Epitaf

Bătrânii spun că nu se poate
În viaţă să le ai pe toate;
Dar lui, moşneag cu părul sur,
Nu i-a lipsit nici un cusur!

epitaf epigramatic de Ion N. Barbu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

N-am fost copil, nici tânăr şi nici moşneag n-oi fi
Dar am venit pe lume, şi-am stat, şi-oi şi muri;
Mi-a fost această viaţă precum un an în care
N-au fost nici anotimpuri, nici zori... doar înserare.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cabalină

Iepele cu părul sur
Ziua n-au nici un cusur,
Dar de-ţi faci în noapte turul,
Musai le găseşti…cu-surul!

epigramă de Emil Ianuş din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cică erau odată o babă şi un moşneag: moşneagul de-o sută de ani, şi baba de nouăzeci; şi amândoi bătrânii aceştia erau albi ca iarna şi posomorâţi ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Şi, Doamne! tare mai erau doriţi să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica şi noaptea de mare, şedeau singurei ca cucul şi le ţiuiau urechile, de urât ce le era. Şi apoi, pe lângă toate aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânşii: un bordei ca vai de el, nişte ţoale rupte, aşternute pe laiţe, şi atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca şi mai tare, căci ţipenie de om nu le deschidea uşa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii!

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul meu

Eu am fost cel care sunt,
Nici mai rău şi nici mai bun,
Multe ştiu, dar nu le spun
Chiar de-aş fi "frecat ca unt".

Întrebări la "ban mărunt",
Stau în minte să le pun...
Eu am fost cel care sunt,
Nici mai rău şi nici mai bun.

Dacă viaţa-i grea o-nfrunt,
Voinţei soartei mă supun...
De-ntrebaţi, am să vă spun
Că părul meu este cărunt.

Eu am fost cel care sunt.

rondel de Ioan Friciu (20 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suzana şi bătrânii

Blonda Suzana, cu farmecele toate la vedere,
Se îmbăia în pavilionul ei cel drag;
Bătrânii trăgeau cu ochiul – şi-încântat de bălăceală
Ar fi acostat şi ei în portul Suzanei larg.

Dar ea furioasă-a jurat să nu se-încurce
Cu monştri atât de babalâci şi de debili;
Asta a stârnit zarvă mare, care putea fi evitată
Dacă bătrânii ar fi arătat mai muşchiuloşi şi mai virili.

poezie de autor necunoscut/anonim (1707), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul colind, ultimul Crăciun

Ţie îţi colind măicuţă
În Ajun, la asfinţiţ,
În casa cea micuţă,
Ce mult mi-ai mai lipsit.
În casa cea micuţă,
Ce mult mi-ai mai lipsit.

Mă-ntorc la tine, maica mea
Să-ţi spun adio, mă întorc.
Şi să pup sfântă mâna ta
Să-ţi cer iertare pentru tot.

Mă-ntorc la tine, tatăl meu
Să-ţi spun adio, mă întorc.
Chipul curat să ţi-l sărut
Să te privesc blajin, tăcut.
Chipul curat să ţi-l sărut
Să te privesc blajin, tăcut.

Mă-ntorc la tine, tatăl meu
Doar un colind să îţi mai spun
Nimic nu e mai trist, mai greu
Decât să-ţi iei un rămas bun.

Părinţii mei cărunţi, plângând
Vă şterg de lacrimi în Ajun.
Poate e ultimul colind,
Poate e ultimul Crăciun.

Pe drumuri albe în Ajun
Se-aude viscolul jelind.
Poate e ultimul Crăciun,
Poate e ultimul colind.
Poate e ultimul Crăciun,
Poate e ultimul colind.

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am un mare cusur: spun lucrurilor pe nume.

V. Maximilian în Evocări
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vorbeau bătrânii, purcelul şedea în culcuş, într-un cotlon sub vatră, cu râtul în sus şi, uitându-se ţintă în ochii lor, asculta ce spun ei şi numai pufnea din când în când. Şi cum sfătuiau bătrânii, ei înde ei, despre acestea, numai iaca se aude sub vatră: "Tată şi mamă! eu îl fac". Baba atunci a ameţit de bucurie, moşneagul însă, gândind că-i Ucigă-l crucea, s-a speriat şi, uimit, se uita prin bordei în toate părţile, să vadă de unde a ieşit acel glas; dar, nevăzând pe nime, şi-a mai venit în sine.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei poetese

Ea are-n ochi reflexe de azur,
Pe buze un carmin fără cusur,
În părul lung un galben auriu
Şi-n poezii un splendid cenuşiu.

epigramă de Geo Olteanu din Epigrame cu şi despre femei (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc bătrânii…

Se duc bătrânii…se tot duc
Rămânem noi, seminţe goale
Privind spre soarele-răsare
Cu zâmbet veşted şi năuc.

Se duc bătrânii – am rămas
Doar noi, a veacului urdoare
Privind spre soarele-răsare
Cu ochi de câine de pripas.

Se duc bătrânii – lutul lor
Îngraşă brazda ce hrăneşte
Făpturi groteşti, cu ochi de peşte
Ce merg pe loc, fără vreun spor.

Se duc bătrânii – cruci de lemn
Le stau la cap, ca să-i păzească
De-o generaţie drăcească
Ce n-are-n grai cuvântul “demn”.

Se duc bătrânii – ca un fum
Ca o miresmă de tămâie
Şi-n urma lor ce-o să rămâie?
Doar buruieni, pustiu şi scrum.

Se duc bătrânii… se tot duc
Căci lumea asta li-i străină,
Se duc spre taină şi lumină
Lăsându-ne deştepţi – dar singuri cuc.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Allan: Dacă avionul pleacă fără tine, vei regreta – poate nu azi, poate nici mâine, dar se va întâmpla curând şi va fi pentru tot restul vieţii.
Linda: Ce frumos!
Allan: E din "Casablanca". De-o viaţă încerc s-o spun.

replici din filmul artistic Mai cântă o dată, Sam, scenariu de Woody Allen (4 mai 1972)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moşneag băşinos

Unde-i frumuseţea în faptul de-a fi bătrân?
Dinţii se lungesc, în vreme ce gingiile se retrag,
spatele ţi se încovoaie pe măsură ce părul cade,
iar pentru a arăta cât de cât bine trebuie să te căzneşti îndelung...
Apoi, există cealaltă faţă a vieţii...
Când eşti frumos fără să faci nici un efort.
Aud o mulţime de persoane spunând... "O, ce prunc frumos!"
sau " Toţi copiii sunt drăgălaşi" – şi, în general,
aşa şi este...

Bănuiesc că urâţenia vine odată cu vârsta.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion Barbu, Eugen Barbu, Barbu Ştefănescu Delavrancea – al literelor române norocos... Barbut!

calambur aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă de om nu poate fi pusă în cumpănă nici cu toate bogăţiile din lume.

citat clasic din Thomas More
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţătura este cea mai bună dintre toate bunurile posedate. Ea nu se iroseşte cu timpul; nimeni nu poate să ţi-o fure sau să o cumpere, aşa au spus bătrânii.

în Hitopadesha
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cu vioara

Acum, când ochii ei nu mai privesc,
Când degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănţuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,

Acum, când nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfârşit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine...

Voi o credeaţi nebună, negreşit,
Când o vedeaţi mereu, fără-ncetare,
Cu sânul gol, cu părul despletit,
Cântând pe uliţi veşnica-i cântare...

Dar adevăru-i altul şi mă tem
Să vi-l mai spun acum, când e zadarnic...
Fata purta cu vioara un blestem!
Şi ce blestem - sălbatic şi amarnic!

Căci tatăl ei, un jidov scund, urât,
Murind, îi hărăzise într-o seară,
Să nu trăiască după el decât
Atâta timp cât va cânta la vioară!

De-aceea, zi de zi, până-n amurg,
Pe străzi, prin pieţe, dornică de viaţă,
Cânta din răsputeri în vechiul burg,
Cânta prin soare, viscole sau ceaţă...

De-aceea alerga necontenit,
Mergea mereu cu vioara sub bărbie,
Îşi aiura descântecul smintit,
Se prăvălea în el ca-ntr-o orgie!

Dar într-o noapte, de prea mult cântat,
Deodată toate corzile plesniră!
Un vaier scurt şi-un ţipăt încleştat
În cerul pulmburiu se-ncolăciră!...

Atunci, cu ochii mari, înspăimântaţi,
Din părul blond îşi smulse patru fire...
Şi voi râdeaţi, nebunilor! Râdeaţi!
Fecioara însă, ea cânta-n neştire...

Ce cântec pur şi nemaiauzit!
N-o să vi-l spun, căci nu se poate spune!
Dar prea mult timp, pe lemnul istovit
Nu dăinuiră nici aceste strune...

Nici ele nu putură, prin alei,
Să-i prelungească marea agonie...
Şi-acum fecioara doarme-n racla ei
Ca o vioară frântă în cutie!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cu vioara

Acum, când ochii ei nu mai privesc,
Când degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănţuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,

Acum, când nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfârşit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine...

Voi o credeaţi nebună, negreşit,
Când o vedeaţi mereu, fără-ncetare,
Cu sânul gol, cu părul despletit,
Cântând pe uliţi veşnica-i cântare...

Dar adevăru-i altul şi mă tem
Să vi-l mai spun acum, când e zadarnic...
Fata purta cu vioara un blestem!
Şi ce blestem - sălbatic şi amarnic!

Căci tatăl ei, un jidov scund, urât,
Murind, îi hărăzise într-o seară,
Să nu trăiască după el decât
Atâta timp cât va cânta la vioară!

De-aceea, zi de zi, până-n amurg,
Pe străzi, prin pieţe, dornică de viaţă,
Cânta din răsputeri în vechiul burg,
Cânta prin soare, viscole sau ceaţă...

De-aceea alerga necontenit,
Mergea mereu cu vioara sub bărbie,
Îşi aiura descântecul smintit,
Se prăvălea în el ca-ntr-o orgie!

Dar într-o noapte, de prea mult cântat,
Deodată toate corzile plesniră!
Un vaier scurt şi-un ţipăt încleştat
În cerul pulmburiu se-ncolăciră!...

Atunci, cu ochii mari, înspăimântaţi,
Din părul blond îşi smulse patru fire...
Şi voi râdeaţi, nebunilor! Râdeaţi!
Fecioara însă, ea cânta-n neştire...

Ce cântec pur şi nemaiauzit!
N-o să vi-l spun, căci nu se poate spune!
Dar prea mult timp, pe lemnul istovit
Nu dăinuiră nici aceste strune...

Nici ele nu putură, prin alei,
Să-i prelungească marea agonie...
Şi-acum fecioara doarme-n racla ei
Ca o vioară frântă în cutie!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiin'că bătrânii nu măi îs pă lume (poezie în grai bănăţean)

Un sat măi gol ca nişiodată,
Pămânce goale, nelucrace,
Fiin'că bătrânii nu măi îs pă lume,
Iar copiii-s în altă parce.

Cu spini, urzâşi şî mulţ bruscani
S-o "împodobit" grăgina,
Fiin'că bătrânii nu măi îs pă lume,
În Şieruri ş-or găsât ogina,

Cu lacrămi pă obraz priveşci,
Poarta ge la drum că-i rujinită,
Fiin'că bătrânii nu măi îs pă lume,
Ca poarta să măi fie fărbuită.

Pă la oraşă îs plecaţ copiii
Ge casa părincească s-or zuitat,
Fiin'că bătrânii nu măi îs pă lume,
Casa sângură, lăsată... îi în sat.

poezie de Claudiu Românu
Adăugat de Claudiu Românu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corneliei Barbu

Că eşti din lemn sau din ceară
Nici o importanţă n-are,
Când ambele pot să piară
Ca chibrit sau lumânare.

epigramă de Gheorghe Ionescu din Epigrame (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără cusur

Zise clar o futuristă:
Nu pot nicidecum să-ndur
O lume fără de cusur,
Asta fiindcă nu există.

epigramă de David Boia (6 iulie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!