ştiam,
Mă solicita mai tare
Şi adesea mă-ncurcam.

Nici acum nu ştiu prea multe
Din câte ar trebui să ştiu,
Dintre lucruri mii şi sute
Să învăţ nu e târziu.

poezie de Mihai Leonte (1963)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cat de mult?

Cât de mult mă caut?
Oare tu ştii?
Oare eu ştiu?
Mă caut în mine,
Mă caut în lume,
Vreau să-mi ştiu existenţa.
Vreau să-mi simţi prezenţa,
Oare greşesc?
Fiindcă IUBESC?
Chiar de am răspuns,
Îl mai ţin ascuns,
Căci ştiu că e bine,
Să-l ţin pentru mine.
Voi fi fericit,
Cât sunt pe PĂMÂNT!
Chiar de mă condamni,
Nimic n-o să sfarmi.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

A şti să ştii...

ştiu că iubeşti aşa şi pur şi simplu
ştiu ca iubesc şi eu, la fel ca tine
dar între noi stă spaţiul şi timpul
dar între noi stă ea, şi tu ştii cine...

mai ştiu că mai iubeşti fără pricină
la fel şi eu, iubesc fără a şti că ştii
că sunt doar un conglomerat de albumină
cu paşii rătăciţi în nopţi pustii

şi-nca mai ştiu c-odată şi odată
când rătăcirile în mine vor lovi
am să-mi aduc aminte de o fată
care ştia ce-nseamnă a iubi...

poezie de Iurie Osoianu (19 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criza despre care se vorbeşte este doar în capul unora. Poezia este o extraordinară energie a fiinţei. Iar eu cred chiar în prosperitatea ei.

Mihai Ursachi în Daniel Corbu în dialog cu Mihai Ursachi (1991)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare ce a făcut ca să merite să-l părăsesc? Oare a încetat să mă mai iubească?... vai, nu, iar eu îl înşel... şi cu cine. Dumnezeule mare! cu cine?... cu un om pe care nu-l cunosc de loc... care mă cucereşte cu bogăţia sa... şi care poate mă va face să plătesc scump această glorie pentru care îmi jertfesc dragostea. Ah! deşartele floricele care mă cuceresc... fac ele cât cuvintele minunate ale iubitului meu, cât jurăminfile sfinte de a mă îndrăgi pe veci... cât lacrimile simţămintelor pe care le-nsoţeau... O, Doamne! câtă căinţă dacă voi fi înşelată!

Marchizul de Sade în Crimele iubirii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Bine. Eşti un tip grozav!
Mihai: Aşa sper şi eu.
Lucian: Te cred...
Mihai: Ştii, şi tu arăţi destul de binişor. Ba chiar minunat, aş putea spune.
Lucian: Normal, doar eu n-am hoinărit până târziu cu iubita mea prin parcuri, ca tine. Haimana ce eşti!
Mihai: Iubita ta?! Care? Ai vreuna? Cine este?
Lucian: Nu, voiam să spun dacă aş fi avut vreuna...
Mihai: Haide, fii sincer! Spune-mi! Care-i norocoasa?
Lucian: Nu! Adică, n-am nici una. Nu încă.
Mihai: Lia, ea este! Nu-i aşa?
Lucian: Cum?!
Mihai: Despre ea este vorba, nu? Iubita ta, adică Lia.
Lucian: Nu! Cine ţi-a spus ţie aşa ceva?
Mihai: Haide, Luci! Orice prost ar observa. Recunoaşte!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt

Cine sunt?

Sunt ca un Hristos răstignit pe cruce,
Ori un om care cerşeşte la o răscruce!
Poate sunt un pom în floare,
Care aduce bucurie la fiecare.

Cine sunt?

Sunt un soare care apune
Poate o stea fără de nume,
Cine sunt eu,
Cine îmi spune?

Poate sunt tot sau nimic
În lume asta mare,
Ori sunt un om ca orişicare,
Care se naşte şi moare.

Cine sunt eu oare?

poezie de Vladimir Potlog (13 iunie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ştii?

De unde vii? Din care gând ascuns,
de care n-am ştiut şi-acum îl văd,
îl simt, îl mângâi, vreau să-l mai revăd
şi, la-ntrebare, să găsesc răspuns.

Şi... cine esti, îmi spui? Aş vrea să ştiu
cum de-ai venit. Eşti zâna din poveşti?
Aşa îmi pari atunci când îmi zîmbeşti
sau când în braţe-mi vii, al tău să fiu.

Ştiu, eşti aceea care-am vrut să fii,
eşti steaua, nimfa, tot ce am visat
şi am dorit alături să îmi vii.

Încerc, privindu-te, a-mi aminti
trecutul sau o lume ce-am uitat
şi-n care te iubeam. Nu pot. Tu ştii?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cine oare...

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Ţi-ai lăsat Tu, slava, şi-ai venit în lume?
Pentru mine, Doamne, şi pentru oricine,
Pentru-oricine crede în slăvitu-Ţi Nume!
Însă şi credinţa vine de la Tine,
Prin Cuvântu-Ţi Sfânt şi un har anume,
Harul de-a pricepe Legile-Ţi divine.

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Te-ai jertfit pe cruce, Miel ispăşitor?
Pentru mine, Doamne, şi pentru oricine,
Pentru-oricine caută şi-azi un Salvator!
Dar lumina 'ceasta e tot de la Tine
Prin Cuvântu-Ţi plin de har mântuitor,
Un har sfânt ce umple tot golul din mine.

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Eşti Tu Mare Preot, în Locul Preasfânt?
Pentru mine, Doamne, şi pentru oricine,
Intră prin credinţă, în Noul Legământ!
Dar şi-aceasta-i Taină Sfântă, care vine
De la Tine, Doamne, prin Duhul Tău Sfânt
Care L-ai trimis, să domnească-n mine.

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Mi-oi trăi eu viaţa în această lume?
Pentru Tine, Doamne, nu pentru oricine!
Biruind ispita şi-n Sfântul Tău Nume
Voi trudi la plugul Slăvilor divine,
Prin Măreţul Har, acordat anume,
Celor ce iau jugul cel bun, de la Tine!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din Comorile de har (7 ianuarie 2018)
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune, Doamne

Dacă bătrânii vor muri cu toţi curând,
De unde altul aş putea să-mi cumpăr?
Că Doamne, pâmântul, nu, nu ştiu lucrând
Şi în mormânt nu vor avea astâmpăr.

Nu voi şti ziua semănatului de grâu
Că nu ştiu să citesc noaptea în stele,
Mă pierd, alerg prin vise şi din frâu
Mă smulg, rebel îmi sunt inimii mele.

Rămâne Doamne pânza neţesută
Pentru prosoapele din brazi la nuntă,
Cămaşa mirelui din ce va fi cusută,
Şi pâinea mesei, cine o frământă?

Dar cine ne mai binecuvântează,
Mâinile cui Doamne le mai sărutăm
Şi cine ciorapi ne mai tricotează,
Cine doinele ne-nvaţă să cântăm?

Şi cine pe prispa de lut la ţară
Sau pe băncuţa veche-n faţa porţii,
Aşteaptă fii dragi pe drum s-apară
De mână cu nepoţii, strănepoţii...

Spune-mi Doamne! Tu ştii totul pe pământ,
Atotputernic-Tată, bunul meu stăpân:
De vor pleca spre cer, sau alt aşezămant
Doresc să ştiu, de unde-mi cumpăr un bătrân?

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

că tot voi muri voi muri
voi
veţi gândi: oricum, ca şi noi va muri va muri...
aşa
chiar mâine bine ar fi să îmi fi
e sec
unda
care mă curentează – la voi
nu
contează – şi
voi
veţi muri

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? Sunt bucuria
din locu-n care m-am născut
când colindam odinioară
de la Bădeni pân' la Maxut.

Şi sunt pământul ce-l călcară
părinţii mei până-n Jiori
de la Scobinţi la Pietroşica
de-atâtea ori, de-atâtea ori...

Eu vin din anotimpuri multe
şi amintiri îmi port în spate
de la Hârlău pe Zagavia
de la Feteşti prin alte sate.

Cine sunt eu? Unul ca tine
ce se întreabă zi de zi
de ce oare inima-mi mai bate,
de ce trăiesc?
Dar pentru ce-aş muri?!

poezie de Dănuţ Cepoi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii tu

Ştii tu oare cât de mult a trecut de ieri
de când ploaia mi-a înămolit pădurea
Oare ştii de ce pleci în fiecare vineri
şi lunea e un film remember pe trei zile
Bănuieşti oare că lumea asta e atât
de strâmta şi tăcută fără tine
fără zgomotul străzilor tale
fără drumul, luminişurile tale
Fără telefonul
sunând ocupat uneori,
Oare ştii?

poezie de Rada Rancu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

George: Nu ai auzit de Clovnul Bozo?
Eric: Nu!
George: Cum de nu ştii cine e Clovnul Bozo?
Eric: Nu ştiu, pur şi simplu nu ştiu.
George: Cum poţi să te numeşti un clovn şi să nu ştii cine e Bozo?
Eric: Măi, omule - de ce mă baţi la cap? Ăsta e doar un spectacol, nu e viaţa mea. Nu ştiu cine e Bozo, ce - este un colvn?
George: Este un clovn? Măi, tu faci mişto de mine!?

replici din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ştie?

Cine ştie câte amintiri
Strânse ani şi ani de zile,
Au în ele trandafiri
Sau sunt triste, inutile?

Dintre multele trudiri
Printre care ai trecut,
Ţi-au adus şi trandafiri
Ce mai greu s-au vestejit.

Eu ţi-aduc doar suveniri
Care poate sunt minore,
Pozele cu trandafiri
Şi cuvintele sonore.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o să mai ştiu oare...

Când o să mai ştiu oare
Să vorbesc graiul pâinii
Ca atunci când alergam,
copilă
să culeg îmbrăţişări
din marea galbenă
despletită în pletele verii...

Când o să mai ştiu oare
să ascult şoapta pământului
ca atunci când închideam ochii
şi atingeam cu palma
obrazul pământului ud
înăsprit de zdrenţele ploii.

Când o să mai stiu oare
să hoinăresc fluierând prin padure
ca atunci când creşteam
doar o frunză în priviri
şi o plângeam verde
pe trunchiul unui copac
să-i panseze rănile
lăsate de naşterea frunzelor.

Când o să mai stiu oare
că dorul nu e o rană.
Când o mai ştiu oare
că amintirea nu e o lacrimă tristă.
Când o să mai ştiu oare
că nu o să mai ştiu...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!