Crâşmarul

Un crâşmar sosit-a-n Vidra
şi e lacom cum îi hidra,
dar de unde-a fost să vie?
doar primarul, dânsul ştie.

Cum sosi pe-acest hotar
s-arătă bun gospodar,
c-a lăsat pe orice om
fără umbra vreunui pom.

Câte-au fost livezi în sat,
pe toate le-a cumpărat
De vedea pe la o casă
câte-un prun cu roadă-aleasă,
îl plătea pe loc, jivina,
retezându-i rădăcina, -
că din trunchi, mai rânduri-rânduri
îşi făcea la gater scânduri.

poezie de Alexandru Andriţoiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis neştiut

O clipă doar şi-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut şi au zâmbit
în gânduri, cu mirare
şi fiecare-n drumul lui
a mers şi nu s-a mai gândit
la ochii-albaştri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
şi, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiaşi ochi şi, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
şi n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi poveşti s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-şi erau aproape,
erau dorinţe şi-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit şi le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
şi nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezenţa lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
şi-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârşit
şi numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul despre basme

A fost odată-un băiat care nu făcea nimic pe fugă,
cu toate că tatăl lui era mai rapid ca o zvârlugă!
A fost odată-un rege foarte înţelept, nu doar bogat,
şi-un preot care trăia cum predica, nu făcea niciun rabat.

Un hoţ care împărţea tot ce fura la cei sărmani,
un banker care nu era îndrăgostit prea mult de bani.
Un savant cu inima la fel de mare precum mintea lui
şi,-n sfârşit, un poet care-ncerca să explice mie, ţie,-oricui,

ce este-un basm. Spunea, cât sunt pe-acest pământ,
nu-ţi face griji, tu dormi, iar pe mine lasă-mă să-ţi cânt.

poezie de Ignacy Krasicki, 1735-1801, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primarul, secretarul şi Tăbârcă

La Mărginime de Sibii
Scriam, mai tânăr, poezii
Că poposeam ades la bar
Şi mai ciocneam câte-un pahar;

Sau mai ales după chenzină
Cu vinovaţii fără vină:
O ţuică azi şi mâine alta
Că ştiţi voi: avea peşte balta!

Când fu cu gripa aviară
M-au dat de la serviciu-afară
Că vindeam pe veresie
Şi credeam că nu se ştie:

Formol, vaccinuri şi pastile
Şi toate astea mie mi le
Cu toţii, puseră în cârcă:
Primarul, secretarul şi Tăbârcă

Acum tot ei îmi dau cu tifla:
Şi-a pierdut, nene, prostul chifla
Şi mai face şi tapaj
Cu ajutorul de şomaj!

Şi-am luat din nou de coadă sapa
Că nu-mi şedea bine cu mapa
Şi tot ei mă numesc năpârcă:
Primarul, secretarul şi Tăbârcă!

pamflet de Ion Untaru din manuscris (2015)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu înseamnă nimic

Moartea nu înseamnă nimic;
Nici măcar nu contează.
Am trecut doar în camera cealaltă.
Nu s-a întâmplat nimic.

Toate au rămas aşa cum le ştiai.
Eu sunt eu, tu eşti tu,
Iar viaţa prin care, atât de frumos, am trecut împreună este aceeaşi, neschimbată.
Vom continua să fim unul pentru altul ceea ce am fost întotdeauna.

Chemă-mă pe nume, aşa cum mă chemai odinioară.
Vorbeşte-mi, cum îmi vorbeai întotdeauna.
Nu schimba tonul vocii –
Şi nu îmbraca hainele solemnităţii, nici pe cele ale durerii.

Continuă să râzi la ceea ce ne făcea să râdem împreună.
Distrează-te şi zâmbeşte, gândeşte-te la mine, roagă-te pentru mine.
Lasă ca numele meu să-ţi fie mângâirea care ţi-a fost întodeauna.
Rosteşte-l lejer, fără a fi atins de umbra vreunui regret.

Viaţa are însemnătatea pe care a avut-o şi ieri.
Este aceeaşi care a fost mereu:
O absolută şi neîntreruptă continuitate. Ce este moartea, dacă nu un accident trecător?

Sunt aici cu tine, doar că nu mai sunt la vedere.
Exist – şi te aştept, pentru ceea ce va fi doar o scurtă perioadă de timp,
Undeva foarte aproape,
De partea cealaltă a străzii.

Toate sunt la locul lor.
Nimic nu este distrus; nimic nu este pierdut.
Un scurt moment şi toate vor fi cum au fost.
Ne vom întâlni iarăşi. Vom râde amintindu-ne de vremelnicia acestei despărţiri.

poezie celebră de Henry Scott Holland, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primarul

O stradă nu s-a mai pavat
De când a fost ales primarul,
Doar fetele-au ieşit şi l-au salvat
Şi fac cu conştiinţă trotuarul.

epigramă de Nicolae Stancu (ianuarie 2013)
Adăugat de Nicolae Stancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farsa

Şi toate vechi şi nouă câte-au fost
din iar în iar cu vervă se repetă
şi întâlnirile acestea fără rost
şi despărţirile în vuiet de trompetă

nimic sub soare nou - Ecleziast
nimic sub soare vechi - mereu uitatul
şi zâmbetul meu trist şi fără fast
şi şoapta ta asemeni cu veleatul

din cea fost dat să fie n-a mai fost
din ce n-a fost să fie s-a împlinit
întotdeauna căutăm un adăpost
întotdeauna afirmai că m-ai iubit

şi iată-ne ajunşi întâmplător
la jumătatea răului de vreme
şi barcă mea e o gaură de dor
şi luntrea ta o umbră ce se teme

de plinătatea unei ultimi judecaţi
de hăul ce mereu transformă goluri
în sentimente rupte în bucăţi
pe scena unui teatru fără roluri

din cea fost dat să fie s-a împlinit
doar ceia ce mereu se împlineşte
din sentimentul meu de neclintit
o farsă a ieşit. Voiam poveste...

poezie de Iurie Osoianu (16 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un prun pe un deal - singurul prun de pe deal

eram ca un sâmbure prins de pământ
când am pus urechea la adăpost să nu aud
cum cresc
şi pierdeam vremea prin livezi
fluieram hoinăream tot ce întâlneam
până şi întâmplarea
uitarea din altă viaţă
iz crud
aşa formasem o aşezare în mine
uneori mutul vorbea din scripturi
atunci îmi duceam din gânduri pe un pod
departe
odată am fost şi eu acolo prin lume
se umbla cu cerşitul şi cu inima la vedere
dacă muream din prea multă iubire ne ascundeam
fiecare în căciula celuilalt ca să nu simţim gust de trup
aceasta poate fi o poveste
dar eu am numit-o singurul prun de pe deal

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu vertical... de opt ori!

Nu se stinseseră încă,
Ecourile strigăturii: ole, ole!
Că românul nostru a şi început să viseze frumos,
Cu ochii larg deschişi,
La îmbogăţiri peste noapte-
La ochiul dracului!
Ţărani şi orăşeni, deopotrivă,
S-au îmbulzit la Cluj,
(că de la Cluj vine potopul cu de toate!)
Să-i lase lui Stoica agoniseala.
Ţăranul i-a dus o vacă,
Stoica i-a dat opt pe hârtie,
Ţăranul le-a lăsat pe hârtie,
Visând ca Stoica să-i dea şaizecişipatru de vaci fătătoare
Şi să devină fermier.
Orăşeanul n-a plecat cu uşa în spate precum Păcală,
I-a dus întreg apartamentul,
Recent cumpărat de la stat pe bani puţini,
Ca fost chiriaş.
Apartamentul i-a fost primit cu bucurie
Şi i s-au dat opt pe hârtie,
Orăşeanul le-a lăsat pe hârtie,
Visând ca Stoica să-i dea şaizecişipatru de apartamente,
Numai bune de închiriat.
La trezirea din vis au văzut roşu în faţa ochilor,
Probabil cravata roşie ca sângele-
A patronului de la Caritas-
Multiplicată... de opt ori!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem aici de mii de ani

Suntem aici de mii de ani,
O ţară mică, râvnită de duşmani.
Statornici noi am fost de când ne ştim,
Pe-acest pământ, atât de sacru şi divin.

Noi n-am bătut la poarta nimănui,
Noi ne-am văzut de casă şi copii.
De casă şi copii ne-am ocupat,
Am fost poporul cel mai condamnat.

Istoria ne-arată cât de buni am fost,
Noi am muncit şi ne-am făcut un rost.
N-am fost o ţară mare, migratoare
Am fost o ţară mică... De sine stătătoare.

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alexandru: Fie ca toţi cei ce au să vină în urma noastră, să ştie că titanii au fost aici odat', când vor vedea acest altar.

replică din filmul artistic Alexandru
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut nenumărate admiratoare, chiar dacă am fost mereu urâţel. Nu am fost niciodată un Alain Delon, însă am avut şarm, umor. Cred că asta le-a dat pe femei pe spate. Însă, eu nu am cedat ispitelor. Mă mai uitam, ca orice bărbat, însă niciodată nu întreceam această graniţă. Am fost şi sunt un bărbat fidel.

citat din Alexandru Arşinel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva crizanteme târzii

Au fost destule veri cu râs şi crini sub soare,
Au fost multe nopţi de farmec sub cerul înstelat;
Dar în ceasul ultim, când mor, n-au parcă nici un rost,
Nu-mi aduc nici o alinare toate câte-au fost –
Sunt singur şi bătrân, bolnav şi-înspăimântat.

poezie de John Betjeman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păreri...

Materia mă ţine-n loc,
Atâta pot, doar să invoc,
În amintiri ce am lăsat
Plăceri ce-odată-au căpătat
La suflet foc...
Un colţ de stei, un vârf de ac,
Mă-nţeapă iar şi iaraşi zac,
Fără să ştiu, fără să vreau,
Într-o capelă ce o beau
Cu-n dram de mac...
Hotar de lemn închis în lut
Hotar de vis pe un sărut,
Încărunţit în Eul meu,
Păreri ce-s fără Dumnezeu
Le-mpart tăcut...

poezie de Vasile Zamolxeanu (16 septembrie 2004)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carte poştală ilustrată

Mi-a trimis-o nu ştiu cine,
Ca să ştiu pe unde-a fost;
Nu se simte dânsul bine,
Dacă nu mă simt eu prost!

epigramă de Gheorghe Belei din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu nu-ţi mai spun că te iubesc vreodată
şi nici să-ţi scriu vreun rând că-mi este dor
îţi voi lăsa pe-obraz doar ploaia mea sărată
să simţi amarul vremii şi ochii mei cum mor.

N-am să mai las fiorii să-mi străpungă
nici inima, nici dragostea, nici vis
din primăveri îţi las doar sloiuri reci să curgă
să simţi din rana mea sângele ce-i stins.

N-ai să auzi când viforul va bate
chemările din mine câte-au fost
e ura un hotar ce ne desparte
şi anii aşteptării câţi au fost.

Rămâi cu bine domnule de piatră
rămâi un munte pustiit şi gol
iti iau şi curcubeu şi soare laolaltă
în lumea mea să joace un nou rol!

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

Pe lângă mine treci în grabă,
Apoi te-ntorci, mă-ntorc şi eu,
Iar inimile ni se-ntreabă,
De ce ne este-atât de greu?

Ochii se văd, se-mbrăţişează,
Dar noi rămânem surzi şi muţi,
Inima pe trunchi se-aşează,
În timp ce lama ţi-o ascuţi.

Opreşte clipa, fă tu pasul,
Spre ce-am fost noi acum doi ani,
Ia un ciocan şi sparge ceasul,
Prezentul ne face duşmani...

Trecutul eu nu pot să-l şterg,
Tu fă ceva să nu existe,
Să pot alături să îţi merg,
Făr' de-amintiri şi gânduri triste.

Ochii se-nchid, se-ndepărtează,
Doar ei mai ştiu ce-a fost odată,
Iubirea noastră le-a fost oază,
N-or s-o mai vadă niciodată...

Iar clipa noastr-a fost uitată!...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui om îi era frică de umbra corpului lui şi căpătase oroare de urmele paşilor lui. Pentru a scăpa de acestea a luat-o la fugă. Ori, cu cât făcea mai mulţi paşi, cu atât lăsa mai multe urme; cu cât fugea mai repede, cu atât mai puţin îl părăsea umbra lui. Imaginându-şi că mergea prea încet totuşi, nu se oprea din alergarea tot mai rapidă, fără să se odihnească. Ajuns la capătul puterilor, a murit. El nu ştia că pentru a-şi suprima umbra ar fi fost îndeajuns să se aşeze la umbră şi că pentru a-şi opri urmele ar fi fost îndeajuns să stea liniştit. Ce culme a prostiei!

Anselm Grun în Să nu fugim de umbra noastră
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere, se moare

înainte de toate se moare

nimeni nu vrea să moară chiar dacă
măinile adunate lângă piept
pliază liniştea din durerea ascunsă
în lumina fugărită de întuneric

tot ce a fost să fie a fost
ce trebuia să fie este
dincolo de orizont
plouă
viaţa topită până la os
picură încet
şi-ngustează aleea
ce duce
înspre un Dumnezeu lacom
mult prea lacom pentru o viaţă simplă

nicio lumină nu e atât de puternică
încât să licăre în interiorul ei

dar înainte de toate se moare

tăcere

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa zicând, oftă din greu, ieşi din casă, fără să-şi ieie ziua bună, şi plecă supărat şi amărât ca vai de om! Şi mergând el bezmetic, fără să ştie unde se duce, după o bucată de vreme, oprindu-se într-un loc, i se întâmplă iar să vadă ceva ce nu mai văzuse: un om ţinea puţin un oboroc deşert cu gura spre soare, apoi răpede-l înşfăca şi intra cu dânsul într-un bordeiu; pe urmă iar ieşea, îl punea iar cu gura la soare, şi tot aşa făcea...

Ion Creangă în Prostia omenească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, cum îi mai bătea Gretei inima! Parcă ar fi vrut să facă un lucru rău şi ea doar atâta voia, să vadă dacă Karl e acolo. Şi acolo era, fără îndoială! Şi ea se gândea la ochii lui limpezi şi la părul lung: parcă îl vedea cum zâmbeşte ca atunci când şedeau amândoi la umbra trandafirilor. Desigur că are să se bucure când are s-o vadă, şi ea are să-i spună ce drum lung a făcut până să dea de dânsul, şi ce necăjiţi au fost cei de-acasă când el a plecat şi nu s-a mai întors. Gretei îi era teamă şi totodată se bucura.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!