Samarcanda

Muntele sticlos din fund e la trei nopţi
Depărtare cu privirea. Şahi răscopţi
Plâng ce-a fost cu ochii scoşi. Oigurii mei
Cresc în vaduri, văile vuiesc de ei.

Merg spre turnul nalt, cât norii albi de grindeni,
Margini nu se ştiu, priveliştea n-are
Ţările vecine-l văd de pretutindeni,
Caravanseraiuri fumegă-n hotare.

Sus pe munţi spânzurători cât cerul gol
Cheamă trecătorii şuierând domol.
Muşte cât găinile rotesc. Leproşii
Vămuiesc chervanele, aprind chiparoşii.

Curcubeul peste Asia întreagă
Cheamă-nţelepciunea voastră să aleagă.
Iată flăcări, stele, luminează albastre,
Naşterea pe scurt a seminţiei noastre.

Bajazet închis cu amintirea-n cuşcă
Gratiile ca zăbalele îşi muşcă.
Hoarda, hoarda mea de aur peste tot.
Prapur cu minciună, cepeleag despot.

poezie celebră de Camil Petrescu din romanul Patul lui Procust (1933)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiparoşii

Chiparoşii izbucnesc din nori
ca nişte flăcări verzi
care se unesc cu cerul
prin chiparosul zvelt albastru
chiparoşii, străjeri ai munţilor
ce se zăresc prin aburul auriu al vieţii,
ei sunt dezmierdaţi de ape
şi de zarea pufoasă,
ce se rupe din văile
ce miroseau a munţi,
trei chiparoşi opresc munţii să cadă
îi sprijină cu umărul lor
şi cu temelia ce se prelinge-n Terra,
sunt chiparoşii stâncilor
care strălucesc în Soare
fiecare stâncă este o bibliotecă
plină de istorie, amintiri, amprente
şi mai ales energii.
scriu despre chiparoşi
cu rădăcinile lor
şi cu vârful, flăcări verzi,
lustruind cerul cu flacăra
verde ce răsare din Soare.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Cocori s-au porrut spre clime de flăcări
în ţipăt de-abia auzit peste ţară.
Vâslesc prin înalturi, traşi parcă-n ţeapă
pe-o rază lunară.

Mâne-or ajunge la vaduri. Peste tenebre
trei zile pluti-vor dormind, să nu cadă.
Fulger monosilabic i-arată în noapte
sus peste mări biruind în baladă.

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duh celest

Alunecarea şi aburul
peste fiinţele noastre; începutul
îşi dilată pupilele de animal abia născut –
limba uriaşă a timpului linge trupul
năzdrăvanului foetus;
totu-i mirare de munţi în creştere,
de ape învolburate, de iarbă fragedă, de albastru intens
şi nevinovăţie;
mâini nenăscute - pretutindeni,
caută ceva ce nu ştiu, vor să atingă
colţuri şi margini,
să măsoare distanţele prime,
saltul peste hău al himerelor –
şi duhul acesta celest
aroma lor de taină şi iasomie,
stând cumpănă
deasupra fântânii...
Neştiutoarele au deprins, iată,
mişcarea de translaţie
spre marginea timpului –
secundă cu secundă,
sunet cu sunet,
apus cu apus...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drum

Peste firea mută doarme
Cerul plin de stele.
Patru plopi ascund în umbră
Casa dragei mele.

Dar mi-a fost pesemne calea
De-un duşman ursită,
Am găsit lumina stinsă,
Uşa zăvorâtă...

De trei nopţi aceeaşi cale
Bate călătorul.
Cine n-are dor pe vale
Nu-mi cunoaşte dorul.

Gânduri triste, mâne sară
Viu în ciuda voastră,
Şi de-o fi zăvor la uşă,
Intru pe fereastră!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez ca un copil

Să dormi ca un copilaş înfrigurat după ce a colindat iubirea
Cu capul în palmele mele, vei putea?
Să te dezmierd cu mângâieri peste ochii limpezi cu care mă priveşti?
Să te cuprind cu braţele peste inima ce bate tare, parcă ar dori să zboare?
În ochii tăi mă văd copilul de-altădată cu flori în mână,
Cu zâmbetul larg, primitor,
Cu braţele întinse te aştept, cu visele în palme
Mă desprind de cei din jurul meu,
Şi răsăritului îi spun, că am visat la nesfârşit
Să zbor spre necunoscut, în drum spre DUMNEZEU.
Spre taine ce pot deschide orizontul închis,
Spre misterele dezlegate de spicul de grâu,
Spre limitele conştiinţei albastre, spre visul imaginaţiei de copil,
Spre tainele noastre,
Spre cerul de dragoste plin.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oul şi ecoul

Oricărui ou îi este greu, chiar şi la soare,
Să se transforme-ntr-o pasăre-ecou,
Dar nu va-nvăţa niciodată să zboare
De va rămâne la stadiul funciar de ou.

În picătura prezentului nost finit,
Suntem ca ouăle deznădăjduite,
Dar nu putem continua la infinit
Să rămânem doar ouă-obişnuite.

Chiar în condiţii de vremuri sărăntoace,
De vrem, în zbor avântat, să ne ridicăm,
Trebuie să ieşim din placentara găoace;
Altfel, riscăm, dup-un timp, să ne stricăm.

Ecoul este găinuşa timpului pribeagă;
Cotcodăcind necontenit prin zările albastre,
Cheamă-nţelepciunea noastră să aleagă
Levitaţia distinctă a seminţiei noastre.

Şi universul găinuşei cochetează cu ecoul;
Nici el n-are răspuns la sfidătoarea-ntrebare,
Din moment ce n-am stabilit care este oul
Şi care, găina eternei dispute planetare!

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceasul dintâi...

Dar iezerele unul lângă altul sute,
Când râd arhipeleagurile lumii mute?
Geyserii lungi lumina descompun
Ca munţii de cristal şi alaun.

Iradiază sorii albi, de-odată patru,
Terasele de ape vii în amfiteatru...
Grădinile Semiramidei, lateral
Din răsărit pân' la apus, în sus de val.

Azvârl orgile planetei jerbe grele
De imnuri spre spiralele de stele...
Când evantalii latescente trec domol
Ca reci comete dincolo de gol.

Fâşii de lumină caută gândind
Sfârşitul lumii. Rar se sting şi se aprind...
Aşa era... aşa era întâiul ceas,
De nu m-ar fi chemat pe cruce-aş fi rămas.

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna şi pretutindeni

Străbate peşterile-adânci din munţi,
Atinge-n drum spre cer ale norilor frunţi:
Muzele strigă izvoarele şi văile pline de culori
De multe ori, da, de mii de ori.

Când privirea-ntâlneşte tinere flori albastre,
Cântece noi răsplătesc eforturile noastre:
Timpul trece şi-n zbor zilele trec, una câte una,
Dar anotimpurile revin întotdeauna.

poezie celebră de Goethe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfloreşte bucuria

Sunt un compozitor al fluturilor albi,
înfloreşte bucuria
în cântecele luminoase de mai
şi ploile ascultă cum cresc ierburile.

Fumegă verdele pe văile ochiului
zilele şi nopţile se prind împreună,
piscurile munţilor trag cerul în jos
şi-l scutură de stele peste câmpii.

Cireşii se coc mai devreme şi zâmbesc.

Piramide de poleială sclipesc,
păsări de aur palide
n-au aripi de zbor,
dar şi le închipuie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De 1 Mai

Peste munţi şi peste mări
Merg românii la distracţii,
Şi se-ntorc pe trei cărări,
Că şoselele-s... abstracţii.

epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecasem

Plecasem demult. Mai întâi peste ape
apoi peste câmpii, peste munţi
peste aerul strâmb
peste cerc, peste îndepărtarea cercului
peste apropierea dintre noi
peste o mână pierdută
peste trei degete curbate
peste un sărut întâmplător
peste plăcut. Peste asta!
Plecasem demult
de mult
ce plecasem...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tras stele peste mine

Am tras stele peste mine
Să m-ascund la tine-n gând,
Să privesc cum timpul vine
Clipele cum trec pe rând,

Să privesc în depărtare
Peste dealuri cum se stinge
Când întind mâna spre zare
Cerul simt că-l pot atinge,

Şi ating cerul cu mâna
Sus pe culmea dealului,
Să opresc pe veci furtuna
De pe creasta valului

Învelită toată-n rouă
Să m-aştepţi la asfinţit,
Doar am rupt pământu-n două
Şi vântul l-am cuminţit,

Am tras stele peste mine
Să dau lumii tale rost
Şi în timpul care vine
Să-i fiu clipei adăpost.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea de-acum

Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger –
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieţii noastre, norii.

Păduri şi ape şi câmpii... Şi munţi,
Gonind prin noi sălbatici şi desculţi.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata şi pe mama...

Văd cum se roagă pentru ţara lor
Şi ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uşi închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toţi românii.

Cu aur pâlpâind peste câmpie
E ţara noastră – Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.

În vocea ţării clopote răsună
Şi cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Şi-i smulg iubirea dintre rădăcini.

Din seva ei de stele şi candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port şi din credinţă înfruptaţi,
În ţara noastră ne-au făcut argaţi.

Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Şi de strămoşi, străini şi prea departe.
Ne ninge cerul sânge şi pedeapsă
Că n-am ştiut să ne păstrăm acasă.

Suntem săraci şi slabi... am constatat.
Din ţara noastră mulţi ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În ţara noastră este plâns şi noapte.

Şi plânge-n noi această ţărişoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Şi-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieţii, norii.

Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toţi românii iar în ţară
Şi dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.

Uniţi în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Şi toţi românii se adună-n cerc
Şi libertatea iarăşi o petrec.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea de-acum

Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger –
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieţii noastre, norii.

Păduri şi ape şi câmpii... Şi munţi,
Gonind prin noi sălbatici şi desculţi.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata şi pe mama...

Văd cum se roagă pentru ţara lor
Şi ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uşi închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toţi românii.

Cu aur pâlpâind peste câmpie
E ţara noastră – Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.

În vocea ţării clopote răsună
Şi cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Şi-i smulg iubirea dintre rădăcini.

Din seva ei de stele şi candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port şi din credinţă înfruptaţi,
În ţara noastră ne-au făcut argaţi.

Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Şi de strămoşi, străini şi prea departe.
Ne ninge cerul sânge şi pedeapsă
Că n-am ştiut să ne păstrăm acasă.

Suntem săraci şi slabi... am constatat.
Din ţara noastră mulţi ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În ţara noastră este plâns şi noapte.

Şi plânge-n noi această ţărişoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Şi-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieţii, norii.

Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toţi românii iar în ţară
Şi dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.

Uniţi în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Şi toţi românii se adună-n cerc
Şi libertatea iarăşi o petrec.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţare

Deasupra, peste iazuri sau văi întunecate,
Peste păduri şi nouri şi munţi şi mări albastre,
Chiar dincolo de soare, de spaţiul dintre astre,
Şi chiar peste hotare-ale bolţii înstelate,

Tu, mintea mea, alergi cu-o sprintenă mlădiere
Şi, ca pe valul apei un bun înotător,
Despici imensitatea profundă, zâmbitor,
Cu-o foarte bărbătească şi de nespus plăcere.

Ridică-te deasupra miasmelor scârboase
Şi caută-ţi curăţirea sus, tot mai sus, spre soare,
Bea, ca pe o divină şi limpede licoare,
Văpaia care umple-înălţimile sticloase.

Peste amărăciune şi peste norii groşi
Ce-apăsător se-aşează pe trista noastră viaţă,
Ferice cel ce poate, cu aripă-îndrăzneaţă,
Să se înalţe în câmpii senini şi luminoşi;

Cel ale cărui gânduri ca pasărea se-avântă
Spre cerul dimineţii în viu şi liber zbor,
Plutind deasupra lumii şi-înţelegând uşor
A' florilor cuvinte şi-a tot ce nu cuvântă!

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de George Pruteanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Seara îşi coboară pleoapa
Peste ramul de copac,
Unde gândurile mele
Şi-au făcut un cuib şi zac.

Biete păsări ce-ţi duc dorul,
Ba sub aripi, ba în plisc...
Vor să-şi culce printre vise,
Zborul lor înalt şi trist.

Seara se aşterne iată,
Ca o pânză de mătase...
Stele albe, fumegânde
Se aprind iar pe terasă.

Călimara cu cerneală
Tot pe colţul mesei pun:
Despre viaţă, despre lume,
Am atâtea să îţi spun!

... Şi, când seara-ncet îşi plimbă
Carul Mare peste coamă,
Eu m-apuc să scriu tot cerul
Doar cu păsări ce te cheamă!

poezie de Dana Ene
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi trăiesc viaţa în inele ce cresc

Îmi trăiesc viaţa în inele ce cresc,
ce peste lucruri se întind.
Ultimul cerc nu îl mai împlinesc,
dar vreau să îl sporesc.

Rotesc în jurul lui Dumnezeu, în jurul vechiului turn,
rotesc de milenii, îmi pare;
şi nu ştiu încă: Sunt o furtună, sunt un şoim
sau doar un cântec mare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (20 septembrie 1899, Berlin-Schmargendorf), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce speri sau poate vrei?

Pământul tremură sub picioarele noastre,
oceanele se evaporă în timp ce zgârie norii
cresc deasupra capetelor spre zări albastre,
ne pierdem tăcuţi în antimemorii.
Cuvinte distorsionate de interferenţe magnetice
şi-un neâncetat schimb de informaţii
inhibă gândurile mele hrănindu-le cu radiaţii.
Doctoriile potolesc dubiile noastre
consumului fiind impuse ca măştile în teatre
însă cuvintele nu vor placa progresul peste poate
în mersul inconştient către noapte...
Cum...?
Ce crezi că vezi în ochii mei?
Spune-mi, ce speri sau poate vrei?

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâncătorii de visuri

Trăim într-o lume de minuni banale
în care răul devine credinţa cea mai de preţ
şi te întrebi de ce strig?

Trezeşte-te, copile,
îţi dăruiesc un nou suflet făurit de inima mea,
încă nestinsă de alizeele dorului!

Te-aştept la statuia ce-şi plânge speranţa
în fântâna dorinţelor,
numai acolo
oamenii sunt fără măşti,
o mie de ochi nemişcaţi
în o mie şi una de nopţi.

Mă rog să plouă peste dunele planetei albastre,
să încolţească seminţele noastre
însetate de iubire.

În depărtare aud cântecul fantomatic
al nibelungilor,
Odin încă-şi mai cheamă bravii luptători.
Bătrâne,
viermii ne surpă vieţile,
suntem marionetele războiului in vitro,
sclavii propriului nostru coşmar.

Azi curcubeul este ucis de zeul smog,
Valhalla a fost înghiţită de mâncătorii de visuri
adulatorii prezentul putred
pe aleea celebrităţilor,

Alte stele răsar, cerul îl ating cu mâna
zeii de râncedă carne.

Trăim într-o lume de minuni banale
în care binele este privit cu răutate şi dispreţ
şi te întrebi de ce n-adorm?
O să ajungem să-l clonăm pe Iisus,
îl vom ucide a doua oară,
cu nepăsare, cu ignoranţă,
cu sânge rece,
îl vom îngropa de viu,
astfel n-o să ne mai orbească
lumina de Paşte.

Vom inventa chiar şi maşina timpului
şi vom fugi în viitorul extatic,
acolo unde clepsidrele
sunt goale.

Îmi vine să m-arunc cu braţele deschise
în somnul adânc,
dar mâncătorii de visuri sunt pretutindeni
şi prefer să scriu şi iar să scriu...

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2007)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de ţărmuri

Dincolo de ţărmuri, valul nu străpunge
Liniştit sub ceruri, veacurile-şi curge
Zările-s albastre şi valu-i albastru,
Luminate-ntr-una de-al nopţii astru
Veacurile trec, veacurile-s ere
Peste toate-mi vin, gânduri efemere
Şi pot ochii mei să străbată zarea,
Din al vieţii val, să-şi culeagă sarea
Nimeni nu cunoaşte, suflul unui val,
Nici profundul cer, cu iz abisal
Peste noi vor trece, mii şi mii de stropi
Ne-om şopti visarea, sub umbre de plopi
Muritori şi singuri, valul ne va duce
Câteodată, doru-şi va croi răscruce
Dincolo de noi, porţi nebănuite
Se deschid aievea, în nori de cuvinte
Ce se scurg domol, alteori sălbatic
În murmur de taine şi nopţi de jăratic
Paşii ne vor duce şi se-ntorc timizi,
Cu geana iubirii, mâine să-mi aprinzi
Sunet de vioară, ritmuri ancestrale
Rătăcind grăbită, voi ieşi în cale
Să număr eternul, pe valuri şi ţărm
Liniştea iubirii, pe braţe s-o dorm
Dincolo de noi, paradisuri tac
Sufletu-şi afundă, nuferii pe lac,
Trestii se înclină, ca-o plecăciune
Dincolo-i tăcerea, ce-a-mpânzit-o lume
Şi te caut azi şi-ţi şoptesc albastre,
Doruri, gingăşia, întâlnirii noastre
Puzderii de stele, se aprind şi încarcă
Sentimente, păsări-n a vieţii barcă
Ce-o să zboare-n zori, aducând solie,

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!