Stelili, frumoasili

Mai demult iubeam constelaţiile,
azi mi-e perfect perpendicular.
Azi văd scrotul cerului de vară, moale peste Aleea Circului
azi văd ziua de azi ca o maşină de scris electronică
tipărindu-ne cu aldine.
azi dragostea e departe.
Stau în camera asta cu fereastra dând înspre blocuri
şi spre muncitoare păroase.
Bat la maşină fără speranţă că va ieşi ceva, şi asta mă şi ţine în viaţă:
speranţa mea disperată că s-a sfârşit totul, totul.
Nu mai vreau să am nici o femeie.
Nu mai vreau să scriu nici o carte.
Azi bat la maşina mea de scris un poem idiot.

A fost aşa: mi s-au dat nelinişti, constelaţii, un soi de nebunie,
un fel de putere de a mă concentra când scriam,
un soi de zâmbet amar şi asimetric,
sfârcuri micuţe pe un piept fără păr.
Mi s-a luat apoi credinţa în mine
şi-am rămas ca o cheie de ială
într-o lume în care uşile
n-au fost pân-acum inventate.

Odată iubeam stelili, o, da...
şi lunicica atârnând peste Bucur Obor...

poezie de Mircea Cărtărescu (2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nou început

Vreau să plec, să fug cat mai departe!
Să uit, să uit că trăiesc într-o lume plina de...
Vreau atunci când sunt liber,
Roua dimineţii să îmi aducă linişte şi speranţă.
Şi afară când plouă, stropii să fie fericire;
Şi durere şi suferinţă să nu existe,
Vreau ca totul să fie o armonie;
Vreau iubirea şi pasiunea să fie fundamentul unui nou început,
Vreau soarele când apune, să simt că o zi minunată a luat sfârşit
Şi fără gânduri dureroase eu o nouă zi aştept.
Vreau să trăiesc, asta vreau!

poezie de Rareş-Mircea Jiga (octombrie 2014)
Adăugat de Rares Jiga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau

Nu vreau să cântăresc ceva acum
din ce-a fost bun sau rău sau nu a fost,
căci nu vreau viaţa să-mi măsor precum
acei ce cred că totul are-un cost.

Nu vreau să-mi fie teamă că ceva
din echilibrul vieţii n-a fost bun
şi m-a-nclinat, ca drept să nu pot sta
când judecăţii am să mă supun.

Nu vreau nici să compar, nici să măsor
o faptă sau un gând sau chiar un vis
din tot ce-a fost, cu dor sau fără dor,
din ce-am înfăptuit sau am promis.

De ce nu vreau? E doar un amănunt:
când toate-s pe un umăr, doare crunt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iubeam pe această femeie. O iubeam pe această Mathilde. Iubeam sunetul vocii ei, umorul ei, râsul ei, felul cum vedea lumea, acel soi de fatalism al oamenilor care s-au vânturat mult. Iubeam râsul ei, curiozitatea ei, discreţie ei, coloana vertebrală, şoldurile uşor reliefate, tăcerile, blândeţea ei şi... tot restul. Totul... Totul. Mă rugam să nu poată trăi fără mine. Nu mă gândeam la consecinţele poveştii noastre. Descoperisem că viaţa e mult mai veselă dacă eşti fericit.

Anna Gavalda în O iubeam (2002)
Adăugat de Vâga Claudia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că, în secret, nu îl vreau pe Ulf, ci vreau creaţia lui, vreau să scrie în continuare, vreau să scoată multe cărţi şi să scrie, cândva, chiar şi puţin, un rol neînsemnat, o întâmplare comică, orice, şi despre mine. Poate că tot ce vreau e să fiu muză. Ştiu că Ulf m-ar reda în paginile cărţii lui aşa cum am fost eu în realitate, fără să-mi altereze imaginea cu consideraţiile şi sentimentele lui despre mine. Mă va prezenta aşa cum am fost eu pe lume, cu bune şi rele, realist, şi poate că asta e unica mea şansă de a deveni ca ei, Nemuritoare. O să rămân ca personaj, frumoasă şi dorită într-o carte, şi să înving timpul. Nu asta fac scriitorii?

Cristina Nemerovschi în Pervertirea (2012)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postum

Eram prea plin de NOI şi era bine
Şi asta o numeam frumos - DESTIN...
Şi ne iubeam, da, da şi nu puţin,
Iar zările ne-au stat, aşa, senine

Şi mierea ne ungea pe fiecare
Şi soare-aveam mereu la semafor...
Chiar nici un vagabond smintit de nor
N-avea să ne trimită vreo urare.

Dar... gheara necurată a împuns
Căci ea, iubirea-i face rană vie
Şi chiar de pare-a fi o nebunie,
Adânc în inimi calde a pătruns.

Tăcerea ne strâmba pe la fereastră,
Apoi, deodată, parcă mii de draci
Strigau în mintea ta că nu mă placi
Şi viaţa ne-ncepea a fi sihastră.

Nu mai era o binecuvântare
Nici ziua ce-ncepea fără de zori,
Nici noaptea ce-şi pierduse-acei fiori
Ce-au fost neîntreruptă sărbătoare.

Chiar nu mai ştiu ce-a fost... nici nu a fost
Acel CEVA menit să ne dezlege;
Azi, un plebeu mai e cel ce-a fost rege
Şi-ntreg pământul astăzi mi-e anost.

Dar cerul străluceşte mai departe
Şi stelele clipesc la fel de vii...
Eu, Doamne, sunt acelaşi cum mă ştii
Şi Tu iubeşti mereu, fără de moarte.

De mine-atât de singur sunt acum
Şi clipele se-nşiră descărnate,
Iar crucea eu mi-o duc încet în spate
Şi-atât de fericit voi fi... postum!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (26 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România este Ţara lui Invers, în care escroci care n-au citit în toată viaţa lor nici măcar o carte, care n-au în viloaiele lor nici măcar o carte şi care n-au scris niciodată nici măcar o pagină de carte, au "scris" şi publicat în timp ce se aflau în puşcărie cel puţin 5 "cărţi ştiinţifice" în 4 luni, iar asta ca să li se reducă pedeapsa, în baza unei legi nelegiuite, făcută de nelegiuiţi pentru nelegiuiţi.

aforism de George Budoi din Scriitorii de puşcărie în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (10 aprilie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru Brigitta

De ziua ta,
Deşi nu te-am uitat,
Nu ţi-am urat nimic din ce-ţi uram
În cei trei ani de facultate,
Când ne iubeam
Cu-adevărat...
Nici "La mulţi ani cu sănătate"...
Nici doctoratul în filozofie -
Un fel de loz câştigător la loterie...
Nici limpezimea minţii lui Socrate -
Bătrânul filozof, privit numai din spate...
Şi nici măcar un nou amant,
Căci bietul Emmanuel Kant,
De când cu tine-şi încurcase
"Imperativul categoric",
Sărmanul om de geniu, se desfilozofase,
De gradul unui sentiment pur anatomic!...

Nu ţi-am urat, după cum vezi,
Nimic din ce-ai putut să crezi
Că-ţi va ura
De ziua ta
Un fost coleg de bancă, pe care l-ai iubit
Atât cât ţine flacăra unui chibrit...

În schimb,
În lipsă de-altceva,
De ziua ta,
Îti fac cadou inima mea -
Un lacăt vechi, stricat şi fără cheie
Cu care, însă, tu -
Cea mai sintetica femeie -
Te vei putea-ncuia, chiar fără voie,
Într-un poem postum de Edgar Poe -
Al cărui nume-adevărat e "Edgar Po"
Ca şi cum l-ai citi, numai până la... "o"!...

Şi tot aşa,
An după an,
Vom fi la fel...
Până când, într-o bună zi,
De ziua ta,
Nu vom mai fi
Decât un simplu-titlu de roman...

Eu voi fi poate-acelaşi cuc
Din bătrânescul ceas de nuc,
Ce-ţi va cânta:
"Brigitta mea,
Azi, 8 octombrie,-i ziua ta!"...
Iar tu -
Tu, care-ai fost cândva
Brigitta mea -
Ca un portret de Don Francisco de Goya,
Vei sta-n perete... nemişcată,
Surâzătoare,
Mută
Şi fardată...

Şi-n ziua aceea,
Ziua ta,
Va fi, vai!... ziua altora!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Cuvântul liber, nr. 7 (22 decembrie 1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreu totul

simt fiori în venele-n-albăstrite de iubire-n geană
coapsele-mi tremură silabic în mersul de sibilă
nu stau o clipă fără să doresc lumină
în întunericul doritor din mine ce se combină
ce-mi pasă de timpul care trece peste mine
vreu să fiu izvor, cascadă şi grotă subterană
ce absoarbe cu plăcere nestăvilită izvoare doritoare
să simt pulsul lumii în mine, trăire intensă dureroasă
nu vreau de nimeni să mai aud şi nici că-mi pasă
vreau totul de la viaţă, clipe, ore, zile de trăire şi iubire
să fiu regină crisalidă în fluture de o zi şi-o viaţă

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Jane

225 de zile sub iarbă
şi tu ştii déjà mai multe decât mine.
ei te-au lăsat demult fără sânge,
eşti un băţ uscat într-un coş.
aşa merg lucrurile?
în camera asta orele dragostei
mai fac încă umbre.

când ai plecat
ai luat cu tine aproape
totul.
nopţile îngenunchez
în faţa tigrilor
care nu ma vor lăsa să exist.

ceea ce tu ai fost
nu se va întâmpla încă o dată.
tigrii m-au descoperit
iar mie nici nu-mi pasă.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi uneori mi-e dor de mine... Mi-e dor de tot ce-a fost şi nu mai este, de copilărie, de vremuri apuse! Uneori îmi aduc aminte de trecut, şi mi-e dor de un miros, de un gust, de o voce... Mi-e dor de prieteni pe care nu i-am întâlnit niciodată, de oameni cu care nu am mai vorbit sau mi-e dor de cei care s-au dus şi de cei de la care nu mi-am luat rămas bun. Mi-e dor de lucrurile pe care le-am trăit şi de lucrurile la care am renunţat, şi nu m-am bucurat total. Uneori vreau să găsesc nu ştiu ce... Nu ştiu unde... Să regasesc ceva ce nici măcar nu ştiu ce este sau unde l-am pierdut.
Şi uneori mi-e dor de mine... de cea care am fost.

Ioana Creţu în Şoapte (29 martie 2022)
Adăugat de Ioana Cretu ( C.I)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Milionarii nu mai au nevoie neapărat de mine. Nici cei fericiţi şi nici cei care au dobândit succesul şi sunt perfect mulţumiţi de viaţa lor. Misiunea mea e să lucrez cu cei cărora le e greu. Asta înseamnă că nici mie nu o să îmi fie uşor. Dar decisiv a fost gândul şi sentimentul că poate, prin munca mea, oamenii vor simţi aceeaşi revelaţie pe care am simţit-o şi eu. Acel sentiment extraordinar că deja ai şi eşti totul, doar că va fi nevoie de ceva timp ca să începi să şi materializezi în lumea fizică comoara ce deja se află în tine. Acesta este cadoul pe care dacă îl pot da oamenilor, vreau să fac asta cât trăiesc. Să ştii că deja totul e în tine, că nu e nevoie să te stresezi şi grăbeşti. Lasă tot trecutul în urmă. Defineşte visurile, obiectivele şi dorinţele. Stabileşte de asemenea clar ce anume nu mai vrei să trăieşti, ce vrei să nu se mai regăsească niciodată în viaţa ta. Şi apoi începe să munceşti. Imaginează-ţi că în această viaţă poţi avea totul. Şi nu la sfârşitul vieţii ci în 5-10 ani de acum. Orice vârstă ai, sigur mai trăieşti 10-20-30-40 de ani. Merită să investeşti 5 ani ca tot restul vieţii să fie dincolo de tot ce îţi poţi imagina? Să îţi dezvolţi personalitatea, să fii, să te simţi şi să ai totul? E asta o miză pentru care merită să rişti totul?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rupere... Renaştere

Da. Nu. Poate. Nu ştiu...
Nu ştiu ce urma... e clar!
Doar că mi-e permanentă foame,
Şi simt în inimă amar...

Nu. Poate. Sau... nu ştii...
Ce simţi, ce cauţi sau ce vrei...!
Mie mi-e tot mai greu s-aştept,
"La revedere" să-i spui ei...

Nu ştiu, nu ştii, nimeni nu ştie...
Nici ce va fi, nici cum... de ce...!
Tot ce doresc? Să vii la uşă...
Să mă revezi... să vezi cum e!

Da. Nu. Nu ştiu. Poate...
Aşa o fi scris din Lumini.
Ştiu doar că te doresc în toate,
Şi n-a fost scris să fim străini!

Las-o din suflet să îţi plece!
Dă-i drumul să-şi înceapă zborul...
Tot ce-ai trăit, a fost... Treci peste!
Vino spre mine... îţi plânge dorul!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am admirat-o pe Chiriţa întotdeauna şi nu consider nici pe departe că era o înapoiată, ci un om de viitor. Era o femeie care, după părerea mea, anticipa egalitatea cu bărbatul, voia să fie la modă şi preconiza o civilizaţie în devenire. Părea ridicolă pentru că era din provincie şi pentru că piesa s-a scris într-o perioadă în care tot ce venea "de afară" era luat peste picior şi socotit extravagant. Nu era nevoie ca ea să fie o femeie grasă şi un "jandarm". De ce să fie jandarm? O femeie cu autoritate, asta da; dar de ce-ar fi asta ridicol? A, că vine Leonaş, care are 20 de ani şi ea are 50-60 de ani, e altceva; aici este ridicolul, situaţia comică.

citat din Stela Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Accident fatal. Gândul acesta era aproape de nesuportat, dar posibil. Poate nu intenţionase să facă asta. Claire n-ar fi planificat lucrurile aşa. Nici măcar nu se spălase pe cap. S-ar fi pregătit, totul ar fi fost perfect. Ar fi scris un bilet, explicând totul în două sau în cinci moduri. Poate nu voise decât să doarmă... Am râs. Am râs amar ca mătrăguna. Poate că nu fusese decât un accident. Ce nu era un accident. Cine nu era?

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tine

vezi drumul tău azi îl apuc
dar peste mine stă un nuc
Şi-asează moartea peste vii
În timpuri vechi, timpuri târzii
Peste pământ, peste copii
Şi-aş vrea cu mine tu să fii
Dar tu nu vii.

În viaţă n-am avut femei
Nici foc în suflet... nici scântei
Mi-a fost iubirea în zadar
Atunci când eu ţi-am dat-o-n dar
Ai spart-o ca pe un pahar
Păreri de rău nu ai măcar
Of, ce amar!

În viaţă n-am avut noroc
Dar te-am iubit cu mare foc
nu am ştiut să te pătrund
am preferat să mă ascund
mi-e mintea lac fără de fund
Şi mai adânc eu mă afund
şi repătrund
în tine.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte poeme?

Câte poeme ţi-oi fi scris?
Nici eu nu ştiu câte au fost
Şi poate nici nu are rost,
Din vis rămâne numai vis.

Câte poeme am să-ţi scriu?
Nici asta nimeni nu va şti,
Tu, dragul meu din poezii,
Este târziu, foarte târziu.

Câte poeme vor pluti
Fără să fie în colecţii?
La începutul unor lecţii,
Fără sfârşit te voi iubi.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plansul unui ciob de lut...

Trupul mi-e tăiat în două,
mi-este smuls şi dus departe.
Mi-a ramas doar jumătatea,
care este-acum pe moarte.
Smulsă-i carnea de pe mine;
nici măcar nu curge sânge,
Numai sufletul se zbate
şi cu lacrimi grele, plânge.
Cum să-mi înţeleg destinul,
cum să cred că-mi va fi bine,
Cînd din tot ce-a fost odată,
sunt doar lacrimi şi suspine?
Cum să mai privesc în mine,
dacă-n jur e totul gol,
Seara când merg la culcare...
dimineaţa când mă scol...?
Şi-n zadar întind eu mâna;
nu e nimeni s-o atingă,
Numai credinciosu-mi câine,
e alături să o lingă.
Să te smulg bătând, din mine,
inimă, să te sfâşii,
Ca să-mi pot trăi tot restul
zilelor reci şi pustii!
Ce mai sunt, fără de tine,
ce mi-a mai rămas întreg?
Care gând şi care faptă,
mă va face să-nţeleg?
Acum sunt un ol de jale,
ce de lacrimi e umplut;
Glas de chin şi disperare,
înălţat din ciob de lut.
Doamne, de mi-e asta soarta,
putregai dacă am fost,
Şi-am trăit un sfert de secol
doar o viaţă fără rost,
Doamne, ia-mi azi lutu-n mână
şi frământă-l cu putere,
Ca să vărs şuvoi de lacrimi
şi o mare de durere.
Lasa-mă să plâng de-a pururi
şi tot nu va fi destul.
Lutul... cere multe lacrimi,
până când va fi sătul!

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pinocchio era ...fată

sub peruca sa galbenă
bătrânul Geppetto
ascunde
fetiţa din flori a lui Collodi -
mâinile sale plăsmuiră un secret
Pinocchio are suflet de fată
de zână
anonimă
.
când m-a vizitat prima oară
în camera copilăriei cu fereastra spre fabrica de cherestea
Pinocchio era un băieţel ca şi mine
dar eu o iubeam pe Mimi
fetiţa de la uşa de vizavì
şi îmi doream ca ea să fi venit cu aceeaşi bucurie pe care
pare că doar el o avea
.
La serbarea de sfârşit de an
am prins-o pe Mimi cu Pinocchio pe scenă
jucau împreună o scenetă
şi de atunci
camera mea s-a rotit cu fereastra spre Dunăre
cu alte poveşti
fără Mimi şi curând... fără copilărie
.
ieri
urmăream o nălucă printre castanii de-o seamă cu mine
o femeie cu voal, rătăcită, se îndepărta...
aveam un sentiment bizar
ea este fetiţa
de la uşa de vizavì

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi iau primăvara-n spate şi alerg spre primul tren...

Mă gândesc că-s prinsă-n plasa unui vis diavolesc şi n-am arme potrivite, unde-l doare să-l lovesc...
Poezia nu mai are nici putere, nici avânt, când o scriu doar cu durere şi-s consoane în cuvânt...
Vânt şi ploi au prins vocale şi le-au răstignit pe cruci, poezia mea de vineri a rămas în cuib de cuci...
Inventez o nouă cale înspre suflet printre ploi, unde să-mi conduc toţi paşii singură şi fără noi...
Să iau primăvara-n spate şi să plec înspre păduri, unde verdele se zbate, să exulte-n muguri puri...
Şi să-mi regăsesc culoarea şi dorinţa de-a zbura, doar sorbind din seve-albastre dintr-o lacrimă de stea...
Este timpul învierii şi-al renaşterii din neant, ştiu că-n primăvara asta am şi eu un loc vacant...
Dar, îmi trebuie un zâmbet şi un cântec violet, să le-arăt când trec hotarul, plata pentru un bilet...
Scormonesc prin acareturi şi găsesc într-un jurnal, zâmbetul de altădată şi refrenul muzical,
Ce îl fredonam prin viaţă, ca imbold pentru izbânzi, când în orice dimineaţă plăteam lacrimii dobânzi...
Şi alerg spre trenul vieţii, să mă urc din mers spre-amurg, şi s-apuc să prind secunde ce-n clepsidre încă curg...
Am să gust din fiecare, doar puţin să am mai mult, să-mi rămână o secundă-ntr-un poem ce-l vreau indult...
Să rămână peste veacuri ca dovada unui vis, pe care l-am scris în versuri ce adastă-n paraclis...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!