Inexistent self control

Dacă-o ai,
Coborârea, în pantă,
nu are niciun fel de oprire;
e-o destinaţie... predestinată,
printr-un fel de crăpătură sau o fantă
pornită tot din greşeli, sau cu siguranţă din menire...
Se spune cu alte cuvinte... că ţi-e dată.

Dacă-o ai,
Reuşita, adică... urcarea,
este fie o presupusă pregătire-
folosind o scară metalică sau valorică-
fie o conjunctură sau uzanţa de profituri facile sau... eludarea,
deşi cei mai mulţi pretind, din mult egoism al nereuşitei lor, o măsluire...
Dar oricum îţi conferă o existenţă euforică.

Neavând niciuna,
Adică niciun control-
deşi pretinzi- viitor n-o să-l poţi stăpâni...
nici trecut- pe care l-ai fi putut folosi în avantaj-
şi vei deveni doar produs al predestinaţilor reuşitei... cu acest rol,
supunându-te inexorabil menirii, cu risc necalculat de a îmbătrâni...
Într-un blestem de rebut; infinit şi nedrept, derapaj.

Cu speranţa...
Existenţei în vreun "poll",
ce se adresează celui suficient de matur,
într-o viitoare, presupusă, greu probabilă existenţă
provenind din urna cenuşii tuturor timpurilor pământului rămas gol
şi prin ştiinţă, îmbinată cu credinţa profundă de-a putea fi ales la al doilea tur...
Trecând peste actuala-ţi prezenţă, lipsită total de... potenţă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii muncesc în general prea mult pentru a mai putea fi ei înşişi. Munca este un blestem. Iar omul a făcut din acest blestem o voluptate. A munci din toate forţele numai pentru muncă, a găsi o bucurie într-un efort care nu duce decât la realizări irelevante, a concepe că te poţi realiza numai printr-o muncă obiectivă şi neîncetată, iată ceea ce este revoltator şi ininteligibil. Munca susţinută şi neîncetată tâmpeşte, trivializează şi impersonalizează. Este caracteristic că în lumea modernă munca indică o activitate exclusiv exterioară. De aceea, prin ea omul nu se realizează, ci realizează... Prin muncă a devenit din subiect obiect, adică un animal, cu defectul de a fi mai puţin sălbatic. În loc ca omul să tindă la o prezenţă strălucitoare în lume, la o existenţă solară şi sclipitoare, în loc să trăiască pentru el însuşi – nu în sens de egoism, ci de creştere interioară – a ajuns un rob păcătos şi impotent al realităţii din afară.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coborâş încheiat în speranţă

... am coborât pe scară, până în adâncul inimii
şi-am dat de uşi închise,
vreo şase,
niciuna spartă, deşi se încercase
şi cu bocanci în ele se lovise,
de către mulţi, din juru-mi întregimii
şi am reurcat, tot răsuflând din greu...
Surpriza; te-am găsit pe tine... pe-un antreu!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar chestiune de transfer de suflet

Mi-a răsărit din suflet azi, o zi
Şi-i o altă prima, dintre aproape patru sute
Ce se vor scurge inexorabil, ca şi alte multe,
Oricât aş fi de indiferent sau m-aş împotrivi.

Şi uite aşa, am suflet mai uşor,
Sunt tot mai cast, evlavios, mai bun
Pe-o alee, cu o singură ieşire, al meu drum...
Mă "duc" să-ndeplinesc, rol neştiut, sârguitor.

Noroc că am o consolare, insuficientă,
Că sunteţi toţi cu mine, în acelaşi "tren"...
Rămâne dac-aveţi bilet de clasa l-a, cu antren,
Sau sunteţi numai toleraţi de-un naş, aşa de experienţă.

Ce dificilă este alegerea, când nu-i niciuna
Şi orice ai face, sănătatea, banii-s stabilite
Printr-un ciudat rostogolit de zaruri azvârlite...
Ce dă oricum, doar două numere de combinat, totuna.

Sunt, tot, doar zeci şi unităţi d-un cont irefutabil,
Fac parte din mulţimi de ciclu-n dispariţii;
Încerc să pun lipici de dor şi drag din trup, prin repartiţii...
Oricum e perisabil şi sunt totuşi eu, helas, irepetabil.

În fond se spune, fiecare zi-i câştig
De exponat, mai mult sau mai puţin, prin etalare
În fund de raft sau la vedere, dintr-o întâmplare...
În rest, rămâne esenţial doar sufletul, pe care la plecare o să-l strig!

Şi o să-l strig şi o să-l strig şi o să-l strig şi o să-l strig şi o să-l strig...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut implacabil

Cât infinit se pierde în aşteptări futile
De nerecuperat şi nu-i niciun remediu
Să pliezi timp, să-şi ia şi el concediu,
Să-şi piardă văz... bătrân fără lentile.

Nici schimb nu vrea, transfer de cantitate
Printr-un contract de la cei duşi devreme,
Perdanţi nevinovaţi, de nescrise blesteme,
Să n-aibă testament... pentru posteritate.

Măcar calitativ de s-ar recalcula
Şi-ar da vreun bonus pentru zile negre...
Le-ar putea scade din total, minus tenebre,
Şi foaia-ar face-o albă... ne-ar imacula.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspiraţie

Inspir, tot inspir, tot văzduhu-l inspir,
Ca să-mi umplu torace de saci aerieni.
Mă-nalţ, tot mă-nalţ, în înalt de Zefir...
Oasele îmi sunt goale, nu vă vreau pământeni.

N-am pene, n-am puf, sunt balon de săpun,
Mi-a rămas doar curatul, de suflet spălat...
Mă îndrept spre liman, spre planeta Neptun;
Am un dor de-un albastru total, azotat...

Nu mă vreau putrezire de suflet pierdut
Căci am alte idei, nu fac parte din voi;
Sunt mai pur, mult mai pur şi ţintesc absolut...
De mă vreţi înapoi, vă revin în strigoi.

Este-un greu pe Pământ şi îl faceţi mai greu,
Sunteţi huma şi lutul sau cernoziom...
Eu îmi vreau uşurinţa, planarea de zeu;
Nu de trup am nevoie, doar de ergii de-atom.

De-aş putea, aş purta doar axoni, neuroni,
Căci ce-i timp petrecut, este în ei experienţă.
Las trăitul meschin şi ambiţii, şi hormoni...
Căci oricum în neant, nu sunt trup, îs existenţă...
... În esenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Axiomele convingerii

Când speri o feerie să o dai şi mult nu costă,
Ofer-o gratuit, celui cu existenţă anostă.

distih de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb filozofalic

Mă înnebuneşte plăcerea reuşitei facile
a celor ce nu mai scriu versuri,
doar eresuri
futile, însă pline de succes –eram să zic succesuri-
ce de altfel eu le cred pe de-a dreptul debile,
dar cu mult, mult mai mercantile,
prin mare trecere la minţile mondene, creierele de reptile
ce folosesc până şi pielea, goală, pentru dresuri...
un fel de propoziţii "a la Ionesco", mutilate cu ştersuri,
inducând absurdul, tot mai căutat, mai printre alesuri...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mult decât atât

Peste abisul Marianelor
Răsturnat pe semeţia Everestului,
Mai mult decât frumuseţea cuvântului şi-a gestului...
Ţi-e sufletul descătuşat, din deschiderea tuturor vanelor.

Peste imensitatea Pacificului
Revărsat pe nesfârşitul ochilor migdalaţi ai Asiei,
Mai mult decât nemurirea şi reînvierea aşteptată a Mesiei...
Ţi-e taina ascunsă-n culorile sublime ale recifului.

Peste-ngheţatul Arctic
Franjurat în albă broderie-n derivă de sloiuri,
Mai mult decât nisipul uriaşelor dune plecate în roiuri...
Ţi-e arşiţa dragostei stinsă-n răceala raţiunii d-eucartic.

Peste imensul Univers
Prăbuşit inexorabil în gaura neagră a vidului d-atom,
Mai mult decât neputinţa incapacităţii proverbiale de om...
Ţi-e dorinţa milenară de zbor în real, imaginaţie... într-un vers.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai "v"...

Parc-am mai scris şi n-am niciun răspuns
De ce ca-n alte arte nu-i naiv şi-n poezie;
Măcar să ştiu şi eu că poate m-am ajuns
Şi-am cel puţin, infant, un pic de... fantezie.

Şi pe bună dreptate că-s numai un începător
Da-s tot mereu în critici; agramat şi ametaforic,
Un limitat de-autonedidact, pur-simplu un amator
Rămas din timp uitat, copil tâmpit, eternu-mi euforic.

Oricum tot mi s-a spus mereu aşa; "n-ai v" (adică vână)
Înseamnă că aşa ar fi, nu voi gusta nicicând "v" de victorie;
Nu voi putea într-o zi s-o strig şi eu şi nici s-o am de-o arvună
Să mi se dea şi mie cât de cât un bob de la recolta dintr-o "Glorie".

Deci ce s-o mai lungesc, aşa cum fac şi-acum un tot mai lung de vers
Căci n-am nici pensula pană de foc şi nici paleta nu o am plină de culori
Cum nici n-am nici un scrin sau şevalet nu am căci s-a crăcit picând pervers
Şi aşa sunt blestemat să mâzgălesc culcat pe jos, mă îmbătând 'ntr-un strat de flori.

Deci îmi propun, credeţi-mă şi cu motiv,
Să creez singur nou-curentul de "naiv";
Deci să fiu primul acceptat măcar la el
Aşa fără de pană a prostului, fără penel!

Deşi sunt sigur că şi aşa blamat voi fi
De nişte critici deghizaţi; naivi, sau în copii (nu copii)!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ornamentală

E ca şi-o plantă de monumentală,
Un scump dorit, de ambient,
Fragilă, de interior, de-o neglijezi... fatală;
Ţie dependentă, în totalitate, e-un excipient...

N-are niciun habar de întreţinere,
Niciun produs nu-ţi dă, e un consum;
Se dă-ntr-o floare-n 10 ani, spre propria menţinere...
Nu are preferinţe de stăpân, i-e orişicum.

S-o sprijini, vrea mai mult, cu ani ce trec
Spaţiu-i devine mic şi mai mult vrea;
Pretenţiile-i, la resursele ce ai, le-ntrec...
E ornamentala, poate fi o plantă, sau e EA!

Şi se pretinde, fără anotimp, o pururi verde,
Infatuată, ignorând nevoile exterioare
Şi moare într-un final, lipsită de-ajutor, fără dezmierde;
Crezându-se că-i îndeajuns ea, să facă ornament... doar cu o floare!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de gând, sau practici incomplete

Când gândul nu se înfiripează, e semn că sufletul şi-l pierde
îngrozitor, fatal parcurs, în fond dispare însufleţire,
la fel cum frunze din boboc se opresc a fi încă în verde
şi florile nu mai dau fruct, cad veştede, fără menire.

Se pare a fi un înţeles că tot real, fizic, prezenţă,
ele n-ar fi, cum nici copil n-ar fi, de nu ar fi un dezir măcar...
produs ce pipăi nu-i în sine, sau este, însă nu-n esenţă,
de nu e-n început imbold, în orice vrut; a şti, habar...

ce nume aş da la ce nu văd, când încă văz nu-l simt, un dar...

... când gândul sufletul şi-l pierde
e grav, dispare însufleţire,
cum frunzele ce mor în verde,
iar flori, ce cad, n-au fruct menire...

... e cum real, fizic, prezenţă,
copil nu-i nici dezir măcar;
nu-i sine, un pipăit, esenţă,
imboldul vrut de-al şti, habar...

... în fond nimic nu e în fapt
şi orice lucru ar fi steril
fără vreun spirit... ci artefact,
cum sexul vrut, fără viril...

... şi amoru' în fond e total vrut,
rămas dorit, sau vrut total,
asezonat în zilnic rut,
ori ani de zile, un ideal...

E-ndeajuns suflet... sau real?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa

E de neimaginat...
cum programarea-i falsă,
nu merge tot rotund, cum pasă;
de jucător abil şi bine antrenat.

Traseul este scurt...
şi-i totuşi, mult, mult, chin...
din nu ştiu ce putere ce-a creat destin;
căci nu-i alunecare, totu-i întrerupt.

Nu este recompensă...
oricât te-ai dărui să-ţi fie lin,
norocul nu-ţi surâde, de eşti fin;
obstacole sunt, lumea e adversă.

Mai mult, e nedreptate...
nu e răspunsul la măsura ce o dai,
chiar de-ai dona din totul ce nu ai;
nu poţi să te ajungi, la mult, la cantitate.

Balanţă nu-i...
nu ştiu de este vreun criteriu;
când alţii pot să vândă apa... deuteriu;
iar tu, nici pâine n-ai, pe masă ca să pui.

Nu-i totul roată...
căci unii au cumpărat bilet de înalt
pe banii tăi; nu se zdrobesc- chiar de fac salt-
iar ţie abisul... doar atât ţi se arată.

Nu ştiu morala...
căci chiar de binele mereu promulg
şi cred inexorabil că-s produs de demiurg;
n-am nici-o linişte, nici fericire... viaţa-i goală.

Rămâne resemnarea...
adică nu mai cer nimic să am,
mai bine nu veneam şi doar plecam;
sunt predispus să am nimic... doar vis şi încercarea.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşadar: dacă trupul ţine de materie înseamnă că el este un simplu produs al interacţiunii celor cinci elemente, nu eşti tu. El aparţine hranei, adică pământului, aparţine lichidelor consumate, adică apei, aparţine proceselor metabolice/digestive, adică focului, aparţine respiraţiei, adică aerului şi aparţine unei forme, adică spaţiului. Dar tu poţi vedea toate acestea, nu-i aşa?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De... scriere

Sunt parcă incapabil
să mă-nvăţ minte
dintre atâtea experienţe;
ce oamenii, tot noi,
c-un implacabil
ce nu se dezminte,
ne facem zilele după pasenţe...
doar cum ne pică, aleatoriu,
de-a lua fără de-a da-napoi,
de-a face viaţa altuia un purgatoriu.

Şi mă încred cu obstinenţă
în fiecare, cu onestitate
crezând că totu-i lin,
decurge de la sine
aşa cum trebuie când faci doar bine
şi-aştepţi returul; o prezenţă
de minimă moralitate
ce-ar putea preschimba destin...
Câtă, câtă credulitate,
pedeapsită de drept într-o fatalitate.

E lumea parcă invers,
nu ce-o ştiam de la părinţi;
cu zâmbetul pe buze petrecută,
printre prieteni...
Parcă-i văd şi-acum
cu chipuri ca de sfinţi
ce nu ştiau cuvânt "pervers"...
altminteri n-aş fi fost un oarecum,
n-aş fi dat sufletului pinteni
să pic împins în deznădejde, în derută.

Sunt poate un neadaptat,
nu-s "up datat",
smuls dintr-un "poll"
ce astăzi nu mai are niciun rol;
o anacronică eclocvenţă
-că tot se judecă potenţă,
forţa, dominare, avuţie-
tot ce-i ştiut că-n moarte n-o să ţie...
criterii unice de notorietate
ce nu le am nici eu şi-a mea posteritate...

Sunt "error page", tipar de veche anatomie!

Nu mă uitaţi!...
Riscaţi să fiţi la fel
nişte neisprăviţi,
în loc draconic să ţipaţi
că voi sunteţi cei blestemaţi
să vă mascaţi, simplu... ţânţar
din anofel?!
... Mortal să înţepaţi,
să faceţi lumea un insectar!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modestie

Cel mai adesea nu-i;
este o lipsă,
adică o eclipsă
de-a nu ştiu cui.

Nu-i Lună, Soare
-în sclipiri pierdute-
doar fiinţele mărunte,
nişte oarecare...

... Cu pretenţii însă,
peste calităţi;
doar zeci d-impurităţi...
şi fiecare ascunsă!

Lipsa i se declară
aşa de complezenţă;
pretinzând o prezenţă
de fală, într-o doară!

Ascunziş al prostiei
-sau lipsei de talent-
este un impotent
... în ale meseriei!

Se-aplică şi ştiinţei,
sau pentru fizic, har...
Poate fi şi un dar?!...
Un eres de credinţă.

Ar fi o calitate...
şi e esenţială!
Azi însă este-o boală
la castă onestitate!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statică reverie

Nu mai am niciun gând, nu ştiu ce-aş face, spune,
Golit de ţel, de tot, mă irosesc în lene,
Nici inima-mi nu-mi bate, în artere... numai vene
Îmi recoltează simţuri, ce şi ele ar apune.

Sunt parcă un inert, cuprins de-un scurs de vlagă,
Epuizat de-a face, rămas doar aşteptare
Să se petreacă orice... oricum orice încercare
E-un gând, mereu rămas doar vrutul ce se roagă.

Aştept ca bila neagră -rămasă nemişcată,
Ce stă pe pluşul verde să nu se încheie joc,
Sub abajur aprins, pâclit de fum- noroc,
Să cearnă etern, să fiu... şi eu aşa, odată...

La masa cea de taină, taina mea... a mea roată.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banul...

E-o infuzie de Satană, în abstract...
Plaga-n sânge, din ochiu-omenirii.
Nu-i respect, nici onoarei, nici firii...
Rezultat devastant, ca impact.

Creator, e vânzării de carne
Nevăzut, cu valenţe de marfă.
El plăteşte, regină sau boarfă...
Trocul, el reuşind să răstoarne.

N-are formă precisă de fel...
Poate-i bronz, este nichel, arginţi,
Chiar şi aur, dolari, sau forinţi...
Etalon-i, doar valoarea din el.

Mulţi trăiesc doar din specula sa,
Se omoară, răpesc, violează.
Unde-i el, tot ce e, trepidează...
Existenţa-i, n-o poţi inversa.

Minţi încinge şi trupuri se vând...
Pic de dau- la cel cere că n-are-
Pot apoi să ia tot, chiar suflare;
Legea junglei umane invocând.

Lanţul este la maxim întins
Şi verigile-s toate ocupate...
Nu e loc, tu să intri ca frate;
Hora, doar între ei au încins.

Au tot ei, clanuri, bănci, companii
Şi se vaită, că-i rău şi tot pierd...
De mai vrei să câştigi, te dezmierd...
Cum, sunt ei ce te ţin... tu n-ai fi.

Şi e simplu să întorci nedreptatea,
Doar să-ţi faci singur tu, un produs...
Să-l dai schimb, celui ce-are în plus
Şi-amândoi câştigaţi... libertatea.

Căci oricum, fără voi, nu se poate,
Sunteţi braţul şi mintea, ce n-au.
V-aţi gândit, de n-aţi fi, ce făceau?
Cine bani producea, bonitate?

Proştii, pot să devină stăpâni,
Cei ce n-au niciun simţ filantropic...
Ei gândesc, că a fi bun, e utopic;
Cei ce-n muncă se vând... sunt nebuni!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confruntare cu sine

E timpul, sigur, relativ?
Eu mă consider neschimbat!
În minte, m-am maturizat...
Estetic, n-am niciun motiv!

În oglindă, zilnic mă privesc
Nu analitic, doar trecând
Din obicei. N-am niciun gând!
Sunt încântat, ori mă uimesc!?

Sunt neschimbat peste decenii
-Oricum puţine, că-n total,
Sunt 7-8 de imortal-
Dar sunt convins, nu am vedenii!

Surprinzătoru-i o întâmplare
Când după ani de despărţire
Te întorci la loc de moştenire
Şi eşti în şoc, cazi în stupoare!...

Figuri întipărite-n minte
Sunt deformate într-un tipar...
Ce-am prevăzut, nu se dezminte;
Depindem toţi de calendar...

Nici ce iubisem în liceu
Nu o revăd cu ochi de dor,
Nu o mai simt, nu mă-nfior...
Sunt trist, sunt dus, nu mai sunt eu.

"Back to the future" e real;
Privind la magazin în geam
Cu ochi ceţoşi mă-ntrezăream...
Einstein... e sigur, genial!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciulini

... ciulini, atât de mulţi ciulini
se pretind floare, ţepi în flori
pe câmpul glod, prin prunduri cu arini
uscaţi, că apele au secat culori,
s-au dus pe alte albii, seci
odată, ce-s acum râvnite,
cum paşii când le dai poteci
şi bănci la trupuri ostenite...
nu doar să înţepi, sânge să curgă,
să poţi, vampir, doar tu să "mânci"
până şi ţarna, ziua amurgă,
cât a rămas, cum câmp în stânci
şi să nu dai nici strop, ascuns
de atât arid, avid de avere,
doar tu să sorbi în de neajuns,
până ce cu-alţi ciulini vei piere...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea-i mult pre juvenilă

N-am înţeles şi n-o să înţeleg, se pare,
De ce e dragostea atât de multă la început?
De ce doar tinereţii pare ar fi avut
Şi apoi de ce, din ce în ce, mai mult e-o încercare?

Pentru ce e iubire fără înţelepciune,
Ca şi cum parc-ar fi lipsită de virtute,
De vreun control de sine, doar cuceriri avute...
De ce nu ne-am iubi cum şi la soare... apune?

Nu sunt matur 'ndeajuns amorul să-l discern,
Să aflu din ce naşte; din suflet, ori frumos?...
Ş-n timpu-n anticar, tabloul preţios,
De ce nu-s adoraţii, la fel... Etatea-i tern!?...

Parcă-i un pic păcat... aşa cum nu-i etern...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!