Regina Ostrogoţilor

Jalnic vâjâie prin noapte glasul codrilor de brad,
Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad.

În castelul de pe stâncă, la fereastra solitară,
Stă pe gânduri o femeie şi priveşte-n noapte-afară.

Al ei suflet e furtună, noapte e gândirea ei -
Astăzi ea e pusă-n rândul celor mai de jos femei!

E regina ostrogotă! Dar în turn aici e roabă;
Lacramile-n ochii palizi îi sunt singura podoabă.

În tăcerea din odaie-i intră cruntul Teodat,
Ea se-ntoarce tristă, blândă: - "Tu-mi esti rege şi bărbat.

M-ai privit întotdeauna ca pe-o piedică din cale,
Pentru ce-mi ascunzi de-a pururi taina gândurilor tale?

M-ai închis aici în lanţuri; am răbdat în chip păgân,
Şi mi-am zis: El are dreptul! Mi-e bărbat şi mi-e stăpân.

Mi-ai ucis pe-ntâiul sfetnic şi râdeai că lumea plânge
Când de barba lui căruntă spada ţi-o ştergeai de sânge.

Şi-am tăcut, zicându-mi iarăşi: El a fost supusul tău,
De-a făcut vrun rău, tu rege, trebuie să curmi ce-i rău.

Mi-ai luat apoi copilul să-l ucizi! Şi-am zis: E bine!
Tu-i eşti tată şi ai dreptul peste fiul meu ca mine.

Dar el nu era al nostru, el era al ţării-ntregi,
N-ai ucis în el un rege, ai ucis un şir de regi.

Vii, acum trimis de alţii, vii să scapi şi de regină,
Teodat, îţi temi domnia! O s-o pierzi, a cui e vina?

Am putut să fac revoltă, ori pe-ascuns să te omor,
N-am făcut-o, că mi-e milă! Nu de tine, de popor!

Tu erai un om de luptă, fără rang şi fără nume,
Eu ţi-am dat coroana ţării, să te fac stăpân pe-o lume.

Şi-acum asta-i răsplătirea ce mi-o dai?... E tot atât!
Dacă moartea mea ţi-ajută, vino, strânge-mă de gât.

Pe femeia pusă-n lanţuri n-o ucizi, că-i mişelie!
Pe regină ai tot dreptul s-o ucizi, că-ţi e soţie!"

Nobilă, cu ochi de flăcări, ea priveşte-n faţa-i drept.
Şi, zicând, desface haina de pe tânărul ei piept.

Iar mişelul stă, se uită, dă apoi; şi grabnic unda
Sângelui ţâşni din rană; şi-a căzut Amalasunda.

Şi plecat peste cadavru, el cu ochi de idiot
A-nvârtit pumnalu-n carne să se scurgă viul tot.

A deschis apoi fereastra, şi pe colţuroasa stâncă
Hohotind a-mpins cadavrul în prăpastia adâncă.

Surd vuia prin codri vântul, brazii se-ndoiau de vânt,
Urletul suna sinistru ca un urlet de mormânt.

Parcă negrele blesteme şi le-amestecau haotic
Mii de glasuri, ţara toată, tot poporul ostrogotic.

Teodat, tu râzi! Dar moarta cea lipsită de sicriu
Îşi va răscula poporul, să te sfâşie de viu!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţ sau cerşetor?

Undeva, în astă lume,
Într-un loc, nu-I spun pe nume,
Un bufon a întâlnit
Un bărbat cam cătrănit.

Bărbatul, pentru-a-nţelege,
Se credea un fel de rege,
Un rege cam supărat,
Rege fără de regat!

Bufonul, un trecător,
Nicidecum nepăsător,
Când văzu regele jos
Îi vorbi, poate, tăios:

"-Dacă cazi, să te ridici,
De eşti rege, nu abdici,
Ridici ochii spre lumină,
Nu-i ţii în pământ, în tină!

Fă-ţi din viaţă un regat,
Iar din casă, un palat,
Din iubire, fă averi,
De eşti rege, tu oferi!

Dragostea n-o ţii sub cheie,
De-o împarţi cu o femeie,
Vor ţâşni din crisalidă
Fluturaşi dintr-o omidă.

Însă dacă nu-ţi dai seama
O să îţi cadă coroana
Când din prinţ eşti cerşetor
Sub lumina stelelor.

De eşti rece, egoist,
Vei fi doar un rege trist,
Un pom fără rădăcină,
Un rege fără regină.

Astăzi încă eşti voinic
Însă timpul, câte-un pic
O să-ţi fure din putinţă
Rege, dacă n-ai ştiinţă!

Când vei vrea să te ridici
Obligat vei fi s-abdici,
O să zaci într-un fotoliu,
Rege fără portofoliu! "

31.05.2020

poezie de Florentina Mitrică (31 mai 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost, iubito, cerşetor şi rege

Am fost, iubito, cerşetor şi rege,
În patul tău, cel mai frumos regat,
Cerşind iubirea, am făcut-o lege
Şi-am fost la fericire condamnat.

Am fost stăpân pe trupul tău o noapte,
Supusul tău până în zori de zi,
Am construit în dragoste palate
Şi-am înălţat în vis împărăţii.

Ajuns, acum, la margine de lume,
Nici rege nu mai sunt, nici cerşetor,
Când văd că timpul dragostea-mi răpune
Şi că singurătăţile nu mor.

De-aceea în sonet vreau să rămână
Iubirea amândurora stăpână!

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (octombrie 2008)
Adăugat de Nicolae SILADE
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ană... de basm

In memoriam Anne Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite, Reine de Roumanie.

E atât de mult predestinat, în ţara ce mi-o am icoană,
S-am veşnic modestia blândă întruchipată-ntr-un supliciu
Mereu femeie, toată amor lângă un bărbat etern capriciu,
Să-i fie floare... nu mlădie. Mândria demnă de-a fi Ană!

E iar legenda, ce-o credeam că-i doar trecut, nestinsă rană,
De-un meşter, tot un dregător de sfinte, dârz, curat, viteaz...
Un' din popor, pe atunci Manole, un truditor fără răgaz
Să tot clădească, în van, helas... de n-ar fi fost zidul de-o Ană!

Acum sunt parcă eu erou, un figurant fără prihană
Tot aşteptând din multe basme să-mi fac din visul meu Regat...
Cu o Domniţă de-altădată ce n-a avut în veci Palat,
Tot dăruindu-şi picuri viaţa la crez, viteji... O jună Ană!

Atât de nobilă în sămânţă, în fel de-a fi, de piatră stană
Să-i dea, o zi, la al său soţ, tot ce-a pierdut, furat de seameni;
Tronul de drept, smuls de parşivi, ce sunt şi-acum, clonaj de "oameni"...
La al său nestins iubit Mihai... ţara pierdută. Sfântă Ană!

Aproape un secol, plin de zbucium, n-a fost 'ndeajuns s-aibă Coroană
Din ţara ce şi-a adoptat cu suflet, minte şi speranţa
Că haru-i demn de-ai fi alături, la al său Rege... dar balanţa
Şi-a lăsat tasul, cuib Reginei, în somn de veci... de zbor de Ană!

Mă întreb de-i etalon durerii şi cât de multă e-n prigoană,
Cât-a rămas în trup inert şi câtă a luat cu ea să îndure
Şi aşa să uşureze în juru-i tot ce-a rămas, să lase pure
Zile de-urmaşi, blajin cast Rege... Regina noastră, dragă Ană!

S-a sfâşiat în două vremea, ce plânge picur, o broboană
Ce demnul răbdător, vlăstar, odată un Rege puşti, o pierde
Pe-obraz, brăzdat de-atât amar, acum doar gându' o să-l dezmierde...
Într-un sfârşit şi el de secol... Mihai, ce-avea Regină Ană!

Poate-s şi eu vlăstar de-un dac şi de-o cucernică romană...
La fel Regatu' îmi e român, Mihai... şi sânge gal, o Ană!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 august 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot visezi iubire

Ce falsă prezenţă eşti fostă iubire,
Ce-ai putut deveni peste noapte,
Prin cuvânt te-ai descris cuminte din fire,
Să-ţi explic ce prezinţi tu prin fapte?

Mi-ai zis în trecut că-s cel vinovat,
Copil imatur, profitor, om de gheaţă,
Eu am fost doar cinstit, însă nu te-am lăsat,
Iar zidul tăcerii tu l-ai pus în faţă.

Închipuita fată cumva a dispărut?
Sunt încă doar eu, nu-i nimeni, nici tu,
Acum revin la tine, tu cam ce-ai mai făcut?
"Te voi iubi neîncetat!" era? Sau poate nu...

Să fie un an, de când ne-am despărţit?
Deşi n-am mai vorbit, eu tot te mai iubeam,
Tu m-ai oftat o lună, brusc te-ai îndrăgostit,
Te-aş fi felicitat dar sincer sufeream...

Apoi iar erai tristă, nici el n-a fost alesul,
La două săptămâni un alt iubit s-arată,
Nu prea v-aţi potrivit, partea cu înţelesul
Nu pari s-o stăpâneşti iubită fată...

Te-am ignorat atunci câteva luni,
Ce- o fi în spatiul ăla mi-e străin,
Te-am regăsit apoi, visai să te cununi,
Iar eu uimit peste putinţă, simţeam cum mă înclin...

N-a fost să fie, aşa-i corect să spunem,
Iar singură, iar tristă, el era vinovat,
Ţi-aş fi furat o clipă, însă de timp nu mai dispunem,
Să te întreb dacă eşti bine, eram îngrijorat.

Am zis mai bine nu, şi-am şters orice tăgadă,
Nu erai ce-ai descris, cuminte, devotată,
Ce n-am văzut atunci, alţi-au putut să vadă,
Şi tu ce-ai înţeles?...
Tot neschimbată.

Acum te-am căutat aşa ca amintire,
Eşti cu un alt bărbat, iar te visezi mireasă,
Eu mi-am amintesc cu drag, tu tot visezi iubire,
Indiferent de rezultat, vei fi sau nu vei cu alt bărbat,
Sunt împăcat şi nu-mi mai pasă.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale albe. Omagiu prieteniei

Mă simt ceresc, când mă atingi
Din ceruri norii mă adapă
Petale albe, un umăr mi-au atins
Din ai mei ochi, storcând o lacrimă
Si val mă simt pe-al vieţii ţărm
Iar tu mister, desprins dintr-o fărâmă de visare
Ce sufletul mi-ai bandajat,
Când dragostea, mi-era, defectă şi fără picioare!
Mi-ai scuturat praful ce îmi încătuşase mintea
Şi mi-ai deschis o poartă către Soare,
Ce îmi arată drumul căutat!
M-ai luat la pieptul tău
Zicându-mi să mă-ncred în tine
Căci ieri, chiar tu erai ca mine!
Acum mă simt ca Zeus, un rege în Olimp
Iar tu un înger pe pământ
Şi nu eşti doar femeie, pentru mine...
Eşti totul... veşnicia toată!
Toate zeiţele le-am adunat în tine!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepedepsit

Mă mişc, vorbesc, dar ca prin vis,
Căci sufletul mi l-ai ucis;
Trăiesc, dar parcă-s somnambul,
Inima mea-i doar un pendul.

Acum văd totul ca prin ceaţă,
Văd viaţă – a mea nu e viaţă,
Maşină sunt, fără motor,
O apă-s, fără de izvor.

Cerul mi-e lipsit de soare,
Ţărmul meu nu are mare,
Oaza mea-i doar o Morgană,
Eu-s epavă într-o dană.

De ce-ai promis un Paradis
Şi apoi poarta mi-ai închis?
De ce-ai venit, doar ca să pleci,
Pe-ntortocheate, lungi, poteci?

Din suflet nu pot să te-alung,
Cu paşii, nu pot sa te-ajung;
Fără o vorbă, m-ai lăsat,
Ca pe-un copil abandonat.

Dac-ai ştiut de la-nceput,
De ce n-ai spus, cum ai putut –
Că nu mă poţi iubi – şi-atunci,
De ce m-ai luat, ca să m-arunci?

Vinovat că nu m-ai iubit,
Ai cam scăpat nepedepsit;
Dar să ştii, că-ntr-o bună zi
Vine scadenţa; vei plăti!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino

Vino - ai spus, nu-ţi pară rău -
Nu ştiam cine mă cheamă
Parcă-aveam şi n-aveam teamă
Şi-am lăsat avere, mamă
Ascultând de glasul Tău.
Te-am iubit de la-nceput,
Ţi-am iubit puterea blândă
Şi făptura Ta plăpândă
Când stătea Satan la pândă.
Mi-a fost platoşă şi scut.

Te urmez şi mă supun
N-a mai fost şi n-o să fie
Niciodată-n veşnicie
O iubire-atât de vie
Şi un Tată-atât de bun.

Ai venit, Isuse-al meu,
Mi-ai rodit în suflet bine
M-ai iubit şi-ai plâns cu mine
M-ai chemat apoi la Tine
Şi-am ajuns la Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e milă

Nu mi-e milă de ajuns să iubesc viaţa făpturilor tale,
pe care le-ai facut ca să le ucizi.
Mi-e milă, omule, de tine.
Mi-e milă de copiii tăi plăpînzi.
Mi-e milă că te istoveşti muncind.
Mi-e milă de caii care cad subt povară.
Mi-e milă de cîinele pribeag.
Mi-e milă de păsările care plîng iarna în codrii îngheţaţi.
Mi-e milă de cerbi, căprioare şi iepuri ucişi de omul de
care mi-e milă.
Mi-e milă de vită blîndă, faţă-n faţă cu ucigaşul topor.
Mi-e milă de stejarul doborit din rădăcina lui.
Mi-e milă de toată carnea, de toată vlaga, de toată slăbiciunea.
Mi-e milă de tine, canalie perfidă - javră cu inima seacă şi
cu creierul murdar.
Mi-e milă şi de tine, înfumurat şi prost.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un bulgăr de nimic

Sunt un bulgăr de nimic,
sunt un strop de rouă-n soare;
dar cu cât mă foc mai mic,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai mare.
Dacă-n lume m-ai făcut
o fereastră către Tine,
cu cât sunt mai nevăzut,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai bine.

Doamne, când suntem noi doi,
n-are cel viclean ce-mi face.
Şi cu cât îi duc război,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mă-mbraci cu pace.

Vin din cer mi-ai dat să sorb
şi pe ochi m-ai uns cu tină.
Dar cu cât eram mai orb,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mi-ai dat lumină.

Iar de toate câte-n Rai
le păstrezi Tu pentru mine,
nu mi-e dor de tot ce-mi dai,
cât mi-e dor,
Doamne, cât mi-e dor de Tine.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, mămico! (durerea copilului părăsit)

Vino, mămico, acasă,
Pâinea străină o lasă,
Mi-e sete de tine, mi-e frig,
În visele mele te strig.

De ce peste mări ai plecat
Şi al nimănui m-ai lăsat?
Vino, mămico, te strig,
Mi-e foame de tine, mi-e frig...

N-auzi copilul cum plânge?
Vino, la pieptu-ţi mă strânge,
Mi-e dor să mă mângâi pe cap
De visele rele să scap.

Să vină-ngeraşul divin
Ah, scapă-mă mamă de chin!
Mi-e dor să aud glasul tău
Când vine-ntunericul greu.

Copil fără mamă, mă tem,
Sunt tare mâhnit şi te chem
Ca iar lângă tine să stau
Şi toată iubirea să-ţi dau!

poezie de Gabriela Genţiana Groza (noiembrie 2011)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

...şi te-am aflat!

Te-am căutat tot cerul, nor cu nor şi stea cu stea
Am răscolit pământul, cu munţi, păduri şi mare
Te-am căutat în râuri, în stâncă şi-n fulg de nea
Din uşă-n uşă, am întrebat pe fiecare...

Unde n-am putut răzbate, am cerut ajutor:
Am trimis şoimul cu ochi ager în adânc abis
Şi-un pinguin a străbătut al zăpezii covor,
Delfinul jucăuş a-nvins oceanul necuprins.

Într-un târziu, am obosit: şi tainic, mi-ai şoptit:
Divinul glas era ecoul inimii mele:
"Nu cauţi unde trebuie, eşti pe un drum greşit!"
Sunt aici, nu eu te-am pus pe drumuri lungi şi grele!

Şi te-am aflat... în râs zglobiu şi ochi puri de copil,
În grija fără margini a iubirii de mamă,
În liniştea ce mi-o picuri, în inimă, tiptil,
Ori de câte ori mă rog, mi-e greu sau îmi e teamă!

Eşti în verdele de brad şi în lumina caldă,
În aroma de cozonac şi-n suflet de român,
În răsăritul auriu ce zilnic ne scaldă,
Căci pe tot ce-i bun şi frumos, Tu, Doamne, eşti stăpân!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea e-n poezie

Parcă n-am trecut prin viaţă, parc-a fost altcineva
Prins în straiul meu de gheaţă, parc-am fost altundeva.
Nu aici şi nici departe, parcă n-am avut un loc,
Parcă m-am născut în moarte, văduvită de noroc.

N-am avut un rost pe lume şi aminte nu-mi aduc,
Nici de locul fără nume, nici de cântecul de cuc.
Mi-a fugit copilăria, înainte de-a gusta
Elixirul inocenţei din inexistenţa mea.

Am trăit în altă lume şi e numai vina mea,
C-am ales albastrul nopţii şi am locuit pe-o stea.
Am negat că-s pământeană, să nu simt cum mă lovesc
Grindina şi ploi şi jale şi tot răul omenesc.

M-am retras în poezie, în decorul meu de vis,
Să trăiesc o veşnicie doar în vers, eu mi-am promis.
Doar aici sunt fără lanţuri, pot să zbor şi pot să cânt
Şi sunt cea mai fericită, neiubită pe pământ.

Nu sunt legi, nu sunt războaie, pot să mor şi să renasc,
Şi de vreau să fiu regină, sau o roză din Damasc,
E de-ajuns să prind cuvântul ce se zbenguie prin gând.
Lumea ce o port în mine, pe nimica n-am s-o vând.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regina Katherine (fiind chemată să depună mărturie, cade la picioarele lui Henry): Domnul meu. Domnule, te implor, pentru toată dragostea care a existat între noi, lasă-mi dreptatea şi dreptul. Arată-mi milă şi compasiune căci sunt o biată femeie şi o străină, născută departe de regatul tău. Nu am prieteni aici şi nu am cu cine să mă sfătuiesc. Vin la tine ca domn al justiţiei în acest regat. Îl rog pe Dumnezeu şi pe toată lumea să vadă că ţi-am fost soţie credincioasă, umilă şi ascultătoare, care ţi-a făcut mereu pe plac. I-am iubit pe cei pe care i-ai iubit şi tu, de dragul tău, fie că am avut de ce, fie că nu, fie că mi-au fost duşmani sau prieteni. Ai avut mulţi copii cu mine, deşi Domnul a dorit să îi cheme la el. Dar m-ai avut la început şi, Dumneze mi-e martor, eram fecioară adevărată, neatinsă de bărbat. Dacă e sau nu adevărat ce zic, asta las să judece conştiinţa ta.

replică din filmul serial Dinastia Tudorilor
Adăugat de Conescu Raluca, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai înviat ca să mă stingi

Cu vocea susurând
mi-ai scos din inimă
venin,
m-ai înviat cu tine
când m-ai găsit
pe vânt,
eram frunză uscată,
eram mormânt
sub crin,
m-ai strâns la piept
şi mi-ai şoptit
că eu îţi sunt descânt.

M-ai înviat cu viaţă
mi-ai curs uşor
prin vene,
luceafărul iubirii
tu
mi-ai aprins cu tine,
- e prea târziu...
dar tu mi-ai spus că mai e vreme,
că flacăra iubirii,
iubirea
o menţine.

M-ai înviat,
mi-ai strâns cenuşa-n legământ,
m-ai desenat femeie,
mi-ai spus:
- Să nu mai plângi!
m-ai îmbrăcat în zâmbet,
dar
azi
sunt iar mormânt,
căci tu m-ai înviat
ca iarăşi

să mă stingi.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide-mi o fereastră

Deschide-mi o fereastră către Tine,
Ascultă-mi rugăciunea, Domnul meu,
Mă ostenesc să te ascult mai bine
Şi când mă rog mă rog la Dumnezeu.
Sunt o făptură mică neînsemnată -
O gâză într-o lume de poveşti -
Dar mă mândresc că am în cer un Tată
Că Tu eşti Tatăl meu şi mă iubeşti.

Aşa cum sunt am fost creată-anume,
M-ai modelat cu palmele din lut,
Mi-ai dat un trup şi-apoi mi-ai dat un nume
Şi-n toate după Tine m-ai făcut.

Mi-ai dat iubire şi mi-ai dat credinţă
Că voi ajunge iar în casa Ta
M-ai învăţat că totu-i cu putinţă
Că nu-i nimic ce Tu nu poţi ierta...

Deschide-mi o fereastra către Tine,
Ascultă-mi rugăciunea, Domnul meu
Apleacă-Ţi îndurarea peste mine...
Sunt doar un om, dar strig la Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste gânduri am trecut

Peste gânduri am trecut
Peste vise rotitoare
Când aici mi-ai apărut
Din cea noapte ca un soare

Nu ştiam să-ţi spun pe nume
Nici să-ţi întâlnesc privirea
Fără o roşeaţă anume
Ce îmi răscolea simţirea

Îmi erai atât de dragă
Ca un ochi de floare aleasă
Cu petale dulci de fragă,
Te vedeam a mea mireasă

Vino tu să-mi cânţi iubirea
Să dansezi pe note albastre
Să mă-nveţi ce-i nemurirea
Cea de dincolo de astre

Nu m-ascund, deşi sunt mare
Am un suflet doritor
De iubire fără sare,
De dureri ocrotitor.

poezie de Adrian Andrei Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti tu?

În palma ta am pus amurgul, aştept să vină toamna,
Mai stai un pic cu mine, acum e frig şi pică frunza.
Dar drumul azi ai rătăcit, cad frunze-n calea ta,
Doar linişte mai simt, tăcerea-îi surdă şi doare inima.

Tristetea în suflet mi-a pătruns, cu nostalgia
Dar poate aşa îmi este scris, să te-ntâlnesc târziu,
În nopţile de dor pustii, colinzi prin visele-mi deşarte.
Cine eşti tu, aievea, eu niciodată nu voi sti.

Eu nu-ţi cunosc nici chipul, nicicând nu l-am văzut
A mâinii mângâiere nu ţi-o ştiu, sărutul nici atât.
In viaţa mea ai poposit, tu te-ai ascuns în noapte,
Stăpân pe inimă şi suflet, tu te-ai făcut pe toate.

Doar durere mi-ai adus, azi în toamnă te-ascunzi.
Mi-am pus sufletul în palma-ţi şi la mâna ta oricând.
L-ai mintit cu nepăsare, cu vorbe l-ai încântat
Cu-a mea dragoste te-ai dus, înapoi nu te-ai uitat.

Întoarce-te să-ţi ating fruntea, si în ochi să te privesc,
Ca o piatră-n al meu suflet, ai rămas iubire-n veci.
Cum să fac să-o dau afară, că mă apasă tare greu?
Patima îmi sapă-n suflet fără milă... mai visez;

Un poem îţi scriu pe suflet şi pe frunze îl aşez
Câte-un viers ce-l plâng în noapte, şi pe vânt eu ti-l trimit.
Orice-aş face nu mi-e bine, esti mereu în gândul meu.
Şi in fiecare noapte te aştept în visul meu.

Peste frunzele cu rouă, plânge toamna zgribulită,
Peste adieri de vânt, zboară sufletu-mi gemând.
O cărare pân la tine, am făcut din visul meu,
Arde amintirea-n noapte, sufletul plânge mereu.

Mi-ai furat vise din cer, le-ai împrăştiat în van
Dă-mi a nopţii îmbrăţişare, lasă-mă la tine-n gând.
Visul lasă-l să mă poarte, pe al tău braţ să mă aşez,
Praf de stele să culegem, pernă visului s-avem.

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de păpădie

M-am împovărat de gânduri, nu mi-s lacrimile-acasă,
Le-am trimis în lumea mare să se scalde într-un izvor
Şi-am secat precum fântâna,
părăsită şi rămasă
Fără tine,
şi mi-e sete, dulcea-mi lacrimă de dor.

N-am să ştiu nici dintr-o mie de cuvinte adunate
Care ţi-ar plăcea pe nume să îl ţii la piept, mai strâns,
Să fi fost iubiri promise de versul cere să fi plâns.

De ţi-aş spune şi ţi-aş cere să-mi fii Nor, apoi răcoare
Ai rămâne pentru mine ca o aripă de Vânt,
Dezgolită, m-aş ascunde într-o Apă curgătoare,
Însetată... ce uimire!
Zborul meu peste Pământ.

Mi-ai rămas ca o speranţă, Vara visurilor mele,
Adu-mi Ploaia în Furtună, adu-mi Cerul înapoi,
Să dezmierd cu trupul Luna, dăruind sclipiri de Stele
Şi-ţi promit ca o arvună,
să-ţi dau lacrimi mari, de soi.

poezie de Lili Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avatar

Rămâi, rămâi de azi cu mintea ta bolnavă;
De vrei, apoi, să cazi, să iei şi umbra ta!
Din boabele de grâu tu mi-ai întins doar pleavă
Iar gura mea flămândă, pesmet iubire-avea.

Ţi-am fost un ageamiu ce l-ai luat paiaţă,
Iar tu mi-ai fost tribut, plătind acest păcat,
De-a pururi mi- ai luat iubire ca o hoaţă,
Dar cât amar în mine-adânc ai îngropat!

Pe degete ai vrut să-nvârţi pământul roată,
Să legi cu noduri lumea peste genunchii goi ;
Zeiţă te-ai crezut şi-a ta lumina toată,
Ai fost o gheată ruptă şi eu ţi-am fost noroi.

Te las pe la amiaz', mă graţiez de toate,
De buze-nşelătoare şi ochi de chihlimbar,
Iar chipul ce-am iubit, nu mi se mai arate,
N-ai fost decât un nume, sub el un avatar!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!